Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Ilinca Bernea

Gândacul de apartament

Mă gândesc că ar trebui să fiu buddhistă
buddhiștii înțeleg natura, nu omoară un gândac
respectă orice ființă
dar ce îmi trebuie mie să fiu buddhistă
ce îmi dă asta
până și verbul a fi e folosit prost în expresie
că nu ai cum să fii altceva decât ce ești
o formă de viață
buddhismul nu e o formă de viață
ci un stil de viață în cel mai bun caz
ceea ce presupune niște ritualuri zilnice
dar ritualurile sunt făcute să îi lege pe oameni
să îi țină împreună
e nevoie de o comunitate ca să fii religios
oamenii singuri n-au religie

într-o mare metropolă
poți avea doar credințe
iei un microfon și începi să torni
și alții dau din cap
da, așa e, ce bine le zice
ăsta e ritualul contemporanilor
și pe urmă plecă singuri acasă și umplu forumurile de inimioare și înjurături

Vorbesc mult când am câte un subiect care mă pasionează
pare că vreau să conduc sau să fiu ascultată și aprobată
dar eu chiar îmi bat capul cu epistema
îmi vine, așa, nu mă pot abține
sunt aproape fericită când cineva e așa de bun încât să urmărească
argumentele pe care le aduc în favoarea empirismului
așa e și tata
nu e vorba că îi plac ideile sau că nu l-ar stânjeni limitele vocabularului
e presiune, o stare incomodă, stresantă
parcă ai vrea să te trezești și ești chiaun
și tot caști și te freci la ochi și te întinzi
să scapi de stare aceea confuză
vrei să spui adevărul
și adevărul nu se poate spune
asta e

dar ce treabă am eu să spun adevărul

trag tare cu Darwin, cu predispozițiile înnăscute
ca și cum, chiar dacă
ăsta ar fi adevărul gol goluț
și aș avea toate garanțiile că asta e adevărul
mi-ar da ceva
ar face să dispară dintr-odată
discursurile
frica
miile de leghe dintre fiecare și fiecare

așa, în linii mari, sunt un om normal
când am un gândac în sufragerie mă agit, am dileme, imaginez scenarii ale crimei
nu mă mai obsedează epistema
mă gândesc dacă îl omor cu saboții grei pe urma va trebui să spăl pe jos să mă ating de cadavru
dacă îl iau cu șervețelul îl voi simți cum mișcă, cum se zbate
nu pot să îl ucid cu mâna
as putea să iau fărașul cu coadă, să îl matur, să-l arunc într-o pungă
și să fug cu punga
la gunoiul din stradă

buddhiștii nu procedează așa
și în plus nu mi-a plăcut nici un bărbat buddhist
ca să îmi vină
chemarea

Bon anniversaire

Și ce dacă o să-ți cadă părul
ce dacă o să ți usuce obrajii
ce dacă îți înțepenesc genunchii

eu n-am să văd nimic din toate astea
o să văd un copil care visează să fugim împreună
de-acasă
și un adolescent care îmi fredonează în cap: suntem singuri împotriva tuturor
când beau la prima oră a dimineții în sala de festivități a liceului
și mă rog să exiști unui zeu pe care îl urăsc că nu există

cineva m-a turnat
directorul a spus că mă paște exmatricularea
vezi nici eu nu m-am sinchisit prea tare
de consecințe

nu a îndraznit nimeni până atunci să mă vadă
se luau după indicii greșite
pentru că eram bună la matematică
și la biologie
și scriam poezii cu îngeri
pentru că zâmbeam și arătam ca o floricică
atunci când vorbeau bărbații

le-am înțeles jocul
dar m-am făcut că nu știu că e joc
le-am înghițit minciunile fără să crâcnesc

N-aveam cui să îi spun cine sunt, nici nu m-ar fi crezut
Singură am fost în toate taberele și drumețiile
la toate petrecerile unde mă prăpădeam de râs
și mergeam să plâng la closet
în brațele tuturor am fost singură, iubitule

practic, nu te pot înșela sau părăsi
oricât ai fi de chel și de rupți ți-ar fi genunchii

m-am reapucat de fumat intensiv
m-am lăsat de scris de visat
am renunțat la orice așteptare
am vrut să văd cum e în pielea ta
să mă adâncesc în tine
la toate vârstele
să văd ce gust are viața ta netrăită

doar ceaiul cu gin mi se pare
insuportabil

Toți te-au mințit

Ea tace sau surâde liniștit. Te ascultă. Sau nu.
Crezi că îi pasă de cât ești de erou sau de învins.
Că se uită la cum îți stă părul sau că o impresionează câte știi.

Ea vede alte lucruri
Îți simte oboseala, efortul zadarnic.
Furia care dă să-ți erupă din plămâni la fiecare trei fraze.
Nici nu vrea să știe cine ești, cu ce te ocupi.
Și ei îi pasă la fel de puțin ca și ție de asta.

Doar că tu nu realizezi că nimănui nu-i pasă. Toți te-au mințit, de când erai copil.
Femeia tace. Ascultă un pitpalac din curte. Îți simte tremurul vocii, nesiguranța.
O înduioșează aerul tău de somnambul.
Ar vrea să nu risipiți timpul

După o oră în care tot încerci s-o cucerești cu civilizația
Se ridică și pleacă să viseze la ea acasă
și să se mângâie singură
sălbatic

Viața cotidiană

Când mă găndesc
la cum curge viața prin trupurile noastre chinuite,
la cum se zbat în lumina zilei
invizibile
cum trece în vâltoare pe deasupra trupurilor noastre părăsite,
anesteziate

Când mă gândesc
la bieții dictatori posedați
la oropsiții care ucid pentru o doză de nu se știe ce
la disperații de cărturari și la viețile lor risipite cu scrisul
la violatorii care nu se pot opri din violat
la poeții care nu se pot opri din visat
la cum ne întâlnim și vorbim despre planuri profesionale și despre criza mondială
și apoi ne ducem acasă să ne dregem competențele cu ceva tare

Când mă gândesc
la neajutorații care nu se pot opri din implorat
la fetele bătrâne care se duc la piață fardate violent
la copiii crescuți în minciună
care apoi predică despre idealuri legați de aparate, deveniți una cu ele
la sărmanii politruci care cred sincer că luminează norodul
la cei care înghit pastile albastre și habar n-au dacă se vor trezi vreodată
la nimfele care sucesc mințile pensionarilor pentru un apartament confort trei
la femeile care își doreau să fie mame și cântă cântece de leagăn pisicilor
la puștanii care cară moloz la zece ani și se visează golgheteri
la antidepresivele din canalizări care au infestat pânza freatică din împrejurimile marilor orașe

Când mă gândesc
la durerea cu care mi-a spus: ce vrei tu nu se poate, eu nu sunt bărbat
nu știu nici măcar cum e să fii în viață
n-am iubit pe nimeni
și eu plângeam pe stradă și nu știam pe cine să urăsc pentru asta

M-apucă, așa, o milă groaznică, de noi toți.

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: