Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Ligia Keșișian

MALUL ÎNTUNECAT AL INIMII

Un regizor argentinian a făcut un film
despre noi prin ’90 – la vremea aceea
tu căutai probabil ursitoarele urbane să-ți
descânte prin vechiul cartier eu trimiteam
rugăciuni inventate pe malul gârlei spre cer

domnul acesta după cum îți spun ne inventase
deja viitorul într-o noapte în care furtunile
măturau Buenos Aires la mai bine de cincizeci
de ani de când apele împinseseră la mal
trupul Alfonsinei pierdut într-o mare bătălie
ca a noastră
– în filmul acesta un poet îndrăgostit
de moarte începe să iubească viața iar viața îi
spune că îl poate iubi și fără să îl aibă
numai că el deja învățase să trăiască, pricepi?

și din pragul acela nu se mai poate privi în urmă

Azi o rachetă a trecut pe deasupra
unei centrale nucleare

sunt mai aproape de moarte decât de tine
blânda mea mătușă care îmi mângâie părul
sub un vulcan invizibil unde fumeg și fumez
oasele mele sunt niște boi obosiți
ești departe exact cum a visat regizorul
spre final departe și doar îți închipui că
mai ai nevoie de mine.

***

Nu-i nimic te poți preface
că trebuie să ajungi undeva
îngrijește-ți vinovăția cum ai
potcovi calul înainte de o mare
bătălie se lasă noaptea
iar și iar se lasă

noaptea pescuim mai departe
cu o râmă dolofană în cârlig
copiii de pe malul gârlei i-au pus
numele Hope și un lichid verde
lipicios mânjește pielea în lumina
lunii constelații din rahat de

muscă veghează deasupra noastră
pune-ți o dorință

Մոխիր / Mokhir

„Are we all in training for something we don’t name?
to exact reparation for things
done long ago to us and to those who did not

survive what was done to them whom we ought to honor
with grief with fury with action”
(Adrienne Rich)

Dacă n-aș vorbi limba mamei mele și a tatălui meu
cuvintele mele s-ar preface tot în cenușă.
La ce i-a folosit străbunicii Aghavni să cunoască
limba genocidului taie sub limba maternă
limba cu care erau chemate gloatele să admire
africanii ținuți în cuști la grădina zoologică

Toți aceia care au zâmbit de pe margine contemplând
dezastrul și atunci la fel ca altădată la fel ca acum.
Limba tinereții, în care zestrea i-a fost furată
purtată dinspre Dunăre spre Marea Neagră
o colivie goală în care se adună algele și nisipul.
Limba căsătoriei în care munca i-a fost batjocorită
Și casa confiscată
La ce i-a folosit

La ce îmi folosesc toate limbile acestea
trezite sub cerul groazei
în care trecutul e o plantă agățătoare
ce sugrumă iar viitorul nu mai deosebește oasele
copiilor de ale câinilor uitate în stradă
printre teancuri de ziare vechi sticle cu lapte acrit

și

cenușă.

Ash.
մոխիր.
Пепел.

ANUL TIGRULUI DE APĂ

Te-ai născut în anul tigrului de apă
când sufletul lui Marilyn părăsea atmosfera
la patruzeci de zile și tocmai se inventase dioda
unul dintre cuvintele acelea pe care le rosteai
de parcă ar fi fost vorba de creaturi diafane
aflate la mii de ani lumină

mi-ar fi plăcut să fiu moașa care te-a adus
pe lume să mă bucur de plânsul tău sănătos
să te înfășor în scutece albe de finet
și mai târziu, după șapte ani pe pământul
acesta să te învăț tabla înmulțirii
și acceptarea împărțirii în locul
mamei tale unele femei aleg drumul răscrucile
și apusurile iar cu altele nu afli niciodată ce s-a întâmplat

mai târziu în fiecare duminică
la ora douăsprezece visul fructelor
la cofetăria ceahlău ca împărtășania
unui copil în trup de adult și a unui adult în trup
de copil care caută ceva în care să creadă

și cafenelele zvâcnind de fum și garsoniera ta
rece cu muzică din anii 70 și 90 și discuțiile
despre ce se întâmplă după moarte
ce s-a întâmplat înainte și nicio cârjă pentru
viața însăși și rugămințile și dorul
și plecările și niciodatăîntoarcerile

băieții cresc fără mamă și fetele cresc fără tată
cu tunete în oase și tandrețe pentru asfaltul
încins care pârjolește aerul dinaintea lor

se spune că anul tigrului de apă a fost tensionat
omenirea a fost la un pas de război nuclear
nu se spune nimic despre copiii născuți în anul
acela poate doar că nu și-au dus niciodată fiicele
la mare nu le-au văzut în rochii de mireasă
n-au dansat niciodată cu ele și nu le-au salvat
de nimic pe lumea asta poate doar că le întâlnesc
mai rar decât merg credincioșii să aprindă
lumânări pentru dispăruții lor

mi-ar fi plăcut să-ți fiu eu mamă
poate așa ai fi putut vreodată și tu
să-mi așterni hainele pentru școală
să mă vezi îmbrăcată în mireasă și mamă
să afli vreodată ce mi s-a întâmplat

JUCĂRIA LUI DA VINCI

„The sun setting. The lawns on fire.
The lost day, the lost light.
Why do I love what fades?”
(Mark Strand)

există amintiri care se întorc
cu gura plină
de colb și adiere secetoasă
le scrâșnesc între dinți
închid ochii și sunt din nou acolo
unde n-am fost niciodată
fericită dar un pumn de țărână

în treizeci de ani devine
o traistă de zarzăre coapte
uit rescriu reinventez
memoria învăț din nou
un alfabet al fructelor
zemoase rămâne fitilul
care nu mai luminează

dar păstrează căldura

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: