*

Aici, în blocuri, suntem din capul widia
până-n tablou dependenți de social media,
dar avem campioni — deci aerul piscului
de podium îl știm — la aruncarea riscului
și credem, pentru cer, că ploaia e forma
supremă a dorinței lui de șaorma
când judecăm apartamentele care
sunt acuzate de înaltă vânzare,
după modelul celor, cu fie mari,
fie mici grade iarna, din Militari:
le smulgem dacă totuși singure nu-și
dau jos numerele la timp de pe uși,
legându-le-apoi repede la ferestre
cu gri reproduceri de picturi rupestre
și le urcăm, la urmă, într-o tăcere
de scară A duminica, pe partere,
unde s-aștepte, ca făcându-și ocolurile
sufrageriilor, sub ele doar golurile —
acelea din baruri, pe care noi, poate,
c-abia le lăsăm să fie spânzurate.

*

Blocului nostru se vede vară-
iarnă că-i ninge pe dinafară.
Faptul serii în el e ca laptele,
și nu gri, cum de fapt ne sunt faptele.
Mesele pierd fesuri — și mănuși,
clanțele și cheile în uși.
Cămășile albe stau pe rupte
umerașe ca niște abrupte
acoperișuri în două,-aproape,
însă firește că zăpezi, ape —
de-aceea, fiecare, pe rând,
e,-mbrăcat, dintre noi, cel mai scund
și din cer se topește ca ea,
neaua,-nainte de a cădea.

*

Blocul meu de veci
e bloc la ghiveci —
numai uneori,
cu pământ de flori
cu soț, îngropându-l
parcă,-i schimb pământul.

*

Noi, cei ce suntem, cu toții, de loc,
de pe-această mare scară de bloc,
dacă ne arde cămașa un semn
știm că e din umeraș de lemn,
și de aceea ne călcăm cu fierul
cu abur geamurile, vremea, cerul.

*

Blocul nostru e,-n orice relație
ce scârțâie ușor, plin de grație —
în el cămășii, atunci când simte
pe-aproape seara, chiar înainte
de-a ieși să intre-n ce-ar fi fost,
altfel, la întoarcere, un rost
în parchet, i se face, sub duș,
umerașul de lemn rumeguș.

*

În blocul acesta schimbarea stilului
de viață se face la ziua copilului
și în singurele două feluri
posibile, chiar dacă avem patru niveluri:
plecăm de-acasă cei de la parter
pentru-a fi-n al nouălea, tot un cer,
etaj mai ușor, iar pentru că marele plus
al oricărui bloc e mersul în sus,
ne împărțim întreaga noastră
culoare preferată, albastră,
în baloane fie prea avide
de singurătate, fie foarte timide.

*

În blocul nostru seara nu se lasă
praful de pe becuri singur acasă —
aducem fluturii studenți din plina
lună la psiho aprinzând lumina.
În pereți nu e lăsat niciun cui
măcar fără tablou de capul lui —
rupem o pagină-două cu Elfii
din Ëa dacă n-avem timp de selfie.
Nici aburii nu-i lăsăm, suferinzi
de sine, fără narcise-n oglinzi —
turnăm, ca-n zilele mamelor noastre,
apă, oriunde-ar fi ele, în glastre,
iar stropii de ploaie uscați cu picuri
tinere-i lăsăm plângând peste plicuri,
fiindcă de aici, noaptea, ca soții,
plecăm cu ce-avem pe noi și cu toții.

*

Aici, unde se termină cerul,
la urma urmelor, cu parterul,
unde blocul, ca pe tot în viață,
cum se cade ninsoarea învață,
unde fulgii fără adăpost
ca ai străzii văzuți nu au fost,
unde priveliștea din balcon
e un mic suvenir de beton,
unde luceafărul de la șapte
dimineața-i, pentru noi, de noapte,
unde după canari mult mai bine
e că se intră pe uși în sine,
unde o săptămână în balta
albă sau verde spală pe alta,
unde griul ca zăpada-i propta
duminicii — pitica a opta,
unde treizeci e doar pentru cei
curajoși — pentru ceilalți, și trei,
anul nou e-ntoarcerea la mâine
cu două cornuri — încă nu pâine.

*

Mi-aș pune, draga mea, doar pentru întâlnirea noastră
tricoul de pe umerașul galben din fereastră.
Roata din față i-a fost astăzi soarele, iar cea
din spate-i va fi astă-seară luna — nu-i a șa?