„Un fel de” cronică pentru că pornesc de la propriile mele sentimente fierbinți față de textul original și ajung tot la ele, la fel de fierbinți, față de spectacolul lui Alex Mâzgăreanu de la Teatrul Excelsior. 

Pot să recit din memorie propunerea lui Darcy care începe cu  „Zadarnic m-am luptat. N-am reușit. Sentimentele mele nu s-au lăsat învinse. Trebuie să-mi îngăduiți să vă mărturisesc admirația și dragostea mea arzătoare”, dar și răspunsul lui Lizzy, care se încheie cu  „Vă înșelați, domnule Darcy, dacă presupuneți că modul în care v-ați făcut declarația m-a impresionat în vreun alt fel, decât că m-a scutit de mâhnirea pe care aș fi putut-o simți refuzându-vă, dacă v-ați fi purtat ca un gentilom”.

Acest roman cult al lui Jane Austen, pe care l-am citit de cel puțin zece ori în adolescență și l-am văzut ecranizat ca atare, actualizat, sugerat, interpretat și reinterpretat în toate felurile posibile se dovedește la fel de productiv ca miturile. Și asta pentru că vorbește despre tot felul de inegalități din societatea omenească și despre felul în care ne raportăm cu toții la ele și la propriul ego. Pentru că arată cu o limpezime incredibilă cum ființa umană poate avea, în același timp, paradoxal, cea mai înaltă și cea mai scăzută stimă față de sine și față de cei din jur.

La fiecare nouă versiune, primul meu gând este către autoare, cu o admirație ce nu scade față de eroismul, valoarea, tenacitatea dovedite, în vremuri atât de grele pentru femei în general, iar pentru femei creatoare de artă (și de orice altceva) în mod special (Jane Austen n.1775 – d. 1817).

Versiunea al cărei text este semnat de Isobel McArthur aduce implicit și acest omagiu, pentru că împuternicește cinci actrițe să joace toate rolurile din poveste, patru dintre ele interpretându-le inclusiv pe cele masculine și transmițând mesajul că nu există pe lumea asta ceva ce femeile nu pot face. Cele patru chiar dovedesc pe scenă că așa e. Își accesează cu succes latura masculină (animus) și livrează publicului un Darcy cuceritor și incredibil de sexy – Camelia Pintilie, nominalizată la UNITER pentru multiplele roluri interpretate, un Bingley stângaci, zăpăcit și cucerit – Dana Marineci, un Mr. Collins dizgrațios și servil – Iulia Samson, și un Wickham canalie macho, foarte comic – Ana Udroiu. 

Mi-a rămas în minte, mai pregnant decât altele, imaginea Cameliei Pintilie care, în centrul scenei, își curbează cifotic coloana dreaptă și țeapănă de iconic Mr. Darcy, adoptând, în câteva secunde, odată cu schimbul de costume, postura resemnată a mereu nesatisfăcutei – în toate privințele – doamne  Bennet. Admirabilă metamorfoză!

Actrițele interpretează și un fel de personaj colectiv cu misiune de raisoneur, și anume cinci servitoare – Flo, Tillie, Effie, Clara și Anne – care deschid și închid spectacolul și fac legăturile dintre scene, într-un act compensator față de insignifianța lor în roman, dar și în epocă. Cele cinci servitoare sunt și baza umană a tuturor personajelor, căci ele îmbracă și dezbracă, uneori în văzul spectatorilor, hainele generatoare de roluri sociale ale mamei, fiicelor, verișoarelor, prietenelor, mătușilor, pretendenților etc.

Am zis că nu există niciun bărbat în spectacol? Am greșit, există. Este tatăl de familie, Mr. Bennet, redus la un scaun îmbrăcat cu pantaloni, cămașă, costum, încălțat cu pantofi și somat din când în când să ia decizii. Chiar dacă femeile ciulesc urechile să-l audă, el rămâne la fel de pasiv cum îl portretizează și Jane Austen în roman, doar că este privat de autoarea piesei, pe bună dreptate, de satisfacția de a-și expune sarcasmul britanic, blazat și inutil, ce poate trece, la o privire superficială, drept înțelepciune. Un gest punitiv binemeritat. 

Personajul principal, Elisabeth Bennet, un alter ego al autoarei Jane Austen, este individualizat prin faptul că Oana Predescu este singura actriță care interpretează doar acest rol și pe cel al servitoarei corespondente. Probabil pentru că este singurul personaj rotund, dotat cu spirit critic, cel în relație cu care se definesc celelalte personaje. Actrița se achită foarte bine de misiune, reușind să dea personajului consistența necesară, să-l umple astfel încât să constituie opusul în absolut al scaunului căruia i se atribuie rolul tatălui absent. 

Decorul Andreei Săndulescu aduce parfumul de epocă și sugerează, prin oglinzile ușor pătate, decadența, apartenența personajelor la o nobilime relativ pauperă. Dar aceleași oglinzi, ce se rotesc la nesfârșit, subliniază ambiția poveștii de a vorbi despre felul în care personajele se reflectă unele pe celelalte. 

Frumos profită Alexandru Mâzgăreanu de scena rotativă, subliniind relațiile, mișcările de atracție și de respingere dintre cele două sexe. Decorul se învârte, oglinzile se rotesc – totul se rotește, iar song-urile punctează inspirat scenele, le dau prilejul actrițelor să-și demonstreze calitățile vocale excelente și fac ca spectacolul să aibă, pe lângă latura profundă, și una accentuată de divertisment de bună calitate.

Nu pot să nu remarc contrastul total între acest spectacol montat de Mâzgăreanu la Excelsior și cel pe care tot el l-a pus în scenă la Teatrul de Stat Constanța. Dacă la București se râde în hohote, la „Incendii” de Wajdi Mouawad se plânge cu suspine, ceea ce mă obligă să admit că regizorul stăpânește foarte bine atât instrumentele comediei, cât și pe cele ale tragediei. Și costumele celor două spectacole, gândite de Alexandra Boerescu, au ceva în comun, căci se pleacă de la o bază neutră, albă, personalizată prin elemente suprapuse.

O mențiune specială pentru traducerea excelentă a lui Adrian Nicolae (acel Adrian Nicolae, actor de teatru și film, stand-upper, scenarist etc.), fără note false și cu o consistentă contribuție la cantitatea totală de comic al spectacolului.

MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ (UN FEL DE)

de Isobel McArthur după romanul „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, traducerea Adrian Nicolae; regia Alexandru Mâzgăreanu, decor Andreea Săndulescu, costume Alexandra Boerescu, muzică originală și aranjament muzical Alexandru Suciu, lighting design Alexandru Mâzgăreanu, pregătire muzicală Maria Alexievici, mișcare scenică Mariana Gavriciuc, producător delegat Vasea Blohat.