și iubita ta se joacă pe playstation

și își lasă obrajii să se înroșească
de furie
sau de plăcere
ca într-un simulacru de viață
pericol fără pericol și șanse pline de șansă
dar ia cu mare atenție
cu o frică teribilă cu o frică simțită în toate oasele
controller-ul
pentru că la final mașinăria mai mare a timpului
te lasă singur
si mașinăria mai mică
stimulantă
nu mai e decât o poartă plină de glitch-uri
spre o nouă atingere
așa că pui degetele acolo unde punea ea degetele
și o strângi de mâna de plastic tranzistori și led-uri mici
cât de tare poți

sub un cer gri care dizolvă lumina

pot exista nenumărate culori
pe care nu le vezi
decât printr-o coincidență cosmică
un cumul atât de improbabil de condiții
încât natura universului devine incertă

trebuie mai întâi să ai rănile încă deschise
și oasele să se vadă și să respire ușurel
aburii lor să se ridice spre cer

apoi e nevoie ca ochii tăi să vadă departe
să se poată duce privirea până după linia orizontului
cu perfectă clinică tăioasă claritate
să cunoască umbrele de după umbre

în același timp a treia condiție
care trebuie îndeplinită
e să ai mișcările corpului
vagi
iar picioarele să fie apăsate de toate posibilitățile temporale
neîmplinite
de toate save-urile neîncărcate
de toate absențele
să-ți fie deci mersul ca prin apa mării

doar atunci și numai atunci poți să cazi în genunchi
pe una dintre străzile fără nume
care te definesc atât de bine
să dai capul pe spate
și să țipi răgușit

un curcubeu imposibil de găsit
în vreun catalog Pantone

împietrită e inima celui care

atunci când i se răstoarnă lumea
de parcă ar fi stat până atunci într-o pungă de la mega
alege să se oprească în timp
crononaut al emoțiilor

nu-i așa că asta e marea ispitire?
dacă nu mai simți nimic nu poți să simți nimic
așa că nu mai simți nimic
poate că orice catacombă e doar un act de iluzionism
aici zace corpul meu
în timp ce inimile toate
roi de meteoriți
se-nvârt se-nvârt se-nvârt
gata să îndeplinească dorințe
de neînchipuit

o insulă doar pentru mine

nu cer nimic mai mult
doar faună și floră
dar nu alea care îți plac ție
nu caii care sfâșie noaptea
nu miile de traume și răni
care să-mi mănânce mâncarea
și să mă lase golit
nu
nu cele ale tale
o insulă doar pentru mine unde dealurile
nu sunt ca niște sâni
fără crăpături care să te înghită
fără drumuri curbate
fără lacuri infinite
o insulă în care pot să-mi cresc
propriile animale
unde să am spații liniștite
și siguranța că patul e construit doar pentru mine
unde nimic nu poate să-mi aducă aminte de nimic
un loc pe forma mea
atât de bun de cald
încât nu contează
cât de mult mă chinui
să încap

dacă aș fi un băiat frumos într-un loc frumos

aș fi înconjurat de prieteni buni ca un pahar cu lapte cald înainte de culcare
oameni cum eu și cu tine nu suntem
și-atunci mai bine să caut partea bună din toată situația asta
pentru că tu ai găsit-o deja

când ești singur în viața reală
de îndeajuns de mult timp încât să vorbești de singurătate cu s mare
într-un loc care nu e frumos
înconjurat de oameni care nu sunt buni
și nu are de cine să ți se facă dor
pentru că ai stat atât de departe
încât
vorbești în simboluri și reprezentări
și-atunci nu ți se poate face dor
decât
de a ți se face dor
într-o spirală de meta-realitate
și zile plate plate plate
ca un fan-fiction harry potter

citisem nu demult despre cum animismul s-ar putea să fie demonstrat experimental

și mi-a plăcut ideea că există un grad de conștiință chiar și într-un atom
conștiință care devine din ce în ce mai complexă
pe măsură ce organizarea voluntară a materiei devine mai complexă
voluntară fiind cuvântul cheie
cu alte cuvinte
o masă făcută din lemn e la ani lumină de copacul din care a fost făcută
la fel cum o girafă făcută din lego nu poate simți nimic din ce simte o girafă reală
deși ambele construcții simt ceva
oricât de mic
să ne întrebăm atunci
unde apare iubirea
și dacă și ea este tot ceva cumulativ
de exemplu oare se pot iubi două fire de păr
unul al meu
unul al tău
rămase uitate între pernele de la canapea
deși noi doi nu ne mai iubim de ani de zile
și aproape că nu ne mai salutăm când ne vedem?
și dacă da
oare
firele noastre de păr
știu mai bine decât noi
să se iubească?