e toată lumea aici?

doi oameni coboară scările cu o singură umbră profilată pe zid
suntem victimele consumerismului trage-mă de urechi scoate-mă la suprafață
un individ întors cu spatele spre mine
pe perete umbra lui cu arma îndreptată spre el

merg spre pod țintă nu știu dacă era în drum n-aveam o hartă merg la-ntâmplare ca un om disperat
un șir de bărbați cu semnul mirării strâns la gât
în mijlocul străzii un tânăr învârte un câine de lupte ținut strâns cu dinții de o curea roșie
trompetist în galben în fața unui hublou albastru nu te opri 
bărbatul cu un marsupiu-răcitor scoate câte o bere în răstimpuri aerul se face verde temperatura scade câteva grade trecătorii se opresc în loc și se-nvârt o tură fiecare în jurul axei sale
o femeie cu perucă din  sfori groase și sânii scoși afară din orbite nu te opri

lângă o vitrină cu firma hermes un bărbat cu burtă și salopetă albă caduceul alb tras pe frunte ieșit la o țigară
din care trage rar și cu poftă din când în când
privește într-o singură direcție de unde nu vine nimeni se întoarce spre vitrină
fumul împinge în geam o aripă într-o ființă bulbucată fumul care iese din gură și se izbește de un corp diluat de zeiță cu trenă o zeiță cu trup de liră și litere în loc de corzi
care se diluează în aer și pe sandala galbenă sprijinită mai sus pe pervaz

***

încolăcită pe o rădăcină
pisica visează că dudul se visează pisică

***
uneori am această dispoziție această frecvență de unde dar până la un punct și cineva trece de punct îți ghicește absența dureroasă și zice mai aveai atât de puțin
scapă de fascinație suntem niște sateliți în jurul politicilor de tot felul 
dacă termenii sunt neclari e loc pentru fraudă

perfecțiunea e mereu dincolo și ștacheta foarte sus

la asta se gândește oricine toată lumea a crezut așa la un moment dat
n-ai ce să faci

***

nu este prea mult cancer prea multă moarte?
am vrut să scriu ceva dar am uitat
gândul meu se mută repede de pe un obiect pe altul
ca un fluture urmărit de obiectiv

***

trec pe lângă automatul de sentimente apăs tasta 0
șir de cutii dreptunghiulare pe dreapta în marginea trotuarului
pe fiecare automat de fier scrie special și gratis și
one way 
trec pe lângă automatul de imagini apăs
introduc capul în ghilotină
you re here now
trec pe lângă o cutie corodată
cu scrisul șters și butoanele sărite din arcuri iese o mână întinsă 

ce să scot din geantă?

în palmă se preling cuvinte care se întind indescifrabil 
se face un pic mai răcoare în gând bine de reținut 
ca și când aș scrie pe apă:

***

cât pe ce să mă dea jos un biciclist a luat curbă mare m-a atins dar s-a dezechilibrat cât să pot observa niște cutii mari de plastic și umbra unei păsări impregnate pe un umăr tatuaj instant 
dacă nu reacționezi cum se așteaptă ceilalți preiau controlul se agită în locul tău

cineva fumează în spatele meu și-mi trimite norișori de fum deasupra capului 
ca Dumnezeu

***
timpul comprimat de multe obiecte îngrămădite în jurul nostru obstacole care- l fărâmițează
ar trebui să rămână în memorie lucrurile
e mai mult spațiu  decât pe pământ
trăim într-o o debara așa ne-am organizat viața
ne mișcăm cu grijă să nu deranjăm lucrurile

în fereastră
cad flori de tei ca titireze
ca balerine învârtindu-se pe poante
îți vine să stai chircit într-un loc până te faci mic mic un morman un fir de nisip

***

umbreluțe roz între blocuri
dedesubt pavajul cu pietre verzi albastre
și lângă zid în prelungirea unei biciclete vintage cu coș galben cântărețul stradal cu tocul chitarei desfăcut
dar în loc să punem bani îi zâmbim și-i facem poze e mulțumit cu atât
puțin mai departe o femeie în negru desculță stă pe o treaptă și citește un ziar pe care tocmai l-a scos dintr-un coș de gunoi
după războiul de 20 de ani de distrugere a elitelor
in flore mediocritas
cine țipă mai tare și acoperă vacarmul se impune
cuiburile goale sunt asaltate de intruși
în mijlocul străzii înguste un bătrân bărbos cu chip apocaliptic și-a întins o pânză i-a pus deasupra în colțuri ca să n-o zboare vântul pietre cutii tuburi de vopsea și meticulos pictează chipul etern
aici toate drumurile duc către mare
și locul nostru care e locul nostru în tablou?
trecem prin pasajul îngust retrăgându-ne umerii cât mai mult în noi 
ca o plantă carnivoră imediat după atac