Jurnalul unui emigrant climatic

(fragment)

Ziua 15, Farvardin, Anul 2062

L-am tăiat pe al doilea Adolfas ca pe o scrumbie,
nici n-a crâcnit, simțea și el că se apropie
ziua când vom realiza că nu e decât un
impostor nenorocit
și că până la urmă îl vom alege pe primul Adolfas.
Nu pentru că l-am avea la suflet i l-am preferat,
al doilea Adolfas era om de treabă
și un tovarăș loial,
dar cunoștințele celui cu care-am rămas
sunt vitale.
Primul Adolfas știe să construiască armele
și capcanele cele mai sofisticate din mai nimic,
deși are un picior de lemn
cu care a trecut prin pârjolul de la Cefalù
și știm că sugrumă pisici și le halește fripte –
însă nu face asta decât în singurătate
și la o depărtare rezonabilă de
locurile în care ne așezăm tabăra.

Ziua 19, Farvardin, Anul 2062

Febră, iar, pe insula unde primatele
sunt pedepsite prin orbire pentru orice nimic.

Febră când visul s-a încheiat
și se lasă capacul peste cine ai fost.

Febră, fiindcă nu știm să spunem
de unde venim și nici nu ne pasă.

Răzlețiți în lumina amurgului privim
jubilația incendiilor.

Pulsația eucariotelor concepute ca
într-o zi să tânjească spre stele.

Febră. Ar putea fi Lupus sau Boala Crohn.
Capitalismul putrescent. Ignorarea consecințelor.
Un virus de laborator care intră să rămână
și să te facă mai bun.

Găgăuță, tu chiar ai crezut dogma lor
plină de cuvinte sucite?
Uită-te la ei cum își frâng mâinile și așteaptă
hârlețul promis.

Nu toți odată, mai răsfirați, dincolo
ne așteaptă alt joc –
și nu e un joc dintre cele pentru care am fost pregătiți.

Ziua 27, Farvardin, Anul 2062

Am aruncat ciozvârtele rămase după ce l-am tranșat
pe Sicilian în covată și am avut iar,
după săptămâni bune în care
clocotisem de furie, inima împăcată.

Nu îmi greșise cu nimic,
dar semăna leit cu fratele lui de cruce, Izgara.
Ce curios, până să se-nfrățească
ăștia doi nu aduceau mai mult
decât un pumn de oțel cu o mâna flască.

Albul s-a făcut negru și negrul porni să împrăștie
în mijlocul cețurilor o licărire sălbatică.
Mai văzusem în Valea Nabilla născându-se astfel,
în jurul ceaunului cu baqleh, o delirantă gramatică
folosită pe ascuns de câțiva pustiiți.

Un asemenea virus nu trebuie-ngăduit –
am aflat-o pe pielea mea când rătăceam prin Stepele Arse
cu banda Motocicliștilor Moabiți:
doar așa, zdrobind din fașă primejdia, am răzbit.

Ziua 3, Ardibehesht, anul 2062

Vâltoarea umbrelor
Malul stins
Subterana celor 1000 de tigve
Golful Cerului Orb
Turnul fără ecou
Gura Cenușii
Carcera de sub val
Cuștile Mâinii Negre
Despicătura Iscarioților
Bastionul de Piele
Valea celor zdrobiți
Gropile Uitării
Clopotul Strivit
Zarca lui Marteddu

Am scăpat ca prin urechile acului
din temnițele în care m-au aruncat,
singura mea vină fiind că eram un străin
fugit dintr-o țară străină, înghițită de ape
și refuzam să mă culc la pământ
și să crăp.

Ziua 12, Ardibehesht, Anul 2062

Viitorul le aparține canibalilor
am citit pe zidurile cetăților îndoliate,
cu autostrăzile lor moarte,
cu zgârie-norii căzuți în genunchi,
cu atacurile de panică ale arborilor de plastic.

Au plecat din locul ăsta pe furiș
acolo unde am vrea să ajungem cu toții
și, odată ajunși, să înlocuim libertatea
cu necesitatea.

Viitorul le aparține canibalilor,
pentru că toate celelalte forme
de apropiere umană au dat greș.
Pretindem totuși fără să ne înfigem colții.
Suntem încă nehotărâți.

Ziua 19, Ardibehesht, Anul 2062

Ei spun că ăsta e iadul pe pământ
și astfel încearcă să descrie realitatea
folosind vorbe de pe vremea când omul
încă mai secreta figuri de stil și speranță.

Ei spun că părinții noștri știau ce o să urmeze
și totuși au plodit în neștire,
dragii noștri călăi, primii
dintr-un atât de lung șir.

Când vreau să-mi imaginez iadul,
nu trebuie decât să închid ochii
și în întunericul ăla o revăd pe fetița din Ierihon
terciuită la nesfârșit de unul și același tanc
în fața zidurilor pe care trâmbițele
cohortelor de pribegi nu le-au putut doborî

Ei spun că aici se sfârșește –
în fața noastră se întinde același pustiu
și totuși refuz să îi cred
cât încă mai am în bidon gura asta de apă
care va salva lumea.

foto: Cornelius Drăgan