Supraviețuire

N-am înțeles
până azi
de ce erai
așa fericită
la înmormântări,
îți străluceau ochii
când împărțeai
colacii coliva
pomenile,
râdea toată fața
la sfârșitul zilei
când spuneai
morții cu morții
vii cu vii.

acum știu

ai intrat în bucătărie
cu privirea în jos
pereții vibrau
în contracții egale

atunci am știut
cine ești

lichidul amniotic
doctorii
visul tău
femeia necunoscută
care ți-a spus
că trăiesc
că vei avea
o fetiță
(ecografie onirică)

toată copilăria
am purtat haine
împletite de tine
mereu aveai
în poșetă andrele.

Cele 10 porunci

Să nu speli de sâmbăta morților
(morții beau zoaiele tale).

Să nu începi nimic vinerea
(se năruie peste noapte).

Să nu coși duminica
(tot ce coși se destramă).

Să nu calci rufe de sărbători
(arzi fețe de îngeri pe fețe de pernă).

Să fii fericit doar de Crăciun.
Să plângi doar de Paște.

Să faci totul pentru ceilalți.
Să nu aștepți nimic de la nimeni.

Să te bucuri când mănânci colivă.
Să nu-ți trăiești nicicând viața.

(Ar mai fi și: să nu coși niciodată o haină
dacă o ai pe tine, odată cu ea îți coși mintea.
Asta era mai mult o recomandare
n-am ascultat-o, desigur.)

Memento mori

N-am știut
n-am știut n-am știut,
n-am știut când, n-am știut
unde, n-am știut nici atunci,
n-am știut n-am știut n-am
știut nimic din toate astea,
mai ales n-am știut
atunci când
toată viața am fost
un copil n-au vrut,
n-au vrut, n-au putut
să îmi spună, ce cuvinte
ar fi putut să aleagă, în ce
ordine, pe ce ton, cu ce glas,
ce sens avea să fi știut când
la veceu trona în liniște hârdăul,
hârdăul care închide pe veci
gurile celor care știu.

Bronz

Mângâiam bijuterii
se lipeau de metalul din tine
argintul din privire
platina din glas
oțelul de pe umerii tăi
bronzul de pe
aripile încremenite
în repaus fierul
ruginit de pe
tălpile tale
mai întâi am vândut
inelul din aur
(cel cu piatră violet, mai știi?)
apoi cristul răstignit,
lanțul cu zalele încălecate
ultimii, cerceii uriași
de maimuțică

îmi lipesc palmele
de ușa liftului seamănă
atât de mult cu tine.