Revista Tomis

Debut: Alina Țârcoman-Ochea

Alina Țârcoman-Ochea s-a născut în Sângeorz-Băi și a studiat Literatură Universală și Comparată și Limbă, Literatură și Civilizație Engleză. A redactat Subpoezie. Opere complete de Angela Marinescu. Trăiește în București.

*

tata taie porci la 5 dimineața
eu nu am voie să mă ridic din pat
nici să privesc
nici să aud
dar mă trezesc de fiecare dată
îmi place să aud țipătul porcului
bunica n-a țipat înainte de moarte
de aia a murit singură
și țipă tare porcul
țip și eu
trezesc toată casa
merg la soră-mea și o scutur de bucurie
gata, hai să mâncăm urechile și codița

*

nu au vrut-o
nu l-au vrut
cei din sud au forțat-o să facă nunta în București
cei din nord l-au forțat să facă nunta în Sîngeorz
au crezut că vor renunța
dar s-au căsătorit de două ori
de două ori au făcut poze
fotografii din București
fotografii din Sîngeorz
fețe înghețate în miez de iarnă
copii fericiți
și doi țârcomani-ochea

*

vila Sidney
eu și sora mea credeam că e numită
după păpușa Sidney, a doua păpușă la modă după Barbie
nu ne-a interesat niciodată adevărul oricum
ne aflam în vila lui Sidney
cu oameni mari
unul m-a întrebat a cui ești tu
a lu’ tata

bucătarul cel mare face grătare și mănâncă țigări
fără să-și ardă degetele și limba
am încercat și eu
n-am ajuns mai departe de degete
te sfătuiesc să nu încerci
ai pielea mult prea albă și mult prea întinsă
imediat s-ar cunoaște arsura –
cine crezi că o să te mai placă?

a râs, a plecat, s-a așezat în iarbă
la o poză cu prietenii
nu s-a mai ridicat
stătea cu fundul într-un rahat
uitându-se la tata în picioare
învârtind grătare și fumând în soare.

*

dresuri albe, șosete albe cu dantelă
pantofi negri, cu baretă și toc, care strâng și fac rană
fustă de blugi cu bretele
cămașă albă cu guler dantelat
trăistuță populară înflorată
50 de uși deschise și închise
100 de ouă vopsite 100 de zâmbete forțate
20 de degete lipicioase
cu pulbere de soare și turtițe roz și galbene
două surori și-un zâmbet prelung

*

o văd acum, în târnaț
așază primul ghiveci cu mușcată roșie
mâinile dispar, apar
un ghiveci cu o mușcată roz
una albă,
una roșie

mi-e creierul plin de mirosul lor
nu am cum să scap de el
nu îl suport, dar îi rezist
o iubesc, nu-i spun, n-am să-i spun niciodată
sunt frumoase, dar parfumul nu e pentru mine

azi m-a văzut și ea
mi-a descoperit secretul
m-a certat
cine te-a pus să le atingi cu părul?

Mai multe texte
Citește și