Denis VANIER

Denis Vanier (1949-2000) a fost un poet canadian, autor al unor versuri de o sobrietate brutală, marcate de pasiune, abjecție, suferință și neputință, dar și de căutarea identității. Cele mai cunoscute (și ultragiante) volume de poezie ale sale – Je (1965), Pornographic Delicatessen (1968), Lesbiennes d’acid (1972), Le Clitoris de la fée des étoiles (1974), Koréphilie (alături de Josée Yvon, 1978), Cette langue dont nul ne parle (1985) etc. – sondează teme ca identitatea, iubirea, deșertăciunea vieții. Poemele ce urmează fac parte din volumul L’Urine des forêts, unde se intersectează amintirea dragostei pierdute și amenințarea morții, și care a fost distins cu Grand Prix du livre de Montréal.

Spital

Amintirea mea e dureroasă
ca a unor stăpâni umflați de secetă,

trupul vostru a tăcut
și voi deja îl iertați,

există oare alt sport
în afară de a te preface în bucăți,

o femeie în fuziune
restul moare aiurea
spart de presiunea concretului,

trebuie atunci să mărturisești mișcarea
și disoluția,

în întunecime ura față de bolnavi și copii.

Vidanjează-mă

Apa impură de la plantele hidroponice
de parcă ar spăla un diamant murdar

un tânăr asasin asasinat
de amintirile sale de orez

curăță oul din gura mea
îmi suge săruturile
în acest straniu oraș de îngeri
unde continui să avortez ciment.

Agonia îmi este cea din urmă mamă

Chiar și atunci când totul se învârte
moartea va fi mereu
ultimul portret al mamei tale,
acela al dragostei suprarealiste.

Dacă știai

Arată-mi în fiecare dintre noi
pe portretul de la capătâiul patului
dezordonat, umed și torturant,

penetrat încă dinainte de naștere
acum e prea târziu
pentru a te regăsi în spirală,

voi dormi în pat ca un pui al cățelei
cu dinții sparți.

Când pâinea cade

Trebuie să curgă apa rece
focul să mă deșire
ca un animal
incendiat în pădure,

un vultur în flăcări
fără altă dorință decât cea de a zbura
unde răul urlă încă,

un abator pe termen lung.

Nu vei mai mânca

Păsările rup pielea dinții
mai există încă
ceva extrem de intim pentru a scrie,

chiar orb,
detestă soarele și curvele
închise în lumină
cu gâștele albe,

nu mai pășesc peste nimic
decât sacrificat în stradă
ca o puma narcotică.

Curaj blestemat

Voi muri într-o zi
în beciul meu
și o să-ți arăt salamurile necomestibile,
în timp ce capul tău se scurge în propriul corp,
această armă a mafiei
obligă la șantaj,

în curând nu voi mai avea gură
pentru a vorbi franceza și araba,

anii au tot trecut
am și uitat amintirea iubirii mele.