Revista Tomis

Cristina DRĂGHICI

Facebook
Twitter
WhatsApp

Vara asta

Corpul tău e mai deschis ca niciodată,
îmi spuneai, în timp ce și al tău
se deschidea tot mai mult.
Pedalam împreună, dar mai ales tu;
nu făceam niciun efort,
poate doar acela de a nu strica liniștea
în timp ce gleznele mele atârnau lângă gleznele tale.
Vara asta în care, lângă o fată,
o femeie își spală mâinile până la coate.
Vara asta în care, lângă un băiat,
un bărbat își smulge brațele.
Între ei, viața — între noi, câțiva kilometri
ușor de parcurs cu mașina sau bicicleta.
Vara asta în care am fi putut număra licurici,
dar eu stric liniștea ca o alarmă de incendiu.
Vara asta în care aprind același număr de lumânări la vii,
dar tristețea mea rămâne o nimfomană.
E 2 septembrie, sunt ultimele luni în care sunt nimeni,
numele meu nu e trecut pe nicio factură, nu împart nimic.
Putem pedala liniștiți, nu sunt plecată de acasă, nu am casă,
poate doar corpul, mai deschis ca niciodată.
Ignorăm mâinile mele pline de sânge,
ignorăm mâinile mele care pot frânge oase,
le redesenăm pe cele care te pot mângâia să adormi.
Nici urmă de degetele care vor crește în locul acestora,
vor semna contracte, vor sutura,
vor aplica creme anti-îmbătrânire.
Vara asta despre care spui că nu a fost vară,
dar am stat neclintiți în mijlocul lacului
și am împărțit o sticlă mică de vin;
am putut să îți simt respirația ca pe o formă de heliu,
am putut să îți simt mâna ca pe o centură de siguranță
îmbrățișând un copil pregătit pentru un zbor transatlantic.

Kane Tanaka

Locuiești încă
în orașul în care ne-am mutat împreună.
Nimic nu a fost
mai adevărat ca urletul berii în sticlă,
nimic mai adevărat ca urletul sticlei în carne.
Spuneai de multe ori:
nu ești niciodată aceeași,
lumina se schimbă prin tine,
formează unghiuri drepte care orbesc, incendiază,
destabilizează conștiința colectivă, invocă răscoale,
fac stomacul planetei să se strângă în noduri,
taie rădăcinile copacilor rari.

Ne plimbam desculți printre liane,
adormeam în păduri tropicale,
ne spuneam că, dacă ar exista
un bărbat de 112 ani în Puerto Rico,
noi sigur nu am muri niciodată.
Bărbatul există, are 112 ani.
Ce rămâne din fuga pe care o credeam încheiată,
din viața frumoasă pe care o pot povesti în grădină,
la marginea pădurii, cu toți oamenii împodobind crengile?
Cel mai în vârstă bărbat al planetei are 112 ani,
locuiește în Puerto Rico,
a cultivat trestie de zahăr,
nu a cunoscut furia;
și ar face bine, ar face foarte bine să știe:
Kane Tanaka există, are 118 ani,
locuiește într-un azil din Japonia,
s-a născut prematur, a supraviețuit cancerului,
și-a păstrat sănătatea timp de două pandemii.
Se pregătește să poarte flacăra olimpică pe pieptul ei.
Nimic la fel de adevărat
nu se poate spune despre noi.

muzeul baloanelor

Antoniei

M-ai sunat să-mi spui că astăzi, în muzeul baloanelor,
mulți copii fără păr s-au jucat cu tine.
Ai râs puțin și ai continuat să-mi povestești despre albine,
despre cum înnegriseră cerul și te-ai ascuns.
Mă gândesc la prietena ta,
despre care tu știi că a plecat acasă și e bine,
la mama ta care știe că nu.
Un zbor de 130 de euro mă desparte de voi,
de casa în care fiecare copil are mama lui,
de camerele în care nu fiecare mamă rămâne cu copilul ei.
Aseară te-am visat,
îți împleteam părul.
M-am trezit lângă un bărbat care ofta
și voia toată pătura pentru el.
Am avut o zi grea,
dar nu se compară cu zilele tale.
Mă înspăimântă felul în care tata
își acoperă inima cu o palmă și tace.
Ți-aș spune — dar cum aș putea,
când tu scrii cu tălpile pe nisip
„Mi-e dor de tine, tati.”
Ce e al tău e împotriva ta, și înțeleg asta,
mama ta e cea mai frumoasă din lume.
Tu știi și o fotografiezi printre flori,
deloc supărată că e doar mama ta,
deloc sufocată pentru că adoarme lângă tine
într-o casă în care numărul copiilor care intră
e mai mic decât numărul copiilor care ies.
Deloc supărată că amână prima bere a zilei
deloc curioasă ce mai fac fetele din oraș,
deloc furioasă pe sânii care dureau ca laptele să curgă.

Ba din contră, tot mai frumoasă,
când îți făcea poze în timp ce râdeai,
mama ta tot mai tânără lângă tine,
culegând fluturi din părul tău.
Deloc furioasă pe viitoarele riduri,
deloc preocupată de liftinguri și micșorări de stomac;
mama ta cu care bei lumina din cupe și râzi —
îmi amintesc asta și mă răsucesc în pat
cu toată pătura doar pentru mine.

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: