Cum temerile în legătură cu o recesiune globală sunt exprimate tot mai des și mai apăsat, bazându-se pe statistici și analize predictive care arată o încetinire a creșterii economice în întreaga lume, și dat fiind că în România se vorbește obsesiv în această perioadă despre austeritate (deciziile recente ale noului Guvern sporind până la cote alarmante neîncrederea și anxietățile populației, care vede pe bună dreptate în „tăierile” preconizate o situație cvasi-apocaliptică), cred că e potrivit să mutăm  accentul discuției pe un alt tip de recesiune, pe care o găsesc mai problematică și cu urmări imprevizibile și de durată. Într-un articol de la începutul anului, economistul și scriitorul britanic Tej Parikh formula tranșant aceste evoluții ale societăților contemporane astfel: „mintea umană se află în recesiune”. Observăm la tot pasul ceea ce un expert în economia atenției precum Dan Nixon sintetizează fără eufemisme: „viața noastră mentală este mai fragmentată și mai dispersată decât oricând”. 

Nu mai constituie o noutate pentru nimeni că avansurile inteligenței artificiale vor face curând posibilă înlocuirea omului dintr-un spectru larg de activități care îi erau până acum rezervate. Pe lângă tensiunile sociale pe care le va provoca acest proces, efectele tehnologizării aduse de revoluția industrială par o joacă de copii. Iar asta se adaugă la utilizarea pe scară largă a tuturor device-urilor și app-urilor care nu doar că ne dispută atenția (am trecut deja de această fază de început a unei transformări fără precedent în istoria speciei), ci par a ne îndrepta spre atrofierea gândirii analitice: numai în ultimul deceniu, lucrurile s-au schimbat în mod semnificativ, iar următorii ani vor constitui o perioadă decisivă pentru viitorul omului ca ființă cugetătoare.

Pe lângă toate urmările care se întrevăd, nu pot rămâne impasibil la una care destabilizează deja în mod fundamental scrisul și memoria. Literatura, filosofia, istoria, disciplinele care se ocupă cu studiul memoriei se află în fața unei imense provocări: s-ar părea că suntem în pragul unui sfârșit al culturii scrise, societatea contemporană începând să probeze reîntoarcerea la cultura orală, iar distopiile din trecut încep să devină o realitate palpabilă.

Sănătatea creierului (și deci a spiritului uman) se confruntă cu o amenințare existențială. Trebuie să realizăm în sfârșit că materia cenușie este cea mai prețioasă substanță din universul cunoscut – iar dacă nu, vom sucomba în imbecilitate și în uitare.