Aici, nicicum, fără timp

În Toronto, nimeni nu vrea să știe prea multe
despre noi,
fiecare nou venit se teme într-ascuns
de celălalt,
orice zi devine o noua cascadorie
de sport extreme pe zidul morții
sau pe platforme social-media –
unde nu trăim, viețași obișnuiți cu surghiunul
din normalitate.

Bătălia fiecărei zile ne trece
prin furcile caudine fără, însă, a ne opri din drum.
Bâjbâim prin întuneric o potecă spre mâine,
luminată de palide sclipiri
ale trecutului (ce știu ei cine-am fost noi?)
Ne salutăm ceremonios,
zâmbim convențional, retrăgându-ne cuminți
din real life, ne dăm din când în când,
recunoștință & șansă,
ca și cum (ne-)am împrumuta
o cutie de chibrituri.
Continuăm acest joc, mimând
bunăvoința ca stil de viață,
jucăm ping-pong zilnic
cu chibriturile, cu zâmbetele, cu șansele,
amintindu-ne că respectul rămas
tot e bun la ceva – ca o clipă de pus ordine
într-o pauză publicitară.

Apoi, cu venele pompând lichid frigorific,
coborâm în adânc mult prea repede,
luptând cu sentimentele,
cu desprinderea de turmă,
regăsirea de sine – punct

al frigului absolut
pentru celălalt.

Pe rând, câte unul pe zi

(fragmente de blues)

1
Poate că niciodată nu voi mai ajunge la acest nivel inutil de transă,
ca un dop de șampanie sărind la fastuoasele petreceri
cu majorete hămesite, sărbătorind prin șanțuri, victorii de Formula 1
sau la concluzii dincolo de rău, de satisfacție sau de înțelegere,
când fericirea fugea epileptică peste noapte,
când te futeam c-o blândețe nemernică ca pentru ultima dată,
în timp ce tu, sub aura corectitudinii, te strecurai ca o mănușă perfectă
infectând coridoarele tribunalelor, amăgindu-i pe toți,
îndemnându-i să mă pedepsească, știind că totul între noi este
joc de putere și identitate, un Monopolis pe viață & moarte,
pentru durere, faimă & dragoste.

2
Între noi se forma o barieră leneșă ca o depresie.
Ce aventură, ce speranță, ce faptă va rămâne până la urmă? întrebai.
Acel blues îmbibat de patimă, spermă, răutate, tristețe, transpirație,
acel scandal perpetuu, futai răzbunător, full-contact, vezi tu… sunt
dezastru tocmai la ce sunt mai bun, monstru care alege momentul suprem
de-a pierde.
De-aceea, lumea îmi devine tot mai prezentabilă,
mă iubesc enorm ‒ mă distrug în următoarea clipă.
Tu însă, alungi amintirile cum șterge pisica perii morți,
îți ascunzi ostentativ ghearele în zilele astea,
te îmbraci numai în negru de la marii designeri ai lumii.

Eu? Orice culoare din orice second hand.

3
Hai, lasă-mă să te înfurii și-apoi să mă prefac că vreau să te-opresc
de-a sparge farurile mașinii unui inamic de moarte, inventat ad hoc,
să ne prefacem că avem o altfel de viață, să mâncăm disciplinat
sandviș cu somon dubios, pentru-a strânge de-o garsonieră
și să bem mirosind a frig cosmic zămislit din îmbrățișatul non-stop.
Acum, când casele au la balcoane trandafirii dorurilor noastre,
seifurile gândurilor tale sunt sparte de hackeri ce jefuiesc stelele.
Încerc să-ți multiplic anxietatea, voluptatea, durerea, vreau să-ți arăt
disponibilitate de-a face totul
greșit.

Te rog, spune, ce te frământă?

4
Ești tocul pantofului iubitei crăpând fața amantului prins în fapt.
Însă eu vreau să te-ajut, te provoc în moduri neașteptate, asta vreau.
Nu mai plânge, te-ai sinucide prea târziu, mi-e așa silă de moarte!

Dar nu și de tine, nu știu de ce, deși mă plictisesc așa de repede
de planuri sau de femei!
Nu de tine, nu de gândurile tale,
nu știu de ce.

Sunt neclar, mă simt un pușcăriaș pozând în play-boy,
un stand-up comedian murind pe scenă, cu un public confuz
când Salvarea-l ridică, neștiind de-i glumă sau este pe bune.

Brutalitatea mea poetică e asemenea revoluției culturale chinezești,
iar recunoștința mea e desăvârșită ca armata roșie ce cotropește tot,
inclusiv aliații.
Tristețea asta postcoitum, lipsa asta de moarte… toate
atrag containere de gunoi cosmic
cu trecut radioactiv.

Inflație

De atâtea superstaruri,
niciun petec de covor zburător,
niciun foarfece fermecat
n-au rămas neînchiriate.
De la paradele modei la breaking news
o clipă nu trece și jivinele stârnesc luna,
încercând s-o ascundă
printre giuvaeruri, blănuri & pene rare,
pe sub evantaie & priviri evocatoare
de fals război.

Între timp, un mascul superalfa
ți-a sorbit deja actoricește replica & respirația,
cu aplombul garantat by his muscle car.
Nicio criză sau calamitate nu sunt de bontón,
niciun flirt sau replică neluate în seamă,
nicio despărțire nebârfită, nicio insultă nearuncată.

Panteonul social media a umplut centralele lumii
cu gunoaie,
generând căldură & electricitate
în avans,
până la sfârșitul tuturor
lumilor.