L’amour du monde

La început a fost o anumită satisfacție a mașinăriei umane
era zgomot aveam o rochie până la tălpi și sandale de cânepă
mirosea a cauciuc ars în ziua când mă născusem prin cezariană
capul mi-era rătăcit grădinile fuseseră tăiate
tu est belle tu est l’amour du monde
je ne suis pas belle je suis la bête du monde
legături periculoase deja se țeseau într-o farfurie cu spaghetti
la gât aveam un lănțișor de aur cu fecioara Maria
când mi-au ieșit dinții pielea mea mirosea a Coca Cola și era întunecată
moartea celorlalți mi-era indiferentă 
tu nu ești dragostea lumii ci doar o rățușcă neagră
așa ți se spune la piața de zarzavaturi și la magazinul de carne
sunt bestia lumii adică o zeiță pe bicicleta de slăbit
și cu dinți de morsă ucigașă.

*

Voi fi o femeie care face striptease în camera ei de călugăriță
voi fi o femeie care nu crede în accidentele feroviare ori aeriene
decât în sinuciderea ratată a altora.
Să mori e ca țesutul covoarelor ori distilarea alcoolului.
Un gest casnic precum spălatul vaselor ori călcatul lenjeriei de pat.
Cicatricile din copilărie știu că nu mi-a fost frică:
mă spăl cu săpunul până când cicatricele se fac trandafiri.
Pielea mea e tipărită de electrozii noi.

*

Moartea e un nasture la o haină de blană
moartea e o fotografie încă umedă.
Vitrinele cu manechine rase în cap miros a iod
un cerșetor își preschimbă mâinile în torțe 
și-apoi le-aruncă într-un container.
Homleșii stau în incubator ca niște bomboane acrișoare
pe chipul meu se zărește o lepră de sine.

*

Puterea unei femei e căptușită cu maci.
Sub gluga de os stă creierul meu ca un rege-elefant.
Femeia e un copil mort și alb
spălat o zi întreagă cu var.
Dincolo de sângerări femeia nu e decât o materie alungată.
Puterea unei femei e o eșarfă îmbibată de clor.
Sub gluga de os stă creierul meu ca un rege-elefant.

în ziua aceea

în ziua aceea a fost așa: îți citeam o scrisoare mai veche despre pasiune
prin pâcla de oameni care mâncau hamburger și cartofi prăjiți
pe jos se găseau șervețele mototolite
apoi ca o barmaniță obosită am început să vorbesc
stăteam cu mâinile în buzunarele de la blugi
degetele mele pocneau în pungi de plastic
mă gândeam la cioturile din inimă apoi la cele care locuiau în craniu
tu m-ai privit prin sticla paharului și ai ajuns cu măsurătoarea la pasiune
cerceii mei se mișcau chiar din pricina unei așa-zise pasiuni
cuvintele în viteză mă făcuseră să-mi mănânc rujul
iar cerul gurii se parfumase cu de-a sila
atunci tu care n-aveai bijuterii și nici blănuri ai luat apărarea pasiunii
pe când eu mă aflam încă la suprafața gândurilor
și undeva în adânc ceva s-a blocat în altceva
cuvintele s-au umflat ca bobițele de varicelă
mâinile s-au așternut peste stomac
gâturile s-au alungit ca biciuștile
în timp ce oamenii coborau pe scările rulante
nimeni nu mai știa ce-i de făcut ca să nu se petreacă dezastrul
și tocmai de aceea cumplitul lucru a fost aproape să se împlinească.

o tandrețe uitată

știu că undeva am păstrată în sertar o tandrețe uitată,
într-un oraș unde nu se întâmplă aproape nimic
decât că noaptea e carbonizată ca toate nopțile
iar zilele sunt umede de la toate așteptările,
făpturi pale ivite la ferestre au pielea înnisipată de la țigări
și de la circulația extremă în sublumile din computer.
Dumnezeu se află și el pe internet, ca să vegheze asupra insomniei.