Autostrada Soarelui

– Aruncă naibii guma aia, ştii că mă enervează! se răsti el, strivind ţigara în scrumieră.

– Ei, lasă, că şi pe tine prea te enervează orice. E cu nicotină, m-ajută să mă las de fumat. Cred c-ai putea să-ncerci şi tu, la o adică.

– Mai bine-ncearcă tu să nu mai plescăi! Mi se întoarce stomacul pe dos. Fix aşa se aude și când se linge javra aia a ta în fund. Era musai să doarmă cu noi în cameră, nu? Murea dacă-l culcai în hol!

– Vorbeşte, mă, frumos! Ce ai cu el, ce ți-a făcut? Mai degrabă l-ai duce afară, să alerge și el puţin, că şi aşa nu l-a scos nimeni azi.

– Nu-l duc eu nicăieri. Vrei să-l duci, du-ți-l singură. Dar să-ţi laşi telefonul când pleci, că poate sună ăia. Apropo, poţi să-mi spui şi mie de ce le-ai dat numărul tău? Ce te-a apucat? Eu înţeleg că ţi-este greu şi că te-ai săturat, da’ chiar aşa, nu mai ai răbdare deloc, vrei să fii prima care aude c-a mierlit-o sau ce?

– În loc să zici mersi c-am dus-o la spital… Alta în locul meu o lăsa să crape, mă! O oră am lipsit, atât. Am fost cu Bobo la veterinar să-l programez pentru vaccin. Special m-am dus cu autobuzul, să n-o las prea mult timp nesupravegheată. Când m-am întors zăcea-n fotoliu, galbenă ca lămâia. Stătea ţeapănă şi se uita la mine. Uită-te şi tu, am găsit farfuria goală. Șapte sarmale a ras! Erau ultimele. Le ţineam pentru tine, să ai tu ce mânca când te întorci din cursă. Sarmale îi trebuiau ei?! Ce făcea asta până să vin eu la voi, mă? Cum te descurcai tu singur cu ea? Ce te uiţi aşa la mine? Ce-am zis, ce nu-ţi convine? Gata, tac. Ies cu Bobo. Dacă sună tanti Aurelia mă strigi, nu plec din faţa blocului. Şi te rog eu, nu mai fuma atât! Mai bine ai mânca ceva, că nu am chef să-ncep să umblu şi cu tine prin spitale. Caută-n frigider, vezi, poate nu l-o fi golit maică-ta de tot.

Femeia chemă câinele şi-l trase mai aproape, să-i potrivească lesa. De bucurie, Bobo începu să latre şi să se-nvârtă-n jurul lor, încurcându-li-se printre picioare. Botul câinelui atinse tălpile desculţe ale bărbatului. Vali îşi chirci degetele, scârbit. Futu-ţi javra mă-tii! Ce i-ar mai fi făcut el vânt lui Bobiţică ăsta… Uneori îşi imagina cum îl lua cu el în cabină şi, undeva după Lehliu-Gară, acolo unde-i numai câmp cât vezi cu ochii, deschidea geamul din dreapta, apuca câinele de ceafă şi-l arunca din mers, fără să-ncetinească măcar. Dacă se concentra puţin, reuşea chiar să-l audă schelălăind… Oftă. Înţelegerea era înţelegere. Stăm cu maică-ta dacă ţii neapărat, dar îl aduc şi eu pe Bobo. Pricepe şi tu că nu am cui să-l las. Pricepuse.

Gina era mai în vârstă decât el şi mai fusese căsătorită. Lui Vali îi plăcuseră braţele ei de femeie muncită şi picioarele puternice, care se pricepeau să-l cuprindă. O întâlnise la o benzinărie pe Autostrada Soarelui, undeva la ieşirea din Bucureşti. Îi servise o cafea şi un sandviş şi intraseră în vorbă. La plecare, o luase cu el în camionul cu care transporta mărfuri la Constanţa. În parcarea de lângă Hanul Piraţilor, după câţiva mici şi-un pet de bere, se cunoscuseră mai bine. Nu mult după aceea, Vali îi propusese să se mute împreună. Îi explicase că locuieşte cu maică-sa. Era bătrână şi bolnavă, n-avea cum să o lase singură. N-o să ne deranjeze, o să vezi. Nu deranja prea mult, ce-i drept. Doar că nu era nici atât de bătrână şi nici atât de bolnavă pe cât sperase Gina. Şi mai era şi mută. Baba avea un obicei ciudat, se furişa-n bucătărie şi mânca pe ascuns până i se făcea rău. Cineva trebuia să stea mereu cu ochii pe ea. Nu-i convenea, dar nici la benzinărie nu mai voia să se întoarcă. Muncă prea multă, bani puţini… Cu muta, de bine, de rău, se descurca. Vali avea el fixurile lui, îi făcea observaţie din orice şi nu prea-l suporta pe Bobo, dar nu era om rău. Şi poate, cine ştie, la un moment dat, după ce baba n-o mai fi…

Lui Vali nu îi plăceau câinii, nu-i plăcuseră niciodată. Hai, că-i bătrân! îi spusese Gina când venise prima oară vorba despre căţel. N-o să ne chinuiască mult. Un lucru nu înţelegea. Oamenii, când îmbătrânesc, se ramolesc, devin neputincioşi… Bobo, în schimb, era vioi, energic, mânca şi îşi lingea coaiele sub patul lor, uneori chiar avea impresia că Ginei îi făcea plăcere să-l asculte, ba ajunsese chiar să se întrebe ce o stârnea mai tare, mângâierile lui sau plescăitul ăla greţos?

Îşi aprinse o ţigară şi se aplecă peste fereastră. Gina se juca cu Bobo în grădina de lângă bloc. Îi arunca un băţ şi câinele i-l aducea sprinten înapoi. Bravo, Bobo, bravo, iubitu’ lu’ mama! îl încuraja femeia. Fi-ţi-ar cotarla… Auzi mobilul Ginei vibrând pe masa din bucătărie. Azvârli ţigara pe geam, îşi trase un scaun şi apucă nerăbdător telefonul. Nu era spitalul. Primise Gina un mesaj. „Vă reamintim că joi, 6 aprilie, ora 10:30, vă așteptăm pentru vaccinul de 15 luni la sediul nostru din Strada Ion Brezoianu nr. 52. Vă rugăm confirmați programarea accesând linkul…”. 15 luni? Cum adică 15 luni, Gino? Cam cât înseamnă asta, un an, un an și-un pic?! Simţi cum îl trec toate căldurile. Ăsta-i câine bătrân? Ăsta n-o să ne chinuiască mult? Păi futu-ţi javra mă-tii, lasă că…

Telefonul vibră din nou. Recunoscu vocea lui tanti Aurelia, infirmiera. O cunoştea pe mamaie ca pe-un cal breaz. Nu era prima dată când o internau la ea pe secţie. Să stea liniştit că mamaie e bine. Să aibă grijă însă cu carnea tocată, că nu are voie la bilă. În rest e sănătoasă tun, i-au făcut inclusiv EKG-ul. E mai bun ca al meu, domnu’ Vali, glumi tanti Aurelia. Mâine v-o dă acasă. O anunţaţi dumneavoastră pe doamna Ginuţa, da? Era îngrijorată, săraca, ar mai fi vrut să stea da’ avea nu știu ce de rezolvat. I-am zis să meargă liniştită, că până mâine eu sunt doctoru’ aici.

Vali răsuflă uşurat. Baba asta era airbagul lui, centura lui de siguranţă… Înainte să plece în Italia, Sandu îl rugase să se mute la el, să aibă cine sta cu mă-sa. Nu pot, băi, s-o las singură. Aşa, dacă te ştiu cu ea, sunt şi eu liniştit. Lui Vali aranjamentul îi convenea. Cu ce trimitea Sandu pentru babă, cu ce mai câştiga şi el, se descurca binişor. Reuşise chiar să pună şi ceva bani deoparte. Avea el planurile lui. Afacerea la care amândoi visau, pe vremea când erau elevi şi împărţeau aceeaşi bancă, voia acum s-o pună singur pe picioare. Încă n-avea toţi banii, dar o să-i aibă el. Cât timp trăia bătrâna, era asigurat. Dacă s-ar fi întâmplat ceva… Nu doar că se ducea naibii şi afacere şi tot, dar rămânea şi fără un acoperiş deasupra capului.

Se apropie de fereastră și privi lung la Gina. Aprinse încă o ţigară şi o fumă pe îndelete. Închise geamul, goli scrumiera şi o lăsă pe masă, lângă telefon. Un gând mai vechi îl făcu să zâmbească. Şterse mesajul de la clinică. Las’ că de-acuma Bobo n-o să mai aibă nevoie de vaccin. S-a încălzit afară, i-ar prinde mult mai bine o plimbare la aer curat. Ştia el un loc frumos, cu soare.