Revista Tomis

revistă de cultură

Marc Vincenz

Facebook
Twitter
WhatsApp

este poet, prozator, traducător, editor, muzician și artist. A publicat peste 30 de volume de poezie, proză și traduceri. Printre cele mai recente volume de poezie se numără: The Little Book of Earthly Delights (2021), There Might Be a Moon or a Dog (2022), The Pearl Diver of Irunmani (2023), A Splash of Cave Paint (2023) și The King of Prussia is Drunk on Stars (în curs de apariție). În 2015, Editura Tracus Arte i-a publicat în limba română Fabrica de propagandă, în traducerea lui Marius Surleac. A tradus antologia de poeme An Audible Blue, de Klaus Merz, pentru care a câștigat Massachusetts Book Award pentru traducere literară. Este publicist și editor la MadHat Press și publicist la New American Writing. Trăiește la o fermă din vestul statului Massachusetts.

Crângul acoperit de flori

Homunculus calcă poteca printre privighetori și pitulici, printre țiuitul ascendent al pescărușului și ploaia care se scurge; presează mici bezele stranii, inspiră aerul nordic, își zbârlește mușchiulețul, cu tot cu împletitură, apoi merge până la capela sa de licheni și mușchi, de papatuș și hăiscior. Deasupra, obiecte mute ale expresiei, cerțesul, treierastrul, șotromarul pâlpâie cu apreciere plăsmuită. Aici, printre buruieni, într-un crâng ascuns, metafora unui ac indicând nordul, sau într-un ochi reflectând mile nenăscute. Se apleacă, se holbează înspre cer către țelul său, suprafața cerului, concavă și întunecată.

Dedesubt, o baltă învolburată de zâmbete, o peșteră în care se intră lateral, fii atent la stropii de aur, șoimii care dansează, jderii care se învârt în cerc, la acea expresie banală care a mișcat canoea. Aici ne aflăm în flacăra lumânării, chiar în fitil, dând cerul peste cap, vestind fățiș acea sclipire iubitoare.

Și uite-i potcoava ruginită; măcar dacă talentele lui ar găsi toți anii înmagazinați, semnele purtate de vânt, spirite în opoziție. Măcar vârtejul de miresme, de copaci, griji și chichițe de s-ar vărsa în cer și s-ar împrăștia peste crângul acoperit de flori.

Bestiar

Toți leii s-au adunat să-și revendice spațiul
ca regi și regine peste bestii; celelalte se țin

bine, rămân ferm în domeniile lor
de expertiză: cei care se reunesc, cei care prezic,

cei care se abțin în așteptare și cei care zboară
peste această pășune a plăcerilor incidentale, unde

peste văi și pante împădurite,
orice formă de viață poate fi atacată.

Sus de tot, vulturul își revendică drepturile. „Acela îmi aparține”
strigă. Celelalte păsări se abțin, își permit

să fie purtate spre înalt de vântul cald,
până când maiestățile s-au ghiftuit.

Pe stâlpii de telefonie, corbii și vrăbiile
ochesc scena din toate unghiurile, lucrând curenții

și ascendența polenului și albinelor – știu că
cea mai bună carne este aproape de inimă: fermă dar maleabilă.

Lupta pentru ultimele resturi de carne continuă.

Nebuloasa Crabului

Apoi, în clipa aceea, îți ascultă rugămintea,
grăbește parametrii lunii,
un Voiajor de Toamnă, întrebarea clară,

răspunsul adânc înăuntru; tot acel timp petrecut
în fața geamului, toate previziunile,
și semnele, mănunchiurile de rândunici,

liniile zdrențuite de ciori,
sau gâștele complotând printre garduri vii,
rozătoarele cotind în zig-zag peste tot prin pădure și fâneață,

și bondarii întârziați săpând în mușchi:
de-a dreptul extravagante, acele ultime picături de miere,
și mai dulci decât multe.

O groază de toate lucrurile bune

De ce părul mi s-a albit.
De ce prizonierii au hrănit păianjenii.
De ce felurile de a muri sunt complicate.
De ce emoțiile ajung în somn,

sau zilele împrumutate se sigilează
cu ceară, sau viața secundară în pârgul ei
superior se confundă cu zahărul propriu.

Cum nimic nu se compară cu săruturile de altădată.
Cum cel puțin simți anii groaznici ai vârstei.
De ce compromisul uman.
De ce albinele validează timpul.

De ce vocile se exprimă în fum propriu.
De ce poți diviniza cu crengi, cristal sau scoică.
De ce masca adevărului se repetă.

A adevărului? De ce doar adevăr?
De ce la unu și un sfert ne-am balonat,
sau de ce în locuința lui scaunul învechit al politicii

s-a ridicat – prăfuit sau zâmbitor, dar
bârfind,
bârfind.

Într-un cuvânt

Pentru urechile tale, în exil, în zona ta de confort, în care zbori neatins, descoperit, înspre reveriile stacojii, în fularul și mâinile tale unde zumzetul timpului pare o aversă, sau înălțimile amețitoare ale piscurilor montane, sclipiri bruște de lumină ce devin vizibile în nu-mai-deja noapte. Aici în centrul profund ce se întunecă, în vijelia primăverii sau tăcerea și salcia ei, în serenada de pe verandă, sau turlele plopilor, în brazde și mâl, crezi că bunul creștin poate fi trezit din morți? Oprește focul și cerul nesfârșit, cel mereu în transformare, sau reziduurile jegoase ce se scurg pe sub umbre, despre care se spune că alină sufletul. Te vei revela așa cum o faci, în toate reprezentările tale, în asediu și printre vagabonzi și drumeți, dezbaterea celestă din viața de apoi – toți aceia dintre noi care caută siguranță. Aici suntem păgâni, mielul și templele care răsar peste dealuri. Ziua de ieri ne-a avut înapoi printre voi în lupta mândră, unde vitraliul era oglindă și împrăștiată mândria noastră. Câștigă-ți încrederea, se spune. N-am fost oare noi cei care au ridicat morții, care și-au mormăit rugăciunile cum trebuie, unde fiecare mișcare era o șovăială – atât de înstrăinați am fost la finalul zilei – cuvintele, cuvântul, fețele erau scrijelite în zâmbetul lor. Ține ultimul fascicul de hârtie și sprijină-l de fereastră. Acceptă bunăvoința oricărui spirit înrudit și permite-i să răsară. Cartea se sfârșește undeva.

De ce nu aici.

traducere de Paul Burcia

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: