Expoziția New Hope (Noua Speranță) a artistului Roman Tolici, organizată de Mobius Gallery, a fost vernisată la Muzeul de Artă Tulcea în 22 august 2025 și va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii septembrie. La vernisaj au luat cuvântul muzeografele Laura Guțu și Alice-Georgiana Fănaru, iar publicul s-a bucurat de prezența artistului. Tulcea reprezintă cel de-al cincilea – și ultimul – popas al acestei expoziții itinerante, care a fost prezentată în premieră la finalul lui 2024 la Brașov (Centrul Multicultural al Universității Transilvania) și apoi a călătorit în acest an la Timișoara (Bastion 2), la București (în spațiul Mobius Gallery din Piața Amzei, unde am avut ocazia să o vizitez în mai) și la Sibiu (Muzeul de Artă Contemporană – parte a Muzeului Naţional Brukenthal).  

Motivând titlul expoziției, Roman Tolici a declarat: „Istoria oferă nenumărate exemple în care speranța s-a dovedit deșartă: imperii s-au prăbușit, dezastre cumplite au spulberat speranța oamenilor, iar nedreptăți teribile au rămas nepedepsite. Cu toate acestea, speranța s-a încăpățânat să reapară mereu. Această nouă serie explorează tocmai acest sentiment abstract și fragil pe care îl numim SPERANȚĂ”. În opinia artistului, „Speranța este proiectată nu neapărat în actualitate, ci într-un meta-viitor, într-un viitor ultra-îndepărtat, în care peste noi au trecut mai multe apocalipse”.

În picturile lui Roman Tolici, executate în ulei pe pânză, fotorealismul reprezentării este hibridat de suprarealismul viziunilor sale fantastice, în care apar adesea mulțimi de personaje subdimensionate, în raport cu: elemente monumentale ale naturii, precum omuleții – un fel „elfi” – care înconjoară  rădăcina unui copac retezat de un cataclism neștiut, care a căpătat forma unui castel de basm în New Hope 2; o carcasă de mașină, abandonată pe un câmp la malul mării, ciuruită de gloanțe și acoperită de graffiti-uri, omuleții fiind distribuiți în jurul și în interiorul acesteia, în New Hope 3; scheletul uman gigantic din desenul din 2012 (al cărui titlu a inspirat seria recentelor picturi), reprodus fragmentar pe afișul expoziției, ca memento mori contemporan, amintind de efemeritatea vieții și de vanitatea plăcerilor lumești.

Uneori, omuleților li se alătură stoluri de păsări, pești și ale viețuitoare marine, roiuri de insecte zburătoare, animale disparate și pajiști pline de flori – aparent miniaturale, dar având dimensiuni comparabile cu statura umană –, ca în New Hope 7, unde toate aceste regnuri se întrepătrund și formează o rețea punctiformă multicoloră, gravitând în jurul a doi cilindri negri (un fel de anvelope distruse în urma unui accident), care prin alăturare formează simbolic semnul infinitului. Alteori, omuleții se află la baza unor gigantice mașinării cu funcție incertă (probabil războinică ?), sentimentul de stranietate fiind sporit de griurile reci dominante, ca în New Hope 9; sau peisajele sunt complet nepopulate, precum în New Hope 8, în care o vegetație luxuriantă acoperă un mormânt din care nu se mai vede decât crucea de piatră, ca „personaj” central. 

Lucrarea Truth (Adevărul) prezintă un portret de fată – exponentă a unei noi generații –, cu părul negru în bătaia vântului și costumată cu o rochie albastră, proiectată pe fundalul unui cer de vară azuriu cu doar câțiva nori, ținând în mâini o carte deschisă, pe coperta căreia e scris cuvântul ΑΛΗΘΕΙΑ (Adevăr, în greacă) – titlul volumului, dar și al picturii. Tânăra pare să citească din carte, dar poartă o pereche de ochelari cu lentile mari, rotunde, în care se reflectă albastrul cerului și care par mai degrabă ochelari de orb. Poate că sensul lucrării este acela că adevărul se află în ceruri sau este o trimitere subtilă la Themis, zeiţa Justiţiei, înfăţişată în scenele mitologice legată la ochi şi cu o balanţă în mână (Justiţia este oarbă, se zice), pentru a nu vedea cine se află în faţa sa cerându-i dreptate și pentru a-i trata pe toți în mod egal, cântărind adevărul doar în baza argumentelor auzite.

Truth face pandant cu A Bar at the Hubrica. Last Day (Un bar la Hubrica. Ultima zi), tot de format pătrat, în care apare portretul unei alte fete, de data aceasta blondă, cu părul prins în codițe și o rochie neagră, cu un decolteu accentuat. Tânăra este văzută frontal și își îndeplinește rolul de barmaniță, fiind surprinsă în timp ce prepară un cocktail (probabil Margarita) pe bază de tequila Corazón de agave – băutură a cărei sticlă se află în stânga imaginii. Nu lipsesc citricele cu coaja verde (lime), împrăștiate pe tejgheaua barului și recipientul cu sare, ingrediente necesare pentru respectarea rețetei. Aceste elemente induc starea de relaxare specifică momentelor de loisir. În fundal e un peisaj văzut în perspectivă plonjantă (à vol d’oiseau), contrastând cu cea frontală, utilizată pentru personajul principal și obiectele de la bar, care formează un fel de natură statică în prim-plan. În plan secund se zăresc numeroase personaje, micșorate perspectival, care se plimbă într-un parc imens, cu peluze de un verde aprins, decupate geometric, iar în ultimul plan se întinde un peisaj semi-montan. Singurul element care iese din această unitate armonică este cuțitul înfipt în tejghea, din prim-plan dreapta, cu care barmanița tocmai a tăiat limele pe care le-a pus în pahar și care pare să prevestească un eveniment nefast. În această cheie poate fi interpretată și expresia de pe chipul fetei, care afișează un zâmbet adresat în mod firesc clientului nevăzut din fața sa, dar care, totodată, privește îngrijorată undeva în drepta-sus, către o posibilă amenințare venită din cer. Scena amintește de cunoascuta lucrare a pictorului francez preimpresionist Édouard Manet, Un bar aux Folies Bergère (cca. 1882), în care aerul visător, ușor absent de pe figura barmaniței nu trădează o interacțiune umană, clientul ei (pictorul Gaston La Touche) fiind vizibil doar ca imagine fantomatică, prin reflexia sa în partea dreaptă a oglinzii din fundalul barului. Nu întâmplător, lucrarea lui Roman Tolici poartă subtitlul Ultima zi: Hubrica a fost un hub creativ din Iași, situat într-un spațiu alternativ (clădirea fostei fabrici Moldomobila), care a fost desființat în mai 2024 pentru a se construi pe acel loc un nou supermarket. 

Pictate cu o minuțiozitate de bijutier, lucrările lui Roman Tolici au rolul unui seismograf, înregistrând spaimele și neliniștile omului contemporan, care se proiectează cu speranță într-un viitor mai bun, cu credința vindecării traumelor individuale sau colective – un viitor în care omenirea poate renaște din propria-i cenușă în spații post-apocaliptice. Anunțând zorii unei noi ordini sociale și funcționând ca ghid de navigare pe marea resetării globale, expoziția New Hope pare a fi propunerea artistului de reinventare a viitorului.