Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Radu Vancu

– – – – – – – – – –

Când am plâns cine dintre voi m-a auzit poemelor

Care dintre voi mi-a ținut în poală creierul

infectat Câte dintre voi ați adus un pahar de apă

inimii bătrâne care v-a crescut 

Răsfățatelor Poeme de bani gata Poeme care

n-ați adormit niciodată cu stomacul gol Poeme

peste care duhul n-a căzut niciodată ca

rachetele peste un oraș asediat

– – – – – – – – – –

(Doar pentru că scriu poemele astea

nu înseamnă că sunt viu)

– – – – – – – – – –

Poeme peste care duhul se poartă

ca zahărul ars peste grișul cu lapte

Și totuși în groapa mea comună numai gustul

vostru de griș cu zahăr ars îl am în gură Tonele

de moloz cu sânge plutesc ca o pulbere fină

în lumina voastră dulce Nici pe fundul gropii

comune nu se poate scăpa de lumina voastră 

dulce Să vă fie rușine

În locul vostru aș intra în pământ

– – – – – – – – – –

S-a scris dar s-a și murit A fost sânge dar a fost

și sânge Și lumina ca o coajă peste toate

Tu treci și strângi lumina peste tine Ca o coajă Ca

un sânge Ca un scris Îmi aduc aminte cum arată

Fața ta în orgasm Întâi ochii ți se strângeau apoi se 

dilatau ce curgea din ei părea lumină dar era sânge

– – – – – – – – – –

(Doar pentru că scriu poemele astea

nu înseamnă că sunt viu)

– – – – – – – – – –

Ai trecut de Starbucksul în care scriu M-ai privit Ochii

ți s-au strâns apoi s-au dilatat Ți-ai pus ochelarii de soare

Dar în urma ta nu mai e soare Nici înaintea ta n-a fost Singura 

speranță e că s-a scris dar s-a și murit 

– – – – – – – – – –

Ei zic că cine iubește nu îmbătrânește Așa e Eu te iubesc 

& sunt tânăr ca o groapă comună

peste care tocmai s-a întins varul  

– – – – – – – – – –

Ei zic că cine privește cerul privește în el însuși Nu 

știu dacă-i așa dar noi care din groapa comună

privim numai pământul de deasupra noastră amestecat cu

oasele noastre & cu resturile noastre de îmbrăcăminte 

chiar privim în noi înșine De 80 de ani mă uit neîncetat

numai la pământul ăsta care suntem noi & te văd neîncetat

numai pe tine Mă îngrozește gândul că într-o zi în loc să 

te văd pe tine voi vedea cerul

– – – – – – – – – –

Mie mi-a murit un frate geamăn la naștere De aia

scriu poezii Când ți-am urlat asta în față ai

zâmbit & ai zis Miklós Alții citesc poezii ca să-și 

găsească fratele geamăn Aveai dreptate & asta

m-a enervat Mi-am făcut de lucru cu cafeaua &

am revenit Mie odată cu fratele geamăn mi-a murit 

și mama la naștere N-ai zâmbit Ai băut din cafea 

Ai tăcut Am tăcut și eu Ai băut iar din cafea Am 

făcut dragoste pe tăcute Multă vreme după aia ai zis 

Să nu mai folosești niciodată poezia mama & moartea 

în aceeași propoziție Aveai dreptate Nu le-am mai folosit 

Dar niciodată poezia nu a devenit nici fratele geamăn nici 

mama Dar a devenit groapa comună din care gândesc 

Poate că dacă nu te ascultam mama & fratele meu geamăn 

erau și ei aici Sau poate că tocmai de asta mi-ai zis să nu 

le folosesc Fanni inima mea groapa mea comună Tu 

oricum ai fi fost aici Și dacă scriam Și dacă nu scriam 

despre tine Te-ai ridicat din pat Ai băut iar din cafea

– – – – – – – – – –

(Doar pentru că scriu chestia asta aici nu 

înseamnă că sunt viu)

– – – – – – – – – – 

Te-am privit din pat cum privesc acum cerul Ceva 

s-a iluminat urât atunci & acum A început să plouă Atunci 

& acum Te-ai așezat lângă mine Atunci & acum 

Am privit îmbrățișați cerul cu gust de cafea 

CITEȘTE ȘI

Alex HIGYED

vederi parțiale (1)

problemele vin și se surpă de sub picioare unde nestrămutați
se pocnesc și se pupă copii flori și încearcă să zboare mici bucăți
de sticlă rămase stinse și conectate la intensitatea cerebrală
când mintea mai puțin vocală își reîncearcă ultimele stări de bine

tata zicea că în casa noastră nu se corelează binele cu proprietatea și
ceea ce nu ne susține

Citește mai mult »

Carla BOBOC

mind mapping my own destruction

cât simț al maternității încape într-un om fără copii
a cărui blândețe dispare la primul gând
despre coordonarea vieții după valori abstracte
puterea adultului devine pură imaginație într-un moment de vulnerabilitate
biet creier neajutorat într-un corp lipsit de vitamine
vitalitate creatoare înscrisă în sânge și pierdută prin experiența cu oameni

I’m mind mapping my own destruction

ierarhia principiilor nu creează

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: