O revistă intrată în uitare, aşa îşi intitula Ovidiu Dunăreanu un capitol din cartea Polifoniile sinelui (Constanţa, Editura Ex Ponto, 2021, p. 36-40), regretând dispariţia revistei Tomis. Autorul, făcând o retrospectivă, se referă la odiseea acestei publicaţii care a trecut prin probe de foc până să vadă lumina ti(m)parului. Aflăm că a existat, încă din 1964, un grup de iniţiativă din care făceau parte: Marin Porumbescu, Cornel Regman, Eugen Lumezianu şi Nicolae Motoc, lor li s-au alăturat, trimişi de Uniunea Scriitorilor, Al. Căprariu şi N. Mărgeanu. Atunci, în cămăruţele de la vechea bibliotecă judeţeană, s-a pus la cale numărul de probă, rămas în stadiul de machetă. La ilustrarea lui au participat sculptorul Constantin Popovici şi fotograful Ion Miclea. După acest eşec, cel care a preluat conducerea grupului de iniţiativă, după plecarea celor doi scriitori de la Cluj, a fost Geo Dumitrescu. Datorită lui s-a ajuns la un profil de revistă ceva mai accesibil, dar nu mai puţin sobru şi elegant, cum s-a dovedit el mereu. Aflăm din relatările lui Ovidiu Dunăreanu că, din păcate, din cauza presiunilor, acel număr de debut apare în absenţa marelui poet. El a fost silit, indignat de reacţiile rudimentare ale şefului cu propaganda de atunci, să abandoneze redacţia. Cel propus de forurile locale să fie redactor-şef a fost George Mihăescu. În vara anului 1966, Tudor Arghezi saluta publicarea primului număr de revistă astfel: „Se nimereşte fericită naşterea, pe digurile de odinioară ale Romei în Dobrogea Mării Negre, a unei publicaţii literare botezate cu numele de Tomis, patrie de antichităţi latine şi a exilului şi sepulturii marelui nostru strămoş de limbă, de scriere şi de sânge, Ovidiu. Onoarea Dobrogei româneşti era lipsită de un blazon literar (…). De fapt, revista Tomis e o nouă universitate, cu redactorii ei care vor fi marii ei dascăli, iniţiatori inspiraţi, poeţii şi prozatorii dobrogeni. Frecvenţa universitară nu trebuie căutată. Ea este masa cititorilor dintre Dunăre şi Pontul Euxin. Ca simplu cititor şi eu şi întrucâtva scriitor, le urez tuturor să facă faţă strălucită scrisului şi graiului românesc cu nuanţa particulară trebuincioasă. Mulţi ani revistei şi eternitate fraţilor dobrogeni” (nr. 1, iulie 1966, p. 1)

Din iunie 1966 şi până în 2002, revista Tomis a avut o viaţă de aproape patru decenii. Tomisul ,,a fost cea mai longevivă, temeinică şi prestigioasă publicaţie cu profil cultural-literar din Dobrogea şi din partea de sud-est a României”, scrie Ovidiu Dunăreanu. Revista a fost iniţiatoarea unor admirabile proiecte editoriale, în jurul ei s-a conturat un nucleu de scriitori adevăraţi, care a format în anul 1995 Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România. Au apărut articole despre ori articole semnate de mari personalităţi ca: Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Alexandru Paleologu, Sorin Alexandrescu, Ion Negoiţescu, Nicolae Manolescu, Gellu Naum, Geo Bogza, Nicolae Balotă, Dan Hăulică, Nichita Stănescu, Virgil Nemoianu, Matei Călinescu, Gabriel Dimisianu, Al. Călinescu, Laurenţiu Ulici, Nicolae Breban, Mircea Ivănescu, George Bălăiţă, Augustin Buzura, Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, Sergiu Celibidache, Andrei Şerban, Andrei Pleşu, George Ciorănescu, Radu Vulpe, Eugen Pora, Grigore Moisil, Constantin Noica, Mihai Băcescu, Dan Berindei ş.a.

În plină dictatură comunistă, Tomisul era o oază de cultură care le permitea oamenilor să rămână cât de cât liberi, în limitele posibile de atunci. Enache Puiu, în Istoria literaturii din Dobrogea (Constanţa, Ex Ponto, 2005, p. 452-458), ne aminteşte că revista Tomis a fost subintitulată „Politic, social, cultural” şi editată, la început, de Comitele de cultură ale regiunii Dobrogea şi ale oraşului Constanţa, având o apariţie lunară, în douăzeci de pagini format ziar, apoi publicaţia şi-a schimbat, de-a lungul timpului, atât editorul, cât şi regimul de apariţie, formatul şi numărul de pagini, în ultima perioadă fiind scoasă lunar de Consiliul Judeţean Constanţa. „În perioada dictaturii comuniste, succesele şi insuccesele Tomisului s-au aflat în directă legătură cu gradul de servilism al conducătorului revistei faţă de factorii de răspundere din aparatul partidului unic. Sub acest aspect, se poate spune că răstimpul dintre 1966 şi 1972, când redactori-şefi au fost, pe rând, George Mihăescu şi Constantin Novac, a reprezentat etapa cea mai de vârf din existenţa de până acum a acestei publicaţii. A fost intervalul în care, luptându-se (acesta e termenul) curajos cu cenzorii, într-o vreme de „dezgheţ” cultural, este adevărat, redactorii-şefi, stimulaţi de atmosfera de entuziasm din redacţie, au reuşit să publice materiale prin care, luând înălţime, revista a devenit una dintre cele mai valoroase din ţară”, susţine profesorul Enache Puiu. Au fost organizate manifestări culturale cu participare naţională, „Colocvii tomitane” ori „Serile culturale Tomis” reuniunile de dialog al artelor. Din nefericire, între 1974 şi până în 1981, revista a avut o etapă mai dificilă din pricina cenzurii şi a redactorului-şef de atunci care nu s-a abătut de la linia propagandei comuniste. După 1981, vreme de peste douăzeci de ani, când la conducere s-a aflat Constantin Novac, Tomisul a depăşit politicul şi a publicat articole preponderent valoroase. Revista a fost ,,marcată de forţa unor factori obiectivi ori subiectivi”, a avut atât împliniri, dar şi ,,unele scăderi”, fiind multă vreme singura publicaţie de cultură din Dobrogea.

Revista Tomis a găzduit rubrici ca: „Et in Arcadia Ego”, „Continentul albastru”, „Repertoriu arheologic”, „Cronica literară”, „Cronica cronicii literare”, ,,Cronica plastică”, „Lampa lui Diogene”, „Literatura în Dobrogea”, „Jurnal de bord” etc., susţinute de personalităţi ale ştiinţei şi culturii naţionale. Au fost publicate anchete şi dezbateri pe diverse teme, precum cea referitoare la reconstituirea monumentului Tropaeum Traiani de la Adamclisi. Revista a avut rubrici constante de critică literară, a promovat nu numai valorile literare consacrate, ci i-a sprijinit şi pe tinerii talentaţi care doreau să se afirme. În revistă, în perioade diferite,au mai publicat Alexandru Protopopescu, Constantin Novac, Enache Puiu, Marin Mincu, Nicolae Rotund, Cornel Regman, Eugen Lumezianu, Ana Barbu şi Nicolae Motoc, Octavian Georgescu, Alex. Ştefănescu, Mirela Roznoveanu, Hristu Cândroveanu, Carmen Tudora Chehiaian, Alexandru Mihalcea, Vladimir Bălănică, Ion Roşioru, Doina Jela, Gabriel Rusu, Ovidiu Dunăreanu, Florin Şlapac, Dan Perşa, Sorin Roşca, Arthur Porumboiu, Gabriela Inea, Iulia Pană, Ştefan Cucu, Mona Momescu, Marina Cap-Bun, Lăcrămioara Berechet, Evelina Cârligeanu, V. Corcheş, Constanti Cioroiu, Alina Spânu, Mugur Grosu, George Vasilievici, Raluca Şerban, Ştefania Coşovei, Mădălin Roşioru, Anastasia Dumitru ş.a. ,,Critica şi istoria literară, care au constituit, la început, vreme de aproape un deceniu, coloana vertebrală a acestei reviste, a beneficiat, pe lângă colaborările excepţionale de „afară”… de aportul unei echipe de analişti de foarte bună calitate”, menţionează Enache Puiu. Aceste afirmaţii mi-au fost confirmate şi de Alex Ştefănescu, criticul care mi-a prefaţat cartea Bujor Nedelcovici. Conştiinţa de scriitor, Editura All, Bucureşti, 2015. Prezent la lansarea volumului, Alex Ştefănescu şi-a amintit de frumoasa perioadă tomitană care l-a ajutat să-şi proiecteze Istoria literaturii române contemporane.

Limitele acestui articol nu îmi permit să extind analiza voluminoasei colecţii a acestei reviste care a fost (şi sper să rămână) un far cultural. Sintetizând cei 40 de ani de apariţie a revistei, putem concluziona că Tomisul a fost o publicaţie complexă, cu teme diverse din literatură şi arte, filosofie şi ştiinţă; colecţia revistei impresionează prin profesionalismul şi devotamentul autorilor care au făcut cunoscută această publicaţie la nivel naţional. După punerea ei pe butuci, din 2003, cea care a astupat golul a fost revista Ex Ponto, devenind cea mai reprezentativă publicaţie literar-culturală din Dobrogea de la începutul mileniului al treilea. Ne bucurăm că revista Tomis este repusă acum pe roate de o echipă tânără, valoroasă şi ambiţioasă. Dacă în anii 2002-2003, când îşi înceta apariţia, regretam cu toţii şi îi cântăm prohodul, iată că acum îi cântăm o odă a bucuriei şi salutăm iniţiativa profesioniştilor care au reanimat la sfârşitul anului 2022 acest ,,blazon literar”. Putem afirma că există acum mai multe reviste reprezentative pentru cultura dobrogeană. În preajma Paştelui 2023, deja au apărut cinci numere ale Tomisului înviat, ale acestei reviste de neuitat. Urăm la mulţi acestui vis tomitan, vis împlinit, care să adune cât mai mulţi cititori! Va reuşi revista reînviată să fie, după cum o numea Tudor Arghezi o „nouă universitate” dobrogeană!? Vom vedea… colectivul de redacţie, colaboratorii şi lectorii, dar mai ales Măria Sa, Timpul, vor decide dacă revista Tomis va (re)câştiga acest prestigiu.