Visul savantului englez
(monolog romantic)

„Aș vrea din ghemul vieții șiraguri să deșir”,
Spunea printre mustețe cu brumă de absint
Savantul știrb, cu moațe și mâță de Cheshire,
Afin cu afionul și sarea de argint.
„Ah, văd din a mea pipă un pește ca o limbă,
Cu aripi coraline și coadă de gânsac,
Cum se lungește-n formă și pe dulap se plimbă
Și-apoi se-ntoarce-n sine. Sau poate-i de la mac…
Mai văd și o egretă cu ochii semilună,
Clocind în antiteză un ou de hiacint,
Dar naiba știe, poate că de la mătrăgună
Visez atâtea, iată, un splendid platelmint,
Cu nervi și fără creieri, așa cum suntem toți
Pe când El, Demiurgul, absent și inimic,
Greșit-a în Scriptură făcând din axoloți
Creația supremă între popoare… (Sic!)
Și peste toate astea mai văd un dinozaur
Ce-aduce vag a curcă, halal metabolism…
Ce lume prost croită, poate bătrânul faur
Făcea experimente de… existențialism?!
Felina mea bătrână cu zâmbetul de bleagă,
Din ce cocon ajunse la mine în cotlon?
Ce númen de pisică abstractă și beteagă
Există oare-n sine, cu torsul ei afon?
Și ce visează, proasta? Legiuni de pârși și castori?
Se vede vânătoare de spleen și ideal,
Cum facem toți, magnolii, meduze, scriitori,
În lumea cât cireașa, cu aer de spital.
Să ne culcăm, pisico, și-n somnul de melasă,
Tu prinde criceride, eu prind o teorie
Cum că a fost odată o zee oțioasă,
Ce-a adormit pe-o rână visând butaforie
Unde-un savant cu mâță de Cheshire somniferă
Visează în latină, în pixeli și terține,
De nu se știe care-i mai sfânt în atmosferă,
Și nu se știe bine cine-a visat pe cine…”

Botanică

Păpădia lilicea,
Erbaceea ticăloasă,
Un bocciu cu o boccea
A-ndrăgit și vrea să iasă
Dintre magnoliofite
(„mâncătoare de magnolii”)
Să profite saprofite
Muști de-o zi, boboci și molii
De pe urma-împreunării
Dintr-o papalungă-n pelvis
Cu boccelele spinării
De Capsella Pastoris…
Să rezulte-o bacă acră
Miez de pap și papaver,
Carne rea de mac și macră
Jintiță de-amar piper.
Căci augustul, liliacul,
Liliceau-a maculat-o
Într-un mai torid, caimacul,
i-a suflat, apassionato,
pănă când magnoliopsida
risipitu-s-a-n caliciu,
de-a căzut doar ea, gravida,
pradă unui lent deliciu,
și-acum bacele nebune
s-au pârlit și năpârlit
în pădurea cu alune
și piper pipernicit.

Descrierea cameleonului

Cameleonul e ca o căpșună
Pe care-o tăvălești un pic prin boz.
Se gâdilă sub limba ei grăsună,
și se transformă în smântână roz.
După amiaza e ca un creion
Ce-alunecă timid pe-o cariocă,
Născând din spuma mării un balon
și o interpretare echivocă.
Și-apoi dispare într-un hialin
cocon gigant în jungla de-orhidee,
Sub cerul de topaz și de rubin,
Tot mai decolorat, mai mult idee.

Păpușa carnivoră

A fost odată o păpușă carnivoră.
Ea se hrănea cu pământ la fiecare oră.
Înghițea pe de-a-ntregul ravene, doline, ponoare,
Mistuise vulcani adormiți și ape curgătoare,
Dar și lacuri, flori de mină, turbării, grămezi de steril,
Crănțănise calcite, cinabru, andezite, beril,
Și, de poftă, la un prânz mai bogat, ca antreu,
Păpase vertebre limonitizate de cetaceu…

De pe hartă dispăreau astfel hălci mari de hârtie.
Dispăruseră subit până și manualele de geografie…

Păpușa carnivoră se întindea pe câteva continente.
Se prefigura triumful filosofiei imanente.
Și când dădu să-nghită – gogâlț – emisfera,
pământul rămas s-a oprit o secundă
și-a murit de atâta lăcomie himera.

Mica baladă din bucătărie

Ceainicul din cuhnișoară
Spovedește-o ceașc-un ceas.
Din văzduh izma coboară
Și-un vlădică de pripas
Dintr-un știr corcit c-o sfeclă
O iubește făr’ nădejde
-n blidul lui de lut și steclă
C-un colac pe post de mejde.
Când, duhnind a tescovină
Dă cojocul să se culce,
Prazul roș cât o prăjină
Din amar se face dulce.

Antropomorfism

În roșia pădure de alge afumate
Prin valuri de smântână pătată cu cafea,
Trăia-ntre anemone și melci de tinichea
O sepie găsită-n desene animate.
Când crustacee mii și mii de cetacee
Se-ntorc pe o maree cu note violet,
Se-nfoaie în cerneală și toarce o idee
Pe care pe alocuri o spune Epictet.
Ce dulce-i apatia din verzele marine,
Ce dalbă dimineața în hula de cafea,
În lumea mea de aburi, bezele și vopsea,
Plutesc pe-un vals de frunze, de spori și vitamine.
Putea-voi eu vreodată să fiu un cal de mare?
Minuscul hipocampus cu trompa de argint?
O nobilă aspidă? Iacint sau hiacint?
Putea-voi să-mi iau zborul cu aripi și picioare?
Dar pentru ce? când valul de fum și ciocolată
Mă poartă spre meduze mofluze și limaci,
Sau mai spre nord, spre bancuri de pești și raci buimaci,
Puțin picanți, cu ouă, -n aspic sau marinată…