Revista Tomis

Blink Twice – Uitarea e paradiziacă

Blink Twice, în regia lui Zoë Kravitz, este un thriller psihologic despre tentațiile și pericolele lumii extrem de bogate, o lume în care totul funcționează în regim privat, o lume extravagant de relaxată, care reușește să creeze o stare de beatitudine din care nu vrei să mai ieși niciodată. 

Zoë Kravitz și-a intitulat la început filmul Pussy Island, titlul original fiind germenele poveștii, dar s-a văzut nevoită să-l schimbe pentru că unele dintre femei s-au simțit ofensate de acest cuvânt, arătând că societatea nu e încă pregătită să-l accepte.

În filmul ei de debut, pentru care Kravitz a și scris scenariul împreună cu E.T. Feigenbaum, scenariu care a fost continuu rescris în timpul mișcării #MeToo, suspansul e pulverizat puțin câte puțin de-a lungul zilelor care se repetă fără schimbări importante, făcându-te să te gândești că totul e prea frumos ca să fie adevărat, dar fără să-ți dai seama ce anume ar putea fi în neregulă aici. 

În acest cadru utopic, în care ești îmbăiat în soare și apoi înfășurat într-o buclă de timp ca-ntr-un halat de baie, moale, pufos și călduros, îți trece prin minte același gând pe care îl are la un moment dat în film Sarah (Adria Arjona): ”I’m having a great time, but I also have this feeling that I’m like… not.” Totuși, ceva tulburător pare să fie tăinuit în spatele acestui eșafodaj luminos, în care uitarea traumelor se vrea a fi un cadou, dar acest cadou ar putea avea costuri mari. Uitarea poartă o alură paradiziacă, la fel cum poartă și ignoranța, căci luciditatea prea mare doare, dar lipsa ei poate fi îngrozitoare.  

Frida (Naomi Ackie), împreună cu prietena ei Jess (Alia Shawkat), ajung să fie invitate la finalul unei gale de fundraising, în care servesc cocktailuri, de către carismaticul mogul tech Slater King (Channing Tatum), care se află într-un proces de reformare după ce a fost subiectul unei boicotări (în sensul cancel culture), pe insula sa privată alături de alte câteva femei, toate tinere și frumoase. Prietenii lui Slater par să fie de treabă, degajați și complet inofensivi, fericiți că se reîntorc, că pot găti specialități culinare, că pot face selfie-uri după selfie-uri și că pot ține toasturi. Toți se bucură de această vacanță fermecătoare, în care se respiră un aer plin de șampanie, în care se stă la piscină, se fumează iarbă, se iau droguri halucinogene și se dansează până la epuizare, dar una plăcută, ca a doua zi să se reia totul de la capăt. Ceea ce este important e ca lumea să se simtă bine, să nu aibă cumva vreun trip pe negativ, căci orice vrajă poate aduce cu ea și incidente bizare. 

Îmbrăcate în alb, femeile se dau zilnic cu un parfum care se numește Desideria, și parcă încep să aibă anumite goluri dulci-amărui de memorie, dar nu înțeleg cum, în timp ce vipere galbene împânzesc insula tropicală, iar îngrijitorii de aici trebuie să le prindă și să le omoare, îngrijitori care seamănă foarte mult cu cei din Get Out. Acesta pare să fie singurul inconvenient în tot acest timp liber lipsit de orice fel de urmări. Și, până la urmă, de ce nu? O perioadă scurtă de hedonism nu a stricat nimănui. Doar dimineața, Frida remarcă un pic de pământ adunat sub unghii de la atâta extaz consumat peste noapte, dar orice suspiciune trece odată ce moțăie în șezlong, la soare, continuându-și starea minunată de reverie. 

Cu o paletă de culori saturate, cu un sound design și o cinematografie superbe, filmul te seduce și te moleșește, la fel cum personajele feminine sunt seduse și moleșite de plăcerile simple ale vieții, camera de filmat dezvăluindu-ți din când în când străfulgerări de lucruri terifiante precum niște tăieturi de cuțit. Depravarea are un farmec aparte și poate să te facă să nu mai fii la fel de atent și să nu mai observi momentele de rău augur. 

Implicațiile misterului din film ne duc cu gândul la un alt film, Don’t Worry Darling (regia Olivia Wilde), însă Blink Twice reușește să fie mai surprinzător și mai șocant,  nelipsindu-i totuși umorul, dar ambele relevând aceeași luptă tensionată dintre sexe pentru trăirea vieții intime, cu o libertate înfiorătoare asumată de bărbați asupra subconștientului femeilor. Dorința acerbă a bărbaților este de controla spațiul mental al femeilor, producându-le traume de care acestea nici măcar nu au habar, pentru că inventează un preș special sub care să le ascundă, ascunzându-și totodată și propriul lor comportament toxic. Dar ce s-ar întâmpla dacă rolurile s-ar inversa și puterea ar trece de partea femeilor?

În această satiră socială provocatoare și inteligent construită despre elitism, cu întorsături neașteptate, abuzul de putere se strecoară ca un șarpe în sânul oamenilor obișnuiți și îi ispitește o perioadă scurtă de timp cu o viață  privilegiată, însă antidotul poate fi găsit tocmai acolo unde te aștepți mai puțin.  

Mai multe texte
Citește și