Anja Grmovšek Drab (n. 1993) este redactoare a platformei europene de poezie Versopolis și a site-ului cultural AirBeletrina. A obținut diploma de master în poezie contemporană slovenă la Facultatea de Arte a Universității din Ljubljana. Volumul ei de debut, Prepovedani položaj (Ofsaid), a fost publicat la editura LUD Literatura în 2024.

tărâmul făgăduinței

de ani buni mă întorc în acest loc
de ani buni nimic nu s-a schimbat

aici trăiesc doar localnicii
pământul aspru li se pare turiștilor prea depărtat
și prea puțin interesant
ca să arunce pe el
plastic strivit
vase de toaletă murdare
sâmburi de caisă printre pietre

pe acest pământ liniștea e diferită
în fiecare an identică și străvezie

domnii în vârstă stau în fața caselor
vorbesc despre trecut
și uită pe parcurs cuvintele
cred că odinioară era mai bine

aici pământul e roșu
lipsit de roșii cherry
trotinete electrice și flori pestrițe
casele-s rare ca părul meu
doar ici-colo câte-o biserică
și clopotele ei tăcute

credința
se poate păstra fără zgomot

poem

citesc cincizeci de cărți pe an
majoritatea le uit
șapte le împrumut cunoscuților
iar acestea nu-și găsesc nicicând drumul înapoi

volumele de poezie nu le pun la socoteală
deoarece sunt ceva mai mult decât cărți

uneori e destul un poem
ca să-ți schimbi felul de-a vorbi
sau obiceiurile alimentare

dacă un poem
e cu adevărat bun
chiar îl memorez câteodată
însă multe dintre ele doar trec pe lângă
ca trenul de dimineață pe lângă bariere

scriu puține poeme pe an
unele le resping
și chiar mai puține păstrez pentru discuție

când scriu
scriu mereu acelorași oameni

nuca

când scriu
reflectez la înaintași
și la lupta lor cu singurătatea
pe lângă a lor a mea pare o nucă mică
ce a căzut pe curtea de beton
crăpată de rădăcinile copacilor

reflectez la cuvintele încă nescrise
și semnificațiile lor
pe care încă nimeni nu le-a descoperit și expus
pe care încă nimeni nu le-a înțeles altfel decât mine

când scriu
reflectez adesea la imposibil
la cum să-mi întemeiez o familie
sau să scriu poemul perfect

reflectez la greșelile
pe care le-am făcut sau uitat
în vreme ce căutam o scuză
sau un imbold pentru ceva mai înalt

când scriu
am gâtul uscat
simt o durere-n piept
și sunt pierdută

înaintașii mei ar râde de asta
vremea angoasei și a piepturilor dureroase
e vremea generației mele
care-a renunțat la cuvintele familie și greșeli
deoarece nu le poate supraviețui

când voi scrie poemul perfect
toate nucile căzute vor fi probabil deja prea mari
pentru găurile din betonul crăpat

psihiatrul meu vrea să știe cum mă simt

după primul meci fără tine
și fără figo
se vorbește că și zidane
va pleca
iar de asta mă tem
ca de gările pustii

cum să iubești în continuare fotbalul
dacă doar cei mai buni pleacă

cum să-ți iubești în continuare părinții
dacă părăsesc
dezamăgesc
uită

la urmă va rămâne
doar gazonul artificial

iar linia ferată va aștepta
o altă singurătate

nu știu cum altfel să spun
dar mă simt ca un suporter
rămas singur pe stadion
cu ecoul său
ca un călător ce așteaptă într-o gară
din care trenurile doar pleacă

traducere de Leo Ciocan