Solène Planchais (n. 1997, Creil) este licențiată în Litere și studentă la Psihologie, co-autoare, alături de Simon Allonneau, a volumului de poezie Les Animaux élisent un président (Animalele își aleg un președinte, 2022). A participat la festivaluri și a performat în câteva teatre de poezie, fiind invitata lui Chloé Delaume la Maison de la Poésie din Paris – un loc devenit, de câțiva ani, mainstream în promovarea literaturii franceze contemporane. Face parte din grupul muzical Animal errant. 

Mă uit la foc

Mă uit la focul care se luptă în toate direcțiile să-și scoată o haină care nu vrea să iasă mă uit la focul care își agită brațele ca un om care se îneacă, și le ridică cât de sus poate din apă focul ar vrea să se urce mai sus decât copacii, dar nu reușește. trece prin câmpuri orașe își umflă mușchii cu păduri dar nu e de ajuns focul rămâne acolo jos aripile lui se lipesc de pământ nu poate cuceri decât pământul are ca orizont orizontul focul devine mai vast decât cerul pentru că nu poate fi la fel de mare focul arde totul urcă mai sus decât copacii și decât tot ceea ce e viață. există persoane așa cum există focul persoane care nu se opresc niciodată din alergat persoane care ard fără să se oprească care strălucesc fără încetare care ard mereu pentru o altă persoană și care le ard pe toate celelalte sunt persoane care nu așteaptă niciodată și care au la fel ca focul în toată viața lor o singură și unică activitate aceea de a tăia zi și noapte toate rădăcinile și de a rupe toate legăturile ca și cum nu ar mai fi loc pentru o legătură cealaltă este fie ceva de neatins marea cerul fie o nouă flamă într-un buchet și toate cele care îi iese în cale este o nouă flamă care le face mai mari focurile persoanele ca niște focuri n-au chef să se întâlnească cu voi aleargă spre voi ca să vă ardă ca pe o calorie în timpul cursei o plăcere căreia i-ați cedat și de care vă eliberați trebuie să eliminați tot să bifați în agendă tot ce a ars și când totul a ars atunci faceți un foc perfect nu mai rămâne nimic pe pământ în afară de lucrarea noastră putem crede în sfârșit că mergem înainte de unii singuri.

E ceva pe foc

întotdeauna am urât să gătesc intru în panică de la primul rând al unei rețete când scrie aveți nevoie de puțin din asta puțin din aia știu că nu merge aș vrea să gătesc fără nimic sau cu aer și pământ asta știu să fac când eram mică făceam fondante din noroi puneam multă apă și le lăsam să se usuce în cuptorul natural al unei amieze de iulie îmi spuneam că sunt vrăjitoare dar în bucătărie nu există magie fiecare lucru are un efect clar și fără ocolișuri dacă pui zahăr în loc de sare n-o să se transforme iar dacă arzi o clătită clătita aia va fi arsă gătitul este viața accelerată o jumătate de oră pentru a ajunge la maturitate și trebuie să fiu la fel în timpul cinei, matură și gata să mă topesc ușor când gătesc pentru oaspeți mă pregătesc pe mine însămi mă fac mică în tigaie și mă încălzesc și mă ard de multe ori mă pregătesc să fiu mâncată de celălalt și de judecățile lui dar așa-i jocul trebuie doar să stau în farfuria mea când gătesc pentru altcineva e ca și cum aș tăia momentul pe care-l petrecem în bucățele foarte mici și am aduna toată seara fărâmele ascuțite ale vasului nostru spart începând cu aperitivul întrebându-ne dacă avem vești de la unul sau altul apoi felul principal în care vorbim despre muncă iar eu  între timp mă uit la cuțite și furculițe ca la niște fire la capătul cărora atârnăm la masă ca niște marionete : de când am început să-i invit la cină prietenii mei au exact aceleași gesturi și aceiași pași în aceeași ordine brațele nu le sunt libere se leagă de o parte și de alta a gurii la fel de fidel cum un pendul leagă cele două părți ale mobilei din care face parte doi ani dansam împreună și iată că acum o masă ne separă, avem aceeași marjă de distracție ca și când ne-am vedea la birou în timpul pauzei de masă oare invitata mea mai dorește să fie fericită se pare că îi convine să trăiască în pașii aceștia mă întreb un lucru dacă m-aș ridica de la masă și aș fugi din apartamentul meu și aș continua să alerg cu toată viteza pe străzi ar alerga oare după mine am foarte un chef nebun să încerc am chef să alerg cu ea printre draperiile coborâte ale orașului și să văd dacă o să-mi strige că mâncarea mea se va răci de parcă mâncarea ar fi trebui hrănită sărmana mea mâncare ar trebui să fiu acolo pentru ea altfel se va răci îi vom găsi trupul fără viață după ce noi vom fi alergat prin oraș dar nu putem ieși pentru că am ceva pe foc timpul nostru este măsurat un cronometru ne însoțește cinele nu mai știu de când durează prietenia noastră sunt mai mulți ani sau doar atâta vreme cât trebuie să stea pe foc ceva ce trebuie mereu încălzit ca un fruct al trecutului pe care nu-l putem digera de fiecare dată când ne vedem ceva stă pe foc ca și cum am vrea să-l împiedicăm să crească să împiedicăm să se ridice flăcările eu aș vrea să le las să distrugă tot ceea ce nu mișcă, toate aceste umbre dreptunghiulare și rotunde care-mi presară apartamentul ca niște morminte aș vrea să ardă pentru a-mi dovedi că nu sunt morminte aș vrea să văd arzând tot ceea ce bravează timpul rămânând acolo ani de zile în vreme ce tot ce-i viu se pune în mișcare n-am mai fi decât noi două și ne-am salva pentru că numai viața poate fi salvată aș vrea ca focul să se aprindă pentru a ști că sunt în viață dar stă ceva pe foc așa că o ascult pe prietena mea care îmi vorbește despre mâncare zice că-i foarte bună n-are a face dacă seara nu mai e la fel. 

Când focul înaintează 

Când focul înaintează dintr-un loc în altul nu părăsește primul loc pentru al doilea ajunge la al doilea întețindu-se ajungând mai mare și mai puternic ca și cum o copie a noastră ar apărea cu fiecare pas am trage după noi un cortegiu plin cu capetele noastre am fi prezenți în toate locurile prin care am trecut fiecare secundă ar fi o nouă cucerire care ne-ar înmulți ființa și fiecare pas ne-ar face mai puternici ca în proverb ceea ce nu te omoară te face mai puternic dar încă caut ceea ce nu ucide în această lume în care fiecare pas ne duce spre moarte am găsit doar că lucrurile care ucid devin mai puternice văd focul care ne ia străzile pe care le însemnează devin ale lui și numai ale lui nimeni nu mai are acces la locurile impregnate de mirosul lui există această consecință a trecerii focului mi-ar plăcea să existe o consecință a trecerii mele pe pământ când trec nu se petrece nimic este ca și cum nimic ar trece în locul meu ce trebuie să faci pentru ca ceva să se petreacă atunci când treci sunt filmulețe cu un tip pe internet care coboară în stradă făcând giumbușlucuri și se întinde într-o zonă comercială vrea să învețe să nu se teamă de privirile celorlalți dovedind că ceilalți nu se uită la noi se întinde în stradă se rostogolește pe jos până când cineva îi spune „bine ok” și nimeni nu îi spune asta el continuă și conchide în fața camerei „iată puteți face tot ce vreți nimeni nu vă va judeca” oamenii nu ne judecă nu ne privesc nu ne văd fie că trecem pe stradă fie că nu trecem nu contează doar când focul înaintează gurile se deschid doar amenințați oamenii se mișcă revăd clipul cu tipul care se rostogolește pe stradă ca nu cumva să nu fie văzut clipul a avut 200.000 de vizualizări cred că avea dreptate putem face tot ce vrem pe stradă dar ce putem vrem să facem pe o stradă unde nu putem spera de a fi văzuți dacă s-ar rostogoli pe o stradă pe care e singur la orice oră din zi și din noapte pe o stradă unde niciodată nu e ţipenie în afară de el pe o stradă pe care focul tocmai a trecut pe o stradă pe care focul a șters-o cu totul nu mă rostogolesc nici eu nu mă pot rostogoli pe nicio stradă de altfel nu mă rostogolesc niciodată în niciun centru comercial și nici într-o cafenea pentru că am fost împreună tu și cu mine în toate aceste locuri și tu le-ai îndepărtat pe toate tu care înaintai ca un foc fiecare pas spre mine te-a înmulțit cu doi pentru ca tu să rămâi prezentă peste tot pe unde ai trecut până când pe străzile prezente nu mai văd decât un trecut focul înaintează și nu se retrage niciodată așa încât dacă vreunul dintre ele trebuie să plece dintre foc și loc întotdeauna locul pleacă primul se transformă în fum înainte ca focul să dispară focul face un morman de cenușă din tot ceea ce atestă că am fost împreună nu mai sunt decât locurile în care focul arde și cele pe care încă nu le-a ars lumea este împărțită între cele două și eu sunt împărțită între o parte din mine care arde și una care se teme să fie arsă m-ai șters din toate locurile în care am fost și urma ta nu mai este decât o dâră neagră cu miros sufocant îmi murdărește mâinile ca să le șterg aici cu pete de cerneală scriitura înaintează ca un foc dar cu explozie întârziată și mă întreb ce va distruge dacă las deschise aceste pagini ca niște răni și deasupra toate strigătele mele care se înalță fără să mai coboare continui să nu mă sinucid în caz că asta mă face mai puternică și simt că devin puternică ucigând totul în scriitură într-o zi poate aș putea să trăiesc fără tine și aș prefera să fiu moartă decât să fiu atât de tare 

traducere de Alexandru Matei