Într-o dimineață foarte devreme

Mă aștept ca extratereștrii 

să bată la ușa mea cu botul de fier al bocancilor, 

să mă privească din spatele vizierei impenetrabile 

a căștilor negre și strălucitoare

niște bile negre și strălucitoare

                                                     care se învârt în jurul axei lor, 

după înțelesurile de dreapta sau de stânga

ale timpului prezent

Mă aștept ca pârghiile lor cromate să-mi răsucească brațele 

și să mă târască pe scări, 

la ora când mijește lumina zilei 

                                                   să mă azvârle 

într-o mașină sofisticată de tocat oase

pe care e înscris numele sistemului protector

să-mi înfigă ace lungi de seringă în creier 

pentru a scoate apoi de acolo esența naturii mele umane

clarificată

            Mă aștept ca extratereștrii 

ce-mi poartă gena să-mi dicteze notele informative

despre cum în intimitatea mea netrebnică 

m-am folosit de instinctele primare, 

mi-am folosit sexul

răscolind imaginația femeilor

împotriva corectitudinii politice de a fi imparțial 

și a împărți  mulțumire

fără bariere subiectiv conservatoare

după noii indici de sănătate morală să recunosc 

că mi-am mângâiat câinele

fără aprobarea direcției de sănătate publică 

și mi-am băut paharul cu apă 

fără să plătesc impozitele și taxa pe valoare adăugată a ploii

ca un infractor notoriu

care fură din proprietatea sacră a corporației 

norii de profit

că mi-am mângâiat câinele în orele săptămânii

fără să țin seama de ziua de odihnă

când sfinții cei aleși 

                                prăvălesc peste mine clipele de fericire

de care n-am voie să mă feresc

fiindcă trăiesc în cea mai bună societate dintre toate timpurile

și fiindcă fereastra reflectă ura mea nepatriotică

față de arta de a ucide dușmanii din oficiu 

și într-un mod cel puțin contrariant

ambiguitatea convingerilor mele politice

alunecă natura umană între Rousseau și Hobbes

într-un spațiu

de neliniște anarhică

unde totul e relativ, nu-i așa?

Și fiindcă am refuzat să mă înrolez

pentru a-mi da viața pentru teritoriile patriei

și a stropi cu sângele meu teritoriile patriei

fiindcă eu cred că sângele meu este sfânt și nu 

trebuie risipit 

atunci când fiii omului vor să-ți împartă cu porția

momentul trecător de glorie

dimineața foarte devreme când noaptea se îngână 

cu brațele de oțel 

ce mă vor arunca în eternele flăcări ale iadului

pentru că merit

Fiindcă am continuat să scriu confesiuni

deși am știut că aproape nimeni nu o să le citească

în contul faptului că astăzi aproape nimeni nu mai citește

și am scris poeme despre locul meu fără de loc

și despre destinul

                            controlorilor incontrolabili

și despre pofta lor nestăpânită de prezență

și despre cum le-am spus: o să vă dau o veste

și voi veți muri

Și pentru că în mintea mea se oglindesc scene dintr-un timp 

pe care nu vreau să mi-l mai amintesc

și nici previziunile despre cum drapelul profitului – 

mai mult și mai mult 

va salva lumea

                        într-un viitor aseptic

la care încuviințez ca un bun cetățean

când conștiința mea va fi înnobilată

și voi înțelege binele care mi se face 

                                                           și mi se va face

și după ce voi înțelege că 

dimineața foarte devreme 

privirile din spatele căștilor negre și strălucitoare

știu totul despre mintea mea definitiv rătăcită

și botul de fier al bocancilor 

ce bat în secvențele succesive ale balastului meu cultural

vor pogorî ordinea și disciplina

peste sufletul meu năucit de balast cultural

în răbufniri ale memoriei

file din cărți fragmente de muzică imagini 

ce se ivesc aiurea și obsesiv

ca bunăoară

                    momentul când

eram eu și parcă nu eram eu la fereastra în care se derula

un vechi film a lui Jim Jarmusch 

și unde se făcea că încercam să ghicesc

cum se continuă partea nevăzută a picioarelor

unei japoneze 

care juca rolul principal

        Abominabil!