În data de 6 martie 2026, sala „Irina Nicolau” a Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR) din București a găzduit vernisajul expoziției personale La adăpostul gândului. Structuri exterioare vs refugiu interior a artistului Florentin Sîrbu. Cu acest prilej, au luat cuvântul criticul de artă Mimi Necula, cunoscut jurnalist al TVR Cultural, artistul Eusebio Spînu, în calitate de curator, și Virgil Ștefan Nițulescu, directorul MNȚR.
Florentin Sîrbu, cu o formație de ceramist, este un artist complex, care se exprimă în diverse medii, astfel că expoziția a inclus deopotrivă pictură, colaj, ceramică și instalație. Noțiunea de cuib a constituit nucleul conceptual în jurul căruia s-a construit demersul artistic. În viziunea lui Florentin Sîrbu, cuibul capătă două semnificații antagonice: pe de o parte, simbolizează zona de confort pe care o numim „acasă”, loc al refugiului ideal, iar, pe de altă parte, este asociat ideii de colivie, de carceră în care suntem constrânși să trăim. După cum sugerează și titlul expoziției, dincolo de aceste conotații legate de spațiul fizic, cuibul funcționează și ca metaforă a spațiului psihic, fiind astfel echivalat cu propriile gânduri, cele care pot deschide calea maximei libertăți sau, dimpotrivă, creează premisele retragerii în universul interior și ridică zidurile autoizolării.
Artistul declara într-un interviu că a pus accentul pe juxtapunerea dintre „cuiburile naturale, pe care le întâlnim peste tot, și cuiburile artificiale – coliviile din casa noastră, unde ținem prizoniere păsări”. Această afirmație mă duce cu gândul la sculpturile monumentale ale artistei franco-americane Louise Bourgeois din seria Maman, în care acel pântec metalic al păianjenului gigant este, în același timp, simbol al protecției materne și carcasă restrictivă. În acest sens, titlurile lucrărilor lui Florentin Sîrbu sunt sugestive: Odată am știut să zbor, Locul care rămâne, Unde cuibul se închide, Într-o stare suspendată etc.
Pentru un ochi avizat, picturile lui Florentin Sîrbu, care domină numeric în expoziție, trădează lecția – bine asimilată și filtrată prin propria sensibilitate – unor maeștri ai artei românești, între care Marin Gherasim, Florin Mitroi și Theodor Moraru. Compozițiile se bazează pe contrastul dintre fondul plat, decorativ, și elementele figurate tratate pictural, fie în manieră expresionist-abstractă, cu împăstări și pensulații spontane, fie în spiritul abstracției geometrice, construind formele.
Paleta picturilor de pe pereți, restrânsă la alb, negru, griuri și nuanțe de pământ (ocru, sienna arsă și naturală), cu rare accente de roșu sau albastru, își găsește corespondențe armonice în cromatica pieselor de ceramică, dispuse pe socluri pe pavimentul sălii, ca și în interioritatea artistului. La rândul lor, lucrările ceramice păstrează culoarea naturală a lutului ars sau prezintă intervenții cromatice, precum cele de pe zonele incizate în volumul de ansamblu, ca secțiuni în straturi geologice, creând și un subtil raport plin-gol.
Trecerea de la pictura bidimensională la tridimensionalitatea ceramicii se face prin veriga colajului: inserțiile de diverse materiale lipite pe suport – pânza de sac, sfoara sau fragmentele de lemn – îmbogățesc imaginea cu propriile texturi și materialități, stimulând nu doar văzul, ci și simțul tactil.
Artistul a mărturisit că actuala expoziție s-a dezvoltat pornind de la una mai veche, din 2012, în care a fost preocupat de ideea păsării / zborului. De data aceasta, s-a oprit asupra motivului cuibului. Acesta este reprezentat prin excelență printr-o rețea circulară de sârmă, care pare a se învârti / gravita în jurul unei structuri ceramice longiline, în partea dreaptă a sălii. Ideea este dusă mai departe în instalația din stânga: un scaun banal – oarecum asemănător celui din lucrarea conceptuală iconică One and Three Chairs a lui Joseph Kosuth (1965), cu obiectul propriu-zis, fotografia sa și definiția din dicționar – este înconjurat de o rețea de sârmă ghimpată, care îl face practic inaccesibil. În mod ironic, artistul își invită vizitatorii să încerce a se așeza pe respectivul scaun pentru a-și experimenta limitele: ieșirea din zona de confort, de fapt, senzația de a fi încarcerat, ca prizonier al lumii exterioare sau al propriilor gânduri. Acea rețea de sârmă își are ecoul în pictură în structurile expresionist-abstracte care, adesea prin soluții grafice, cu linii de variate grosimi, marchează centrele compoziționale.
Florentin Sîrbu a absolvit studii de licență la Universitatea „Ovidius” din Constanța, specializarea Pedagogia Artelor Plastice și Decorative (2009), apoi a obținut o diplomă de master la Universitatea Națională de Arte din București, secția Ceramică (2011) și una de doctor la aceeași universitate (2020). S-a remarcat nu doar ca artist vizual profesionist, ci și prin multiplele roluri asumate, dovedind atât calități de manager, ca director al Muzeului de Artă Populară – Constanța și președinte al Filialei Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici, cât și calități pedagogice, ca lector la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”. Activitatea sa artistică a fost distinsă cu mai multe premii, între care Premiul Salonului Național de Ceramică „Costel Badea” (Constanța, 2012) și Premiul pentru debut „Ion Nicodim” la expoziția „Arte Vizuale 3” (Constanța, 2010). Lucrarea sa Geneză se află amplasată pe faleza Espalanda din Constanța (între așa-zisul „bloc-creion” și Biserica greacă „Metamorphosis”), fiind rezultatul selectării artistului în echipa Simpozionului de Ceramică Monumentală „Costel Badea”, organizat în 2018 de Asociația UMA ED România.
Demers coerent plastic și conceptual, expoziția La adăpostul gândului este „adăpostită” de Muzeul Național al Țăranului Român timp de două săptămâni, până pe 22 martie 2026. Se preconizează itinerarea expoziției la Constanța, unde va primi, cu siguranță, noi vizitatori.
