Revista Tomis

EKG

inima mea –
o pernă îndesată
cu multiple griji & frici

grija pentru bolile
care mușcă din carne
& nu mi-au ocolit familia

grija pentru bolile
care atacă mintea
& nu mi-au ocolit familia

teama de moarte
moștenită de la tata

teama de nebunie
moștenită de la mama

grija & isteria declanșate
de războaiele care se-ntind
peste tot ca o molimă

grija că pisicile care m-au
iubit mai sincer decât oamenii
n-au un rai al lor

grija pentru termene limită presante
suprasolicitare & epuizare
profesională

grija zilei de mâine

& mai ales
teama viscerală
de a pierde
TOTUL

inima mea
încărcată excesiv
& cu prea puțin loc
rămas pentru iubirea de sine

Cu tine de mână și atât

Aici sunt străzile.
Aici e marginea orașului São Paulo.
Aici, gunoiul aruncat de-a lungul
trotuarelor sparte, clădirile mâzgâlite
cu înjurături, pereții grei de beton.

Tot aici, pisici schiloade și
câini vagabonzi
prelingându-se de-a
lungul lor ca niște
fantome în plină zi.

Aici sunt gangsterii,
dealerii,
curvele obosite
de viață și
de dorința altora.

Și tot aici e el,
cel care, atunci când m-a
luat prima oară de mână,
mi-a șoptit:

Ca orice bărbat crescut în Campo Limpo,
Vila Clementina sau Capão Redondo,
aici, pe drumurile favelelor din São Paulo,
asta e singura formă de vulnerabilitate
pe care mi-o permit.

Impacto

Spune-mi despre tine,
mi-ai cerut:

                    pasiunile tale,
                    durerile tale,
                    fricile tale,
despre         lucrurile pe care
                    nu le-ai spus
                    niciodată nimănui.

Și eu m-am supus.

Pentru că nu ai tânjit
după pielea mea, ci
după adevărul meu.

Iar asta s-a simțit de atâtea ori ca acasă.

Nu ți-am ascuns nici o versiune a mea:

                       curajoasă,
                       învinsă,
                       orgolioasă,
femeia          care a iubit prea mult,
                       care a iubit prea puțin,
                       care a iubit prea devreme,
                       care n-a plecat nici măcar
                       atunci când era prea târziu.

Iar tu ai rămas de fiecare dată.

Ai rămas chiar și atunci când
nu ai putut să mă cunoști așa
cum cere lumea, prin
formă și apropiere.

M-ai lăsat să mă desfășor în voie
în spațiul tău virtual, fără a-mi
cere vreodată să mă explic.

Iar asta e ceea ce numesc eu libertate.

Nu știu dacă vom fi vreodată mai mult
decât playlistul cu melodii în spaniolă,
pe care ni le-am trimis când poate
ne-a lipsit curajul, însă fie doar și atât
simt că e îndeajuns.

Reflector

corpul prin lume
liber
corpul dorit
corpul vânat
corpul cumpărat
corpul obiect
corpul meu
mai mult decât orice
subiect doritor
pe care-l vrei acoperit
de rușine

Grotesc

frumusețea unei femei
salvează pe oricine altcineva
niciodată pe sine până
la capăt

Mai multe texte
Citește și