Maud Joiret (n. 1986, Bruxelles) este poetă, performeră și editorialistă, colaboratoare la Le Carnet et les Instants. A publicat volumele de poezie: Cobalt (2019, pentru care a primit premiul de debut al Federației Wallonie-Bruxelles); Jerk (2022); Marées vaches (2023, din care face parte poemul care urmează) și Interludes marins (2023). A fost invitată anul trecut la Festivalul Internațional de Poezie București.

Calendar perpetuu

Ziua 10

nici măcar ploaia
ce-neacă porumbeii din poliester și pisicile
nici măcar Lacrimosa lui Mozart
în căștile scufundate-n apă
facturile din cutia mea spartă de scrisori
tomberonul care se destramă pe scări
nimic nu-mi poate știrbi alura de
regină

azi mă cheamă Atena, Beyoncé, Ellen Ripley,
Supernova,
azi o să-mi măcelăresc dușmanii
voi fi Marie Curie
voi străbate alergând distanța dintre camera mea și Venus
în aura fluorescentă a cizmelor mele de cowboy cu ținte și
voi transpira seva victoriilor ce or să vină

dragă urs, pițigoi, tigresă
nu vă mai temeți de nimic
nici de poluatori nici de violatori
toți nenorociții vor crăpa dintr-o dată simultan
doar că încă nu m-am decis cu privire la tranșa orară
între Dallas Ixelles și Moscova
nu e miezul nopții la aceeași oră
unii vor muri în miezul zilei
la bancă pe masa de masaj la telefon
în fața ta în mulțime
la coadă la McDonalds
vor avea loc hemoragii oribile pe gresie
în cancelarii în vestiarele cluburilor
se va putea respira cu-adevărat
voi fi una cu bucuria

sug picăturile care cad din cer
ca niște bomboane mult promise
de pe buza de jos

Ziua 17

mă acordez cu anotimpurile
ele pe diminețile mele brodează
un motiv de-a crede într-
un trecut amfibiu
într-o devenire-n stea

atunci singură mă deschid
unei mulțimi
toți porii
captează
freamăte
de valuri
vibrațiile găsitului
persoane care mă-nconjoară
trecători prin parcuri, pe terase
prieteni și necunoscuți
mă locuiesc

în spatele pleoapelor mele strânse unde
când spăl vasele
imaginile lor se succedă
în dezordinea vizitelor
interioare

tatuaj prin videoconferință
cu cerneală de zgomot alb
exterior imprimat la interior
întrețin le clocesc
în filigran traiectoriile
le apăr zborurile și căderile
cu subcutanate
mantre

dacă sunt tăiată transversal se va găsi
o muzică de fonduri lichide
balene-n artere

MC Sonaar port
tumultul vieților lor
mută
tovărășie

tandrețea mă sparge

Ziua 1

nu mă gândesc la copil
nu mă gândesc la histerectomie
nu pot să citesc
nu pot să mă-ntorc
nu pot sta nemișcată
nu pot să vorbesc
nu pot comunica cu tine
nu vreau nimic
nu pot nimic
după care mă-ntorc dintre cele care zac
sfâșierea încoronează căderea
și uit totul când sunt față-n față
cu roșul

Ziua 13

îmi depărtez picioarele și-aș putea
să-mbrac clădirea într-un filament translucid
pe jumătate melc
pe jumătate păianjen
îl văd strecurându-se din sexul meu
nimic din ce-i animal nu-mi e străin
dacă nimeni nu vine să mă scape
mă voi ataca pe mine însămi

(nu trebuie să mă gândesc la vecină)
(nu trebuie să mă gândesc la bunică-mea)

hai, come on,
să-mi bată cineva la ușă
să-i umplu degetele de saliva
asta care dă pe-afară vreau să-mi termine
sângele carnea să mă strivească și să mă-nfășoare
pe kilometri de deget arătător

ovarele-mi sunt atât de tari
că dau formă ciocolatei
de parcă ar purta în ele lumea-ntreagă
și mâinile mi se multiplică
și hainele mi se sfâșie
poți citi viitorul în perii mei zburliți
în limba hermafrodită, tarantulară

traducere de Cristian Fulaș