În intervalul 4 – 25 noiembrie 2025, Borderline Art Space din Iași a găzduit expoziția personală Primordial a artistei Cristina Garabețanu, originară din Constanța. Mi-a fost cândva elevă la Colegiul Național „Regina Maria” și i-am urmărit apoi sporadic creația, după ce a absolvit Universitatea Națională de Arte din București, la clasa profesorului Petru Lucaci. Expoziția a avut-o curator pe Călina Coman și a fost organizată prin Asociația Culturală AltIași, coordonată de George Pleșu, cu sprijinul AFCN. 

Referindu-se la titlul expoziției, curatoarea afirma: „Cristina Garabețanu intitulează expoziția de față Primordial – un termen revoltător, bizar, mai ales când refuză invitațiile de asimilare semantică asupra originii și când respinge, implicit, legitimitatea unui adevăr postulat. În acest context, cuvântul primordial se răsucește și curge într-un continuum al devenirii”.

Primordial reunește lucrări din două perioade ale creației artistei, executate în diverse medii: majoritatea sunt recente, din 2025 – sculpturi din piatră și metal mozaicate, obiecte din vitraliu, porțelan rece și rășină epoxidică sau fotografii analogice –, expunerea incluzând și o serie de picturi în acrilic din 2020 – două de mari dimensiuni, pe pânză, și mai multe de dimensiuni mai mici, pe hârtie. Toate acestea creează un univers propriu al Cristinei Garabețanu, deopotrivă fluid-feminin (dar marcat uneori de o forță masculină) și feminist. 

Mi-au captat atenția, în primul rând, marile sculpturi mozaicate: Source of life și Stone flower hibridează regnul vegetal / floral și cel uman, amintind deopotrivă de fabuloasele mozaicuri fitomorfe, zoomorfe sau abstracte, din decorația Parcului Güell din Barcelona, ale lui Antonio Gaudí, care a apelat masiv la trencadís (tehnică tradițională în Catalonia, constând în acoperirea unei suprafețe murale cu mozaic rezultat din bucăți de ceramică și porțelan pictate, dar sparte și astfel reciclate), ca și de seriile de grădini și de Nanas (figuri feminine supraponderale și adesea dansante, exhibându-și formele voluptoase) ale franțuzoaicei Niki de Saint Phalle (ea însăși influențată de Gaudí, după locuirea temporară în Spania). 

În Source of life, expusă ingenios pe un soclu construit din cărămizi de sticlă transparentă, a căror geometrie rectangulară contrastează cu volumele curbe ale sculpturii, pistilul florii, în culori calde (verde crud-galben, orange, ocru) sugerează o contorsionistă, în timp ce petalele, în alb și culori reci (albastru cobalt, bleu) par că se preling în jurul soclului.

Stone flower – sculptură monumentală, a cărei înălțime depășește statura umană – este amplasată în axul intrării, frapând privirea. De data aceasta, trimiterea la antropomorf e dată de întreaga siluetă: un „corp” din piatră acoperit cu mozaic se termină cu un „cap” din sticlă verde-smarald lucios, asemenea unui antebraț cu pumnul strâns.  

Dintre sculpturile de mai mici dimensiuni, Spider Glikon (fimo, mozaic, piatră) – combină în mod ironic și jucăuș trupul spiralat al celebrului șarpe din mitologia romană (a cărui cunoscută statuetă, din secolul al II-lea, este o capodoperă a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie– Constanța), cu picioarele unui păianjen, ca elemente de sprijin, în timp ce capul capătă o alungire ușor cabalină. Sexualizarea este evidentă prin adăugarea sânilor proeminenți, precum în figurinele feminine de tip Zeița cu șerpi ale civizilației minoice, descoperite în Palatul din Knossos (azi la Muzeul Arheologic din Heraklion, insula Creta). Verdele, preponderent cromatic, are în el ceva chimic, ca o secreție ortăvitoare.

Dacă în sculpturile Cristinei Garabețanu florile par carnivore, iar păianjenii și șerpii,  veninoși, prin culorile lor ademenitor-psihedelice, atunci când artista abordează la propriu figura umană, aceasta capătă chip de monstru: Half-finished sentence este un cap masculin secționat, grotesc prin deformările anatomice și văzut doar parțial, pe jumătate (asemenea unei propoziții oprite la mijloc).  

Seria sculpturilor mozaicate este completată de două obiecte-vitralii: Glass cathedral și Primordial altar, în care bucățile de sticlă multicolore, transparente sau mate, prezentând uneori anumite texturi, sunt puse în valoare de jocul luminii. 

Pe pereți sunt expuse picturile și fotografiile. Una dintre picturile mari, în acrilic pe pânză, Ea vota genere vis / Acel legământ, un fel de forță, este aparent expresionist-abstractă, dar – la o a doua lectură – se poate observa în colțul din dreapta-jos un trup feminin prăbușit și decapitat, în timp ce partea stângă e dominată de doi stâlpi care se continuă în sus, dincolo de cadrul pânzei, sugerând o poartă – un prag către acel „dincolo”, pe care corpul nu a reușit să îl treacă. Problematica obsesivă a corporalității poate fi corelată cu tilul unei expoziții anterioare a artistei, Trauma de a fi în corp (Galeria Calina, Timişoara, 2009). Cealaltă pânză de mari dimensiuni, Maximum aspero / Punctul cel mai dur (acrilic și creioane cerate) este cvasi-abstractizată și, compozițional, extrem de dinamică, trădând însă aceeași stare conflictuală, prin ciocnirea violentă a maselor de culoare și a liniilor asemănătoare unor suturi. Seria de patru picturi mai mici Washes and splashes reia tema corpului feminin, expus în context acvatic (ocean, mare, lac sau piscină, după dorința privitorului). 

Nu în ultimul rând, o componentă consistentă a expoziției este cea a fotografiilor alb-negru (toate analog, print fine art). Seria de șapte imagini Prime faces prezintă tot atâtea portrete feminine, obturat de diverse elemente mutilante (de la candide crenguțe și flori, iarbă, alge, mușchi sau licheni la terifiante pietre și chiar pământ). Pe două dintre lucrări, intervenția cu vitraliu – a cărui armătură de plumb evocă gratiile unei celule de detenție sau o cușcă metalică – introduce elementul cromatic.  

The way less travelled (imagine cu un puternic zoom in, în care tulpini de flori sălbatice, uscate pe câmp, sunt legate de o rețea de pânze de păianjen, de parcă nu a mai trecut nimeni pe acolo o vreme) este simbolic alăturată tripticului format din: So many of us (ideea multiplicării, a alter ego-ului), Not just few of us (tinere surprinse în transa unui fel de dans ritualic, ca niște iele, dar captive într-un voal, aidoma plasei întinse de păianjen) și Not just one of us (himera îmbrățișând un copac desfrunzit – metaforă a disperării sau a refugiului în natură). I’ll keep the secret, you make it through reiterează motivul pânzei de păianjen, de data aceasta cu un centru de interes circular, ca vortex sau orificiu vaginal.

Tot suspendată pe un perete este și misterioasa lucrare The ethics of knowing (porțelan rece și rășină epoxidică), compusă din trei elemente de forme neregulate galben-chihlimbar. Un fragment din lucrare, reprodus pe afișul expoziției, lasă să se întrevadă silueta incertă a unui fetus în pântecul matern, fără a ne permite să știm dacă este un accident al (pro)creației sau rodul (pre)concepției artistei.

Primordial se referă, într-adevăr, mai degrabă decât la începuturile lumii, la o stare febrilă a impulsului și a emoției primare, dar și la acea „necesitate interioară” ce guvernează actul creator, despre care vorbea Kandinsky.