– – – – – – – – – –
Când am plâns cine dintre voi m-a auzit poemelor
Care dintre voi mi-a ținut în poală creierul
infectat Câte dintre voi ați adus un pahar de apă
inimii bătrâne care v-a crescut
Răsfățatelor Poeme de bani gata Poeme care
n-ați adormit niciodată cu stomacul gol Poeme
peste care duhul n-a căzut niciodată ca
rachetele peste un oraș asediat
– – – – – – – – – –
(Doar pentru că scriu poemele astea
nu înseamnă că sunt viu)
– – – – – – – – – –
Poeme peste care duhul se poartă
ca zahărul ars peste grișul cu lapte
Și totuși în groapa mea comună numai gustul
vostru de griș cu zahăr ars îl am în gură Tonele
de moloz cu sânge plutesc ca o pulbere fină
în lumina voastră dulce Nici pe fundul gropii
comune nu se poate scăpa de lumina voastră
dulce Să vă fie rușine
În locul vostru aș intra în pământ
– – – – – – – – – –
S-a scris dar s-a și murit A fost sânge dar a fost
și sânge Și lumina ca o coajă peste toate
Tu treci și strângi lumina peste tine Ca o coajă Ca
un sânge Ca un scris Îmi aduc aminte cum arată
Fața ta în orgasm Întâi ochii ți se strângeau apoi se
dilatau ce curgea din ei părea lumină dar era sânge
– – – – – – – – – –
(Doar pentru că scriu poemele astea
nu înseamnă că sunt viu)
– – – – – – – – – –
Ai trecut de Starbucksul în care scriu M-ai privit Ochii
ți s-au strâns apoi s-au dilatat Ți-ai pus ochelarii de soare
Dar în urma ta nu mai e soare Nici înaintea ta n-a fost Singura
speranță e că s-a scris dar s-a și murit
– – – – – – – – – –
Ei zic că cine iubește nu îmbătrânește Așa e Eu te iubesc
& sunt tânăr ca o groapă comună
peste care tocmai s-a întins varul
– – – – – – – – – –
Ei zic că cine privește cerul privește în el însuși Nu
știu dacă-i așa dar noi care din groapa comună
privim numai pământul de deasupra noastră amestecat cu
oasele noastre & cu resturile noastre de îmbrăcăminte
chiar privim în noi înșine De 80 de ani mă uit neîncetat
numai la pământul ăsta care suntem noi & te văd neîncetat
numai pe tine Mă îngrozește gândul că într-o zi în loc să
te văd pe tine voi vedea cerul
– – – – – – – – – –
Mie mi-a murit un frate geamăn la naștere De aia
scriu poezii Când ți-am urlat asta în față ai
zâmbit & ai zis Miklós Alții citesc poezii ca să-și
găsească fratele geamăn Aveai dreptate & asta
m-a enervat Mi-am făcut de lucru cu cafeaua &
am revenit Mie odată cu fratele geamăn mi-a murit
și mama la naștere N-ai zâmbit Ai băut din cafea
Ai tăcut Am tăcut și eu Ai băut iar din cafea Am
făcut dragoste pe tăcute Multă vreme după aia ai zis
Să nu mai folosești niciodată poezia mama & moartea
în aceeași propoziție Aveai dreptate Nu le-am mai folosit
Dar niciodată poezia nu a devenit nici fratele geamăn nici
mama Dar a devenit groapa comună din care gândesc
Poate că dacă nu te ascultam mama & fratele meu geamăn
erau și ei aici Sau poate că tocmai de asta mi-ai zis să nu
le folosesc Fanni inima mea groapa mea comună Tu
oricum ai fi fost aici Și dacă scriam Și dacă nu scriam
despre tine Te-ai ridicat din pat Ai băut iar din cafea
– – – – – – – – – –
(Doar pentru că scriu chestia asta aici nu
înseamnă că sunt viu)
– – – – – – – – – –
Te-am privit din pat cum privesc acum cerul Ceva
s-a iluminat urât atunci & acum A început să plouă Atunci
& acum Te-ai așezat lângă mine Atunci & acum
Am privit îmbrățișați cerul cu gust de cafea
