Marta Podgórnik (n. 1979, Gliwice) este poetă, eseistă, critic literar și editor. A publicat Próby negocjacji [Încercări de negociere, 1996], Paradiso (2000), Długi maj [Nesfârșitul mai, 2004], Opium i Lament [Opium și Lament, 2005], Dwa do jeden [Doi la unu, 2006], antologia Pięć opakowań [Cinci ambalaje, 2008] și trilogia compusă din Zawsze [Mereu, 2015], Zimna książka [Cartea rece, 2017] și Mordercze ballady [Balade ucigașe, 2019], urmate de volumele Przepowieść w ścinkach [Profeție în frânturi, 2020] și Erwin i Fatum [Erwin și Fatum, 2023]. O selecție din poezia sa a apărut în antologia Amprente. O antologie a poetelor poloneze (Tracus Arte, 2025).

traducere de Ioana Diaconu-Mureșan

Prin gări

Întrebi: cum poți să dai groapă la un litru-ntreg, iubito, să-nfuleci un ciolan imens de porc, să dansezi până la epuizare, să țopăi cu un nod monstruos în gât, să te întorci pe scut, nu sub el, dar nu ești în stare să-ți cari valijoara pe scările rulante?
Răspund: Am în brațul stâng, lângă inimă, o grămadă de metal,
Nichel, cupru și titan la pachet, care în curând o să-mi prindă bine,
când o să vreau să-ți mut falca – lucru de care, iubitule, am mare chef.

hartă detaliată

mă trezesc iar lângă tine: sprâncenele tale, nasul, buzele,
ridurile din jurul ochilor, simple constatări
ale unei feminități satisfăcute. burta acoperită cu degetele.

încă lipicioasă, instabilă, pentru prima dată îmi cobor
privirea asupra cicatricilor de pe antebraț, abia după o clipă
cu neîncredere caut și găsesc umflăturile palide.

dacă n-aș fi uitat de ele, aș fi vrut să le ascund
privirii tale, ca să nu-ți dai seama că a mai fost
cineva, că am avut încredere în cineva, cândva.
știi fiecare detaliu, mângâi ca și cum ai verifica,
dar niciodată n-ai întrebat de cifrurile acelea șterse. eu știu:
cicatricele sunt notițele scrise cu mâna ei de Doamna Moarte
care intră împreună cu noi în același râu.

Scoși din joc

Așa că ne-au scos din joc. Uite, ce iarbă verde. Ce bine mă simt
aici. N-o să mai am copii, iartă-mă, în sfârșit mărturisesc
tot adevărul, să zicem. Inelul era o tinichea, și mereu mi-e rău
după ce iau medicamente.
M-am pierdut în ceața aia lăptoasă, erau niște copaci, poate tufișuri
pe care le însemnam cu fâșii rupte din rochie. Stop: eu nu port rochii. A fost
metroul, violul, furtul portofelului. Un serial polițist la TV Puls.
Am plecat la mare pentru că de-acolo mă trag. Vântul m-a purtat la mare
pentru că acolo e răspunsul.

Poemul meu

Mă cheamă Podgórnik, părinții-mi spun Marteczka,
colegii îmi spun: Marti. Iubiții Martuś când și când,
poate le-aș face un copil de n-ar fi
pentru mine morți demult.

Când fapta-i o ticăloșie, nu-ți trebuie bilet de voie,
nici act de cununie
nici actul de deces.
Când fapta-i afurisită, doar rugăciunea te-ajută.

La Sosnowiec m-am născut, sufletul mi-e tot din sud
Căci părinții în Silezia m-au botezat.
Școli înalte n-am gătat, dar cu sârg am învățat.
La ucideri mă pricep destul de bine.

Au zis că mă destrăbălam, dar eu numai chiar dormeam
Nu-ntotdeauna-n patul meu de la hotel.
Haideți, azvârliți cu pietre-n groapa visurilor mele
Pe care, dacă nu mă strigă cineva, n-o părăsesc.

Drept e c-am ucis o dat’, cu sânge m-am întinat
Și-am ieșit, aicea pe pământ, basma curată.
Toate le-am recunoscut, o clipă am regretat
Și-o să fac la fel de fiecare dată.