Revista Tomis

Florin STROE

Facebook
Twitter
WhatsApp

Lipsca

O gârlă nesperată, dar limpede pe
fund, în care bach odată s-ar fi scăldat
imund și care la perucă peștii râd? Tu,
fată cu lacrimi de piatră, uite cum se
dilată câmpia defrișată și Verde
de paris care suferă stoic un turn de
nedescris peste acoperișuri datate
istorist și-un stand de înghețată napoleonictrist,
părea că plictiseala agață la
centură unica aventură și singură
pe tură. Totuși, să știi că în ciuda lui
deși s-au mai născut aici și copii
vii, iar când precipitații potopesc
furtună încât și luna plină meteorit
alună, stă neclintit senină și
uscată o urbe mai presus de orice
hartă.

Lipsca e. Așezată la revărsat de
joi pe un fost han de trecători al căror
gunoi dospi mușuroi la răscruce de căi. Iar
mii de lipscani cheflii iau prânzul fix la ora
π în ăst pustiu plin de hașiș și
haimanale noi stăteam, dragă, cârligați și la
taclale picior peste picioare, chiloții pe
dulap, viața ta obosită, al nostru
handicap. Tu mi-ai creat aici un spațiu
alcalin la modul cel ostalgic și
supin – n-a fost vreun loc să fim mai
împreună, sânul tău ofilit, suportul meu de
mână, cazați în cartiere tinere, dar,
drace, cu totul și cu totul mai
sărace, aici ne-am zgribulit în
ploaie – doi năzdrăvani pe maldăr de
noroaie și, hohot cu miros de
pufuleți, am nechezat mulți mânji în
iepele-ți… Relație-reproș toxicomană,
bazată pe chirie și
pomană, ți-ai dezbrăcat de mine faimosul nud
gol pușcă pe ouvertura Clarei ies gazdele lui
Hrușcă, eu începând din nou să mă
deschei, mi-ai spus că stai pe loc, nu e
okay și că chiar de te-aș pica
cu ceară tot nu mă mai dorești deloc
afară!

Lipsca ne-a descătușat capriciile
nunții și tot aici au dispărut
mamuții – împreunați cum se cuvine doi
pe doi toată noaptea și Ziua de
Apoi, adio huligane, spitalelor
ahoi, nu mai e trai de lume și cu asta,
basta. Cu Lipsca poți să-ți înșeli
nevasta și să faci surf pe șoldurile-i
agrement: auzi și porumbei sedați pe
triferment, peste tot boscheți de
mure pe străzile mai mult
obscure nici prea, nici foarte
asfaltate, la Lipsca s-a făcut
dreptate (ne-au integrat în
societate). Lipsco, ne-ai ucis cu cauciucuri
sparte, cu oameni veseli, tandri,
joviali a căror bălți din drumuri cresc
corali.
Tu între timp îți etalezi
solemn ambiția egee și cârjele de
lemn. Păi tristețea noastră iaz
cu iaz ar fi umplut aici o mare de
turcoaz ca să-ți înmoi tu șalele
concave întortocheate ca ruginii
epave dacă pesemne poate, dar
și însă, aici – și doar aici – tu te-ai simțit
învinsă. Ci chiar când începeam să mă
complac, aici viața ne-a pus la încercare
și capac.

Am venit la Lipsca la mai bine.
Am vrut să plecăm în fiecare
an. Anul s-a făcut
morman. Cu buzele surâzi
umor dar șubredul
interior articulații care
dor chemi strigătul în
ajutor se zvârcolește mult
omida și a-ncetat. Ba nu.
Ba da. Apune soarele la Lipsca.

Iubitorul de saxon e
saxofon. Așa am devenit eu de
carton, tu făcută din
pământ colcăind sub Rathaus în
străfund, mi-ai fost fabrica de
realitate cu lătratul câinilor în
noapte și căderea firelor de
pană te-am iubit pe muchie de
toamnă cu rana vie a stolurilor
călătoare pe cerul soarelui la
înserare și neputința
disperată a omului prins sub
roată fiindcă ceasul e noptatic iar roua printre
pleoape, fiindcă tu ești frumoasă iar eu
aproape și vreau să-ți dau pe față
arama iar între curul
Palma. Aici ți-am mângâiat buclele de
codană în culoarea laptelui de
castană te-am iubit cu piersici
coapte, din fiind furăm, din post în
ante, chibrituri, apă și
carbit, aproape tot atât cât m-ai
iubit.

Acum contemplu pe
terasă cum peste Lipsca marea
se revarsă. Cum tu dispari în magma furibundă
dogoarea vișinie celulele topind,
cum gara Bahnhof rup-se-va titanic
în hăurile roșii deschise ca o gură
de fac lipscanii aburi la plămâni
și se oftică
de tine le e dor, de mine
frică,
izbucnesc în lacrimi trecători
prin ceața de absint, glazura de polei
dispar după creneluri fâșii
copii de gay, când se albește
din senin albastrul peste voi
și încă
tot mai râde
orașul ăsta de poeți strigoi,
eu tot pe fundul mării (prin Lipsca)
mă perind, te
vizitez acasă, nebună, în pasteluri.

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: