Tone Škrjanec (n. 1953, Ljubljana) a publicat primul său volum de poeme, intitulat Blues zamaha (Bluesul elanului), în 1997. De atunci a mai publicat alte unsprezece volume, cel mai recent fiind Indigo (2023). Pe lângă aceasta, i-au apărut două cărți de poeme alese, iar în anul 2024 un volum masiv cuprinzând întreaga sa operă poetică, intitulat Jutro ni bilo v načrtu (Dimineața n-a fost în plan). Zece volume cu poemele sale au fost publicate în Polonia, Bulgaria, SUA, Croația, Franța, Costa Rica și Germania. De asemenea, acestea sunt incluse în numeroase antologii și reviste slovene și străine. A mai scos un CD cu poezie pe muzică, intitulat Lovljenje ritma (Prinderea ritmului).  

Praf proaspăt și alb

A început curat și melodic.
Cu strângeri de mână și îmbrățișări,
săruturi pe obraz, apoi pe gură.
Dimineața totul era acoperit de-o zăpadă
de-un alb imaculat. Am dormit până târziu,
iar apoi mai am avut nevoie de ceva timp
pentru a ne deștepta. Aveai ochii
obosiți, erai complet diferită. Zăpada,
așternută într-un strat subțire de tot,
era proaspătă și asemenea unui praf alb.
Îmi îndrept gulerul ca lumea-n alb-negru
dintr-un film vechi și mut. Ceva mare
mi s-a înfipt într-un ochi, ceva care
de-aici îmi pare a fi un lac.

Brooklynul seara

Când cobor jaluzelele, nu mai e nimeni nicăieri.
Doar mașinile trec alene pe lângă. Sunt singur.
Vocile pe care le aud sunt adresate altora.
Am folosit ultimii stropi de șampon. L-am stors ca pe-o lămâie.
Stau de vorbă exclusiv cu locuri îndepărtate.
Prin țevile caloriferelor reci, niște veverițe se fugăresc toată noaptea.
Am observat lung prin geam roșiile coapte,
în frigider putrezirea unui avocado. Scriu ca să văd mai bine.
Cel mai bine văd atunci când închid ochii.
Știu că dimineața somnolența se va retrage
încet precum un animal obosit,
iar altcineva va veni cu o mătură și cârpe
ca să-mi șteargă praful.

Irlanda

În Irlanda bambușii îngălbeniți
cresc în ghivece mari și spun
povești. Cel puțin aici. În acest
oraș. Soarele artificial mă arde
pe creștet. Sunt bine, doar istovit,
dar nu somnoros. Și-n seara asta
urăsc mai ales avioanele și
construcțiile lexicale complexe.
Cred că poezia vindecă. Nu e loc
de ură, iar vântul a încetat cândva
dimineața. Seara se lasă încet, încet
de tot. Din spatele vechii biserici,
o alarmă auto dă buzna-n lumea mea.

Mereu frumusețea

Stau la un ceai și reflectez
la păcat. Și la frumusețe.
Mereu la frumusețe. O femeie,
aplecată mult pe fereastră,
își expune ambele fețe
la doi sori. La cel subiectiv
și la cel obiectiv. Unele
plante imită uimitor de bine
corpurile umane. Tot restul
e minciună. Fiecare afirmație.
Astăzi e o zi fără umbre.

Ceaiul de la aproximativ ora cinci

O linie aurie la marginea orizontului.
În aer miros de ceapă friptă.
Pe încheietura palmei o mușcătură
de țânțar ce provoacă mâncărime.
O vrabie zboară deasupra mea,
un copil de cinci luni începe să plângă.
Pentru o clipă. Sunetele stinse,
depărtate, însă atotprezente,
ale tractoarelor. Privesc freamătul
frunzelor de măslin. Apoi silueta
unei păsări de pe coama casei. Peisajul
cu natură vie și moartă. Mai scriu
vederile, pregătesc valizele și plec.

Sânge

Azi doar sânge.
Din pricina culorii.
Din pricina taurilor.
Din pricina culorii.
Vine taurul și privește.
Din acei ochi ai lui
aruncă fulgere.
Pe urmă nimic
nu mai e cum a fost.
Totul e negru, negru
și aspru și tăios.
Și cremșniturile,
baclavalele și
roșiile crescute
în grădina casei.

Traducere de Leo Ciocan