***

prin ’88, într-o seară, prin barul de la Arcaşu.
ticsit de lume, mai mult bărbaţi, dar lucrurile astea s-au petrecut
cu mult, mult timp în urmă.

era ceață de tutun, neomogenă și m-am așezat pe un taburet.
am vrut, presupun, să mă amestec.
a venit o femeie ștearsă din calendar
cu o bluză albă cu gulere largi răsfrânte,

am întrebat să văd ce fel de coniac aș putea să iau.
mi-a recomandat Ovidiu. am comandat 50 și după ce a venit (era un pahar scund, o cupă ca de înghețată) m-am uitat la conținut.

am rotit ușor paharul și am sesizat cum se prelinge lichidul pe pereți în jos. se auzeau Voci ridicate, eram singur, înconjurat.
după câteva minute, cum stăteam (crăcănat pe taburet), m-am trezit cu un bărbat în brațe, fusese împins, poate lovit.
cineva își cerea scuze.

totu este posibil, fiindcă a trecut foarte, foarte mult timp, Timp destul ca totul să existe doar în imaginația mea.
eu, în același mod, să exist tot în imaginația mea.

***

flămând și acoperit cu straturi multiple de ferestre l-am găsit pe cel care le poate pe toate, are multe fețe
multe surprize.

amintirea sfârșitui de vară a fost în gol. stolul de porumbei dolofani și-a luat zborul poleind lumina viitorului, ca o coincidență,
cum ai ridica brațul de pe marginea șoselei, un braț melodios, dorit ca un soare blând.

nu putea fi decât un corp nou, o floare mică, nemaivăzută,
de o culoare proaspătă.

viitorul se vedea licărind înșelător în adâncul fântânii ca un bulgăre de aur acoperit de chipul tău.
amintirea viitorului luminos zvâcnea într-o pungă de plastic un ochi de pește care, oricum, e mai mult decât inocența.

ridicat prin coșul pieptului ca un fumător cu un plămân extirpat am citit pe cerul meu un poem.
erau nori printre linii,

în carte era vorba despre El, băiețelul care umbla cu o bicicletă galbenă de care agățase o duzină de baloane colorate.

***

spuneam: am fost în India, Pakistan și am privit oamenii. am mers cu ricșa,
cu trenul la sleeper,
cu autobuze,
printre claxoane, biciclete capete tăiate de pui, zeamă picantă, vaci, pisici costelive și altele.

(n-am putut trece cu vederea).
cioburile se adânceau în nisip, hoarde de țânțari.
Soarele, un pui de rechin.

m-am întors, n-am stat mult. distanțe mari, e obositor.
m-am plimbat prin București.
am mers la film la Union.
am privit oamenii cu răceală, lumina filtrată printr-o spumă de nori.

pe o bancă în fața unei biserici frumoase o bătrânică, alături un cărucior de cumpărături. se auzea o cântare: Doamne miluiește-i pe cei binecredincioși.

ochii ei mătuiți ridicau o sferă în jurul copacilor (sunetul străzii se topea), gustau din propria-i viață ca dintr-o lumină tactilă, nu amintire, nu speranță (mă gândeam), doar putere.

***

lucruri destul de familiare,
ar fi mai potrivite cu noaptea,
cu minutele care preced renunțarea.
grăsimea de pe burtă,
sacul de cânepă.

toate
zilele sunt baloane din material textil. se murdăresc, se spală,
pe la 10.59 a trecut o vulpe, fără avertisment. circumspectă și curajoasă
și semeață. egală. convorbirile de la masa din grădină au fost sufocate.
au trecut doar cât să mă întreb: cu o zi înainte era o blană pe șosea și un morman de mațe.

coada stufoasă mătura zăpada, un cerșetor citindu-și palma.
o îndepărtez ca pe o halucinație. ar putea înșela, dar e loială.
ca orice zi care s-a scurs,
ca orice suflet care experimentează foamea.

***

mă plimbam, era o seară frumoasă de martie, ultima seară
(în prima parte a zilei plouase)

veneam de undeva,
de undeva.

mi-a ieșit în cale gesticulația nesigură a unui poet cu mustață care a murit,
desigur.

la masa festivă și-a făcut apariția plină de bucle și zâmbete parfumate
Carmen, o poetă care a plutit și ea, pe un pat de spital.

poetul scria pe șervețele, dar versurile (aveam să aflu)
erau decorative.

nu era genul care trântește, clamează sau alte porcării.
căuta cu asiduitate să nu supere. poți să traversezi camera dacă ocolești scaunele.

orice gest, nesiguranța de care vorbeam
erau reflexia acestei relații.

a mai trecut un cvartal.
asta îmi place la copaci: nu pleacă și ajung peste tot.

glasul lor nu se îneacă în lacrimi,
seamănă cu o roată prinsă-ntre buruieni.