Revista Tomis

unde poți găsi o altă lume?

1
de pe platoul tibetan
carul mare are încă 30 de stele
și auzi atmosfera
cum aprinde sute de meteoriți
cu sfârâit de doză desfăcută

sunt nori gazoși strânși până scuipă
praf de stele, materia dură pentru
solzi elitre & ochi

pe platoul tibetan
stai față-n față cu tine

2
acolo-s atât de multe lumi
tibetanii le cunosc pe toate
sau mai puțin
primul rege bon vine
de acolo

tibetanii știu că
universul ăsta e un bob de polen
dintr-o floare
mai găsești milioane să faci
băutură de nectar cald

dacă arăți spre marte
întinzi mâna spre cineva
care meditează

3
știi că undeva
se lipesc din nou licheni și ciuperci
se sparg plămâni ca balonașe de gumă
se desfășoară cu multă curiozitate altoire
se simte un alt soare o altă iluminare
nimic nu e mai solarpunk decât să renunți la tot
să începi de la capăt

36°C

mișcare browniană
în spațiu cu efort minimal
a oamenilor cu lucruri f importante de făcut
no place for begginers or sensitive hearts

zgomot de fundal
cu prea puțini hertzi

o bancă încă are căldura
celui așezat înainte
ca un incendiu
pe bucata de lemn putrezită vopsită

am dreptul să o simt mă bucur de ea
deși sunt 36°C la umbră

este partea unui străin rezervată mie
am dreptul să o simt mă bucur de ea
ca parțile unor îndrăgostiți sau

a oamenilor cu lucruri mai imporante de făcut

asta e tot un fel de iubire
transpirat din cap până-n picioare
în mijlocul zăpușelii el nino gazelor cu efect de seră

mi-e dor de 36° C
temperatura unui alt corp

unde se nasc microcipurile?

un deal văzut pe google earth photos
este doar un deal plin de cobalt

videouri în care congolezi dansează fericiți
și brațele lor sunt făcute din mitraliere
dansează fericiți ca niciodată
cu frică de călăii cobaltului

1000 de oameni din congo
mor într-o zi
telefonul meu costă
cât un cartuș de kalashnikov

trasez pe hartă fiecare magazin altex
în care am negociat o parte din inocența mea
mereu am primit un preț convingător

sunt omul cobaltului
sunt omul cobaltului
suntem oamenii cobaltului

un deal văzut pe google earth photos
dispare

lumina nu este a ta

când te-am găsit aruncai pietre în gol
flururii se jucau prinselea în jurul tău

vorbeai despre casa părinților tăi cum ți-ai pierdut toți
banii și doar voiai să pleci

nu există un număr corect de țigări
împărțite la prietenii tăi să stea mai mult cu tine
nici nu încerci să îl cauți

tu știi ce înseamnă să te ignore cineva
visezi să-ți faci o căsuță
în pădure lângă o salcie yggdrasil
să fii autosustenabilă să ai o grădină de dovlecei și poate
câteva căpșuni corpul tău va sfâșia aerul
cu puterea și siguranța unei bufnițe

ai avut dreptate oamenii buni sunt rari
și te dezamăgesc cel mai tare
oamenii buni cred că sunt atinși
de lumină dar trece prin ei

unde există suflarea mea?

corpul tău există secvențial
în galeria telefonului meu

mâinile tale care mă mângâie pe cap
sunt acum sarcini electrice libere
le ating cu abținere și candoare

mă aflu într-un mediu neutru format
din particule pozitive și negative
corpul meu există secvențial repetitiv
în fiecare parte a internetului

oameni de oriunde mă ating
cu abținere și candoare

corpul meu viața mea este un joc
cu reviewuri proaste

dar cineva undeva mă vede clar
îmi atinge una din existențele mele plasmodice
și-i încălzește inima

așa cum tu
de la o distanță de care mi-e frică
împreună cu mâinile tale compuse din electroni
cu ginsengul cadou pe pervaz
sunteți în același nod de existență și-mi
încălziți inima cât se poate de tare

Mai multe texte
Citește și