Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

I se spunea Laurențiu

La o lună și jumătate de la sărbătorirea cu fast de către Academia Română a 100 de ani de viață (ocazie cu care a fost omagiat, printre alții, de președintele Academiei și de ministrul Culturii – fără să mai punem la socoteală ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” conferit de Patriarhul Daniel), Constantin Bălăceanu-Stolnici a răposat pe 20 august, lăsând în urmă o bogată activitate științifică, dar și amintirea unuia dintre cei mai destoinici colaboratori ai Securității. Angajamentul său dintre 1965 și 1989 este, așa cum reiese din dosare, dincolo de orice îndoială rezonabilă și conturează profilul unei persoane de o rară și impenitentă ticăloșie. Printre altele, Bălăceanu-Stolnici a trădat încrederea celor ce l-au primit în casă (nu e exagerată afirmația că schița detaliată a apartamentului din München al lui Vlad Georgescu, pe care Bălăceanu-Stolnici a furnizat-o Securității, a fost esențială pentru eliminarea acestuia prin iradiere).

Ambele episoade (celebrarea lipsită de nuanțe sau de șovăieli de la centenar și necroloagele înaripate, demne de o mare personalitate, „eminentul savant”, „ultimul boier autentic” etc.) ar fi putut reprezenta prilejuri pentru discutarea obiectivă a unei pete hidoase și imposibil de șters de pe obrazul societății românești. La aproape treizeci și patru de ani de la căderea regimului comunist, socotelile noastre cu epoca în care aristocratul Bălăceanu-Stolnici a înflorit, la deplina maturitate, ca delator dedicat trup și suflet organelor de represiune ceaușiste, nu-s încheiate, căci nu au cunoscut niciun fel de concluzie deslușită de ordin moral sau legal.

Desigur, cu cât ne îndepărtăm de niște vremuri a căror strâmbătate a ridicat și ridică probleme grave și de neocolit legate de memorie și de căință, chestiunea turnătorilor la Securitate, scoasă la iveală mai cu seamă atunci când a servit unor interese politice, devine tot mai mult o tehnicitate de domeniul istoricilor, ceva ce nu mai are legătură cu prezentul, cu viața și alegerile de moralitate și destin ale României actuale. Cum altfel ar putea fi explicat torentul de cuvântări și articole care îl ridică în slăvi pe defunct, retorica lăcrămoasă și ipocrită, trecând oportun peste evidența că Bălăceanu-Stolnici nu a arătat până la sfârșitul vieții nici cea mai mică remușcare pentru întinsa-i operă de informator, cu urmări greu de evaluat pentru suferințele pe care le-a provocat. Pe de altă parte, minoritatea care a adus în discuție, pe lângă meritele omului de știință, colaborarea sa entuziastă cu Securitatea, a fost catalogată de o mulțime de adoratori ai Marelui Om ca lipsită de bună-cuviință, fiindcă, nu-i așa, de mortuis nil nisi bene.

S-ar zice că în România este admirată prolificitatea în ticăloșie înaintea ținutei morale și a curajului împotriva oprimării (toată această istorie bălăcenească vine la câteva săptămâni de la achitarea torționarilor disidentului Gheorghe Ursu) și că trăim așadar într-o țară în care propoziția veche de două milenii și jumătate a lui Heraclit, „caracterul este destinul”, nu face doi bani. Ceea ce ridică o întrebare legitimă: cum am putea spera noi, cei de azi, la mai bine?

CITEȘTE ȘI

Balansoar sau Despre arta poetică

Și uite-mă încă scriind poezie, sau ce o mai fi astaîn timp ce în lume prin poezie se înțeleg o miede lucruriși uneori parcă nimeni nu mai înțelegenimic. Ceva mai încolo spre estoamenii mor pentru asemenea pricinipunându-se gaj că poezia e un act de adevăr neconcesiv,o tulburare exactă, de nesupus, forma de rezistență a unui koala față în față cubuldozerele

Citește mai mult »

Creditorial

Devine tot mai evident că trebuie să ne opunem dușmanilor libertății de exprimare, indiferent de orientarea lor ideologică. Ne-am lăsat înșelați că România e un leagăn al democrației și toleranței fiindcă după moartea celui mai abject exponent al naționalismului lozincard de după 1990, C.V. Tudor, extrema dreaptă nu a mai fost reprezentată fățiș în Parlament, însă susținătorii acestei orientări au

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: