În actuala criză geopolitică provocată de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, revine în actualitate Dobrogea din perspectiva importanței strategice a regiunii extinse a Mării Negre, atât pentru România, cât și pentru aliați[1]. Din această perspectivă, urgențele regiunii sunt conexate direct temei dezvoltării exponențiale a infrastructurii regiunii (la un nivel care să permită mobilități militare superioare), dezvoltării economice sincrone restului țării (decuplările în acest domeniu pot fi fatale), precum și menținerii pattern-ului de spațiu echilibrat și armonios în plan etnic, cultural și religios (areal de conviețuire și dialog intercultural, intereligios și interetnic).
În acest sens, atu-urile culturale ale regiunii pot contribui, teoretic, la multiplicarea premiselor de stabilitate și dezvoltare: ancestralitatea și memoria istorică a toleranței pot facilita menținerea Dobrogei în limitele unui model cultural pașnic, imun la interferențele toxice ce vin neîncetat din Est.
Pe de altă parte, turbulențele regionale și globale nu pot ocoli Dobrogea doar pentru că ar fi, bunăoară, spațiul paradisiac de (ne)odihnă al poetului Ovidius… Destinul tragic al Dobrogei este să provoace în continuare seducții pentru diferite proiecte și proiecții geopolitice belicoase, mai ales în condițiile în care unul dintre acestea, proiectul (neo)imperialist rusesc[2], tulbură cu rachete și tancuri, cu tunuri și submarine, liniștea întregii vecinătăți, pe un areal întins și hibrid, de la Odesa și Ismail la Insula Șerpilor.
Controlul militar/teritorial asupra zonei de nord-vest a Mării Negre pare a fi preluat, în proiectul hegemonic al Rusiei, importanța strategică de odinioară a gurilor Dunării pentru țarii și despoții actuali ai Kremlinului. Cu farmecul ei irezistibil[3], cu (ne)inspirata și tragica ei așezare geografică în centrul unor repetate procese de turbulențe, Dobrogea rămâne și astăzi în vecinătatea primejdioasă a epicentrului războiului hibrid pentru noua ordine globală, ale cărui semne distructive le tot arată Moscova pe teritoriul Ucrainei, unde vrea să deseneze noi frontiere cu tancurile.
Proiectul imperialist al lui Putin enunță o iarnă grea peste Europa, iar la Tomis iarna “cea tristă și cumplită” vine, cum știm de la Ovidius, din “miazănoapte”, cu “crivăţ şi ninsoare”[4]. Mai știu “barbarii” de la Tomis să treacă peste iarnă, aici, în ținutul care “se află sub polul cel înghețat”?[5]
Nu știm cum suportă poeții iarna și războiul. Vagi sugestii pe această temă le aflăm de la Ovidius, ale cărui portrete lirice au valoare locală de paradigmă. Într-o premoniție nefastă pentru Dobrogea, Ovidius anticipează design-ul unei nesfârșite ierni a istoriei/războiului la Tomis: “Mă îngrozește faptul că sunt amenințat din toate părțile / De Marte, care se află foarte aproape de mine, / Iar zidul mic cu greu ne poate apăra de dușman”[6].
Tomisul pare a fi obișnuit cu iernile crude și cu războiul, ne încredințează în mod repetat și credibil Ovidius, ale cărui versuri reiau ca o incantație temele apocaliptice perene din semantica toxică a neliniștii ontologice[7]. Tristele sunt, din această perspectivă, nu doar epistole sau elegii ale exilului, ci și predicții lirice ale unui destin tragic repetabil, care face din Tomis un topos tragic al Pontului Euxin.
Sunt tomitanii, din perspectiva memoriei culturale și istorice perene a iernii aspre și a războiului[8], mai bine pregătiți pentru dezastre, pentru calamități, pentru crize?
Natura culturală a Tomisului și Dobrogei va face această iarnă[9] una mai blândă la Tomis, prin actualizarea unei memorii colective care știe să îmblânzească dezastrul[10]? Sau, dimpotrivă, poeții Cetății vor aduce dincoace de ziduri o sensibilitate ce-i poate fi fatală, aidoma celei[11] pentru care (ni se spune) că Platon însuși cerea cândva izgonirea lor din Cetate?
Sub amenințarea “Generalului Iarnă” din buzunarul peltic al lui Putin, Tomisul și Dobrogea răspund cultural, cu o experiență plenară a iernii și a războiului care a făcut posibile supraviețuiri câteodată miraculoase. Sub amenințarea “Generalului Iarnă”, Tomisul și Dobrogea răspund cultural și european, prin vocea unui mare poet al latinității a cărui relegare la Tomis accelerează metamorfoza acestuia, transformarea sa paradigmatică în spațiu european și civilizator[12]; iarna adevărată, cea care nu crede în cultură și în legile lumii, începe dincolo de Tomis…
[1] SUA au enunțat recent o Strategie pentru regiunea Mării Negre; la Summitul NATO de la Madrid (iunie a.c.) s-a recunoscut în premieră într-un document oficial al Alianței importanța strategică a regiunii; Franța are deja multiple inițiative suprapuse în regiune, cu valențe strategice etc.
[2] A cărui fază militară activă (actuală) a fost declanșată în februarie a.c.
[3] “Un adevărat paradis unic în toată lumea”, așa numea Dobrogea Tudor Arghezi în chiar primul număr al Revistei Tomis, articolul “sursum corda”, nr. 1, iulie 1966, pag. 1.
[4] Ovidius, Tristele, Cartea a III-a, X, Iarna în ţara geţilor, v. 9-11 (Trist. III 10, 9-11).
[5] haec gelido terra sub axe iacet…
[6] quam quod finitimo cinctus premor undique Marte, / uixque breuis tutum murus ab hoste facit, Ovidius, Tristele, Cartea a V-a, II / Către soție, v. 69-70, “Tristia. Epistulae Ex Ponto. Tristele. Scrisori din Pont / Publius Ovidius Naso”, traducere în limba română de Teodor Naum, ediţie bilingvă îngrijită de Livia Buzoianu, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2019, pag. 309; traducerea lui Teodor Naum: “(Nu-s chinuit atâta)… cât de războiul care mă-mpresură de-aproape: / De el abia mă apăr c-un zid aşa de mic”.
[7] “Din când în când e pace, dar teamă totdeauna”, Ovidius, Tristele, Cartea a V-a, II, Către soție, v. 71 (Trist. V 2, 71).
[8] O memorie culturală și istorică ilustră, care coboară până la Ovidius, atestată în poemele sale de exil de la Tomis.
[9] O promisă iarnă a războiului și înghețului, cu șantaj nuclear și resurse energetice rusești blocate la frontierele Europei…
[10] Prin co-locuire și, mai ales, prin inițierea colectivă în iarnă și în moarte; “Aici moartea e prezentă la orice pas, nu e numai o trecere lină și treptată de la o stare la alta. Totul e inițiere permanentă (s.n.), nu există răgaz pentru neliniști sau spaime”, Marin Mincu, Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu, Editura Polirom, Iași, 2015.
[11] Cauzate de apetitul contestatar împotriva zeilor, de pervertirea realității etc.
[12] Ovidius trimite repetat la Roma, în semn de cadouri, cărți și săgeți, de-barbarizând spațiul tomitan; “Roma, debarasându-se de cărți (și de poeți – n.n.), primește în schimb săgeți, devine barbară; iar Scynthia Minor se debarasează de săgeți, devine carte, devine spațiu al cărții, spațiu civilizator”, Dorin Popescu, “Săgeata și cartea la Tomis. Barbarul – metaironie la adresa Romei”, în volumul “Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidius la Tomis”, editori Dorin Popescu și Liviu Franga, București, Editura Ideea Europeană, 2017, pag. 464.
Ilustrație de Vasile Filip
