Revista Tomis

Balansoar sau Despre arta poetică

Facebook
Twitter
WhatsApp

Și uite-mă încă scriind poezie, sau ce o mai fi asta
în timp ce în lume prin poezie se înțeleg o mie
de lucruri
și uneori parcă nimeni nu mai înțelege
nimic.

Ceva mai încolo spre est
oamenii mor pentru asemenea pricini
punându-se gaj că poezia e un act de adevăr neconcesiv,
o tulburare exactă, de nesupus,

forma de rezistență a unui koala față în față cu
buldozerele trimise din citadelă, acel ceva
ce face tăcerea insuportabilă,
și-atunci se răbufnește în lungi convoaie
de cuvinte-ndreptate împotriva violenței
și-a degradării morale. Undeva se moare, iar noi
aplaudăm
sau protestăm
adoptând o poză la modă.

Ca-ntotdeauna, pentru unii e-un joc
oarecare, moftul unor inși plictisiți
de lume și de ei înșiși, un pretext pentru spiridușii tik-tok,
limfaticii postumani. Acum un deceniu,
o tânără femeie din Catalunia și-a
implantat în picior un senzor care se activează
ori de câte ori undeva pe pământ
e un cutremur –

în timp ce oamenii mor sub dărâmături sau în lifturi
căzând în gol sau trece peste ei un tsunami de
cincizeci de metri,
ea dansează pentru noi toți
și asta e (de ce nu) tot o poezie,
cum avem toți dreptul să inventăm
cu tălpile goale așteptând într-un balansoar făcut să se legene
doar dacă-l vei hrăni măcar o dată cu-o picătură

din sângele tău.

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: