Revista Tomis

revistă de cultură

Interviu Eva Garet după debutul cu Filarmonica George Enescu

Facebook
Twitter
WhatsApp

Pe 7 și 8 decembrie, Orchestra Filarmonicii George Enescu împreună cu Christian Badea a propus un final basmic pentru anul aniversar Rahmaninov: Concertul Nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, Op. 18 cu Eva Garet în rol solistic. Din program a mai făcut parte și Simfonia de tinerețe nr. 1, în re minor, scrisă în 1895 de George Enescu, la vârsta de doar 13 ani. Un concert al adolescenței, ținând cont și de faptul că Eva are doar 17 ani.

Concertul nr. 2 are și el o poveste interesantă: este produsul ședințelor de hipnoză dintre Serghei Rahmaninov și Nikolai Dahl. După premiera dezastruoasă a Simfoniei Nr. 1 din 1897, Rahmaninov a trecut printr-o perioadă de blocaj creativ, impas din care se pare că a ieșit doar cu ajutor specializat: a apelat la terapeutul Nikolai Dahl, căruia, în semn de recunoștință, i-a dedicat concertul. Este cea mai faimoasă lucrare a lui și printre cele mai cântate și înregistrate lucrări din repertoriul pianistic.

Starul concertului, Eva Garet, este o tânără pianistă, elevă la Colegiul Național de Muzică George Enescu și studentă a Academiei Hanns Eisler din Berlin. Prima ei apariție alături de maestrul Christian Badea a fost în martie, când a interpretat Concertul Nr. 1 de Ceaikovski la Sala Radio. O seară sold-out, la fel ca acum, care a demonstrat că votul de încredere acordat de Christian Badea reprezintă singura garanție de care pare să aibă nevoie publicul.

Secțiunea introductivă a Concertului Nr. 2 este inedită: concertul începe doar cu pianul, într-un pasaj care amintește de clopotele care bat în timpul slujbelor ortodoxe. Rahmaninov a fost crescut de bunica maternă, care trăia după dogmele bisericești. Liturghiile au avut un impact major asupra compozițiilor lui, iar Eva a înțeles perfect caracterul sobru, chiar meditativ al acestui pasaj. Complicitatea dintre ea și Christian Badea, evidentă de-a lungul concertului, a marcat decisiv în final, concluzionând într-un risoluto precis, exact după voia lui Serghei Rahmaninov.

Scena a rămas doar teritoriul Evei, cu două bisuri: Studiu transcendental nr. 10 de Liszt și Vocaliza lui Rahmaninov în aranjamentul lui Zoltán Kocsis. Foarte inspirată încheierea tot în notă rahmaninoviană, mai ales în seara cu prima ninsoare abundentă din București.

Eva trebuie aplaudată și pentru curajul cu care alege concertele, ambele (Ceaikovski 1 și Rah 2) fiind partituri canonice în literatura pianistică, cu foarte multe interpretări de referință în memoria publicului meloman, dar care vorbesc deopotrivă și publicului nespecialist. În fața acestor blockbustere, pericolul de a livra doar o reproducere sterilă a unei piese deja arhicunoscute este unul foarte mare. În asta a stat triumful Evei: și-a însușit partitura într-o manieră proprie, matură, care nu ne-a dat voie să o comparăm cu alte interpretări.

După concert, am stat de vorbă la un ceai, unde am avut bucuria să o cunosc mai bine. După ce treci de candoarea și efervescența specifice vârstei, întrezărești un artist sensibil, matur, responsabil și coerent. Mă bucur că am descoperit-o la început și sunt curioasă cum va arăta următoarea noastră discuție, poate peste câțiva ani. O felicit pentru debutul de excepție și îi urez succes în aventura pianistică!

Eva Garet are ceva de spus și ar fi bine să stăm cu ochii (și cu urechile ciulite) pe ea!

Povestește-mi despre începuturile tale muzicale. Provii dintr-o familie de muzicieni? Cum ai ajuns să cânți?

Nu provin dintr-o familie de muzicieni, mama este arhitect, iar tata este merchandising manager la Orange. Am ajuns să cânt la pian pentru că la grădiniță existau niște cluburi: clubul de șah, clubul de pian, clubul de actorie, de dans… eu voiam să fiu la toate, dar cel mai mult mi-a plăcut cel de pian. De fapt, mi se părea cel mai ușor. Doamna cu care lucram și-a dat seama că am auz absolut și i-a spus mamei că ar trebui să merg la școala de muzică.

Despre ce experiențe muzicale semnificative din copilărie îți amintești?

Mă duceam la Clasic e fantastic. Ascultam și muzică clasică, dar îmi plăceau foarte mult Queen și ABBA. Dacă nu ascultam asta în mașină, plângeam. Eram un copil plângăcios (râde). Îmi plăcea foarte mult muzica, cântam și cu vocea când eram mică. Nu foarte bine, dar…

Felicitări pentru briliantul debut alături de Filarmonica George Enescu. Ai interpretat Concertul nr. 2 de Rahmaninov. Cum ai ales și cum ai descrie această partitură?

Îmi place foarte mult Concertul Nr. 2. Are și o poveste interesantă: Rahmaninov trecea printr-o perioadă foarte, foarte dificilă atunci când l-a compus. Nu mai compusese nimic timp de 3 ani, iar din disperare a apelat la un neurolog specializat în hipnoză, Nikolai Dahl. Terapia l-a ajutat foarte mult în procesul de creație și, de aceea, i-a dedicat concertul lui Dahl. Putem simți toate tulburările, toate sentimentele lui în această muzică, de asta e atât de emoționant să-l asculți.

În martie ai debutat și cu Orchestra Națională Radio, tot alături de Christian Badea, cu Concertul nr. 1 de Ceaikovski. Pe Maestrul Christian Badea îl numești mentorul tău. Cum a început colaborarea voastră?

Dânsul m-a ascultat pe youtube cu o înregistrare de la Concursul Krainev în care cântam Sonata Dante de Liszt. Am câștigat concursul în 2019, când aveam 14 ani. I-a plăcut foarte mult și m-a chemat să ne cunoaștem. De atunci, îmi dă sfaturi, mi-a căutat toți profesorii, practic… mi-a prezentat o listă lungă de profesori și s-a gândit că Eldar Nebolsin din Berlin ar fi cea mai potrivită opțiune pentru mine. M-am dus la el, am avut o lecție cu Ceaikovski 1 și, într-adevăr, a fost alegerea corectă. Nu știu cum a făcut, dar a fost ca o telepatie. Avem un temperament asemănător în muzică.

Ești elevă la Colegiul Național de Muzică George Enescu și, în paralel, studentă a Academiei Hanns Eisler din Berlin. Vorbește-mi despre profesorii tăi. Cu cine studiezi acum?

La Enescu studiez cu Mihaela Zamfirescu, este profesoara mea din clasa întâi, pot să spun că ea m-a format. Fără ea, eu nu aș fi putut ajunge până aici. Mereu a fost foarte deschisă cu mine, a înțeles că sunt diferită și m-a îndrumat, mai ales cu repertoriul. Mereu am avut un repertoriu mai greu decât alți copii de vârsta mea, nu toți profesorii sunt de acord cu asta, alții nu cred că m-ar fi lăsat să abordez un repertoriu atât de dificil. Dumneaei a avut încredere în mine și a fost foarte curajoasă.

La Berlin, studiez de anul acesta cu Eldar Nebolsin, cu care simt că sunt cu adevărat compatibilă.

Ai cântat la bis Studiu Transcendental nr. 10 de Liszt, iar eu te-am ascultat recent în cadrul Concursului Krainev cu altă lucrare de Liszt, Aprés une lecture de Dante: Fantasia quasi Sonata, pe care ai cântat-o și la ultima ediție a Concursului Enescu. Cum îți alegi repertoriul? Simți că ai o afinitate pentru un anumit compozitor?

Simt o afinitate pentru Liszt, mereu am cântat foarte mult Liszt. Îmi place ca repertoriul să fie cât mai divers ca să spun o poveste cât mai diversă, să arăt cât mai multe părți bune din mine, să mă avantajeze. Am început Sonata Dante la 11 ani, am cântat-o la Concursul Ettlingen, unde am luat premiul al cincilea.

Ce ai în lucru acum? Ce îți dorești să cânți?

În iunie o să cânt la Sala Radio Rahmaninov 3. Pregătesc un recital cu Studiile Transcendentale ale lui Liszt… în rest, the basics: mult Beethoven, concerte de Beethoven. Preclasic… îmi place foarte mult să cânt și contemporan, și modern.

Cum ar fi?

Cum ar fi Bartok, Liebermann; am cântat o sonată foarte interesantă de Rautavaara, avea și coate, trebuia să pui și coatele pe pian și asta mi-a plăcut (râde), Ligetti, aș vrea să cânt cândva toate studiile de Ligetti.

Splendid. Dar Rahmaninov 3 e…

E cel mai greu.

Exact. Există o poveste cu Daniil Trifonov când era la Cleveland și studia cu Sergei Babayan…

Da, Babayan a spus că nu-i dă voie să cânte Rahmaninov 3 la concursuri.

Da, a vrut să-l cânte la Ceaikovski și Babayan i-a zis că dacă nu se răzgândește, se pregătește pe cont propriu pentru competiție. Și el era atunci mai mare decât tine, deci sunt curioasă. L-ai început?

Nu încă (râde). Pe al doilea l-am început în septembrie, dar e mai făcubil.

Ce pianiști te inspiră?

Păi, îmi place foarte mult Daniil Trifonov. Radu Lupu, Dinu Lipatti, clasicii… Martha Argerich, evident, dar îmi plac și cei de generație nouă, cum ar fi Alexandre Kantorow, Mao Fujita, Bruce Liu, Seong-Jin Cho, Yunchan Lim, sunt mare fan! Profesorul meu, Nebolsin… îmi plac mai mulți.

Ce muzică ascultă un tânăr pianist? Cum arată playlist-ul tău?

În general, ascult muzică clasică. Operă, simfonii. Prietenii mei mă mai puneau să ascult muzică folk… totuși, cel mai mult îmi place muzica clasică. Ah, și Queen, și ABBA, pentru că îmi amintesc de copilărie.

Îmi place că vorbești despre copilărie ca și cum ar fi fost acum 20 ani!

Eram mică până la 7 ani!

Ai participat deja la aproximativ 40 de competiții. Ce urmează? Ai în plan pleiada concursurilor internaționale de pian, cum ar fi Rubinstein, Chopin etc?

Deocamdată voi face o pauză de la competiții, vreau să adun repertoriu mult. Probabil în câțiva ani voi merge la un concurs mare, nu sunt sigură care, dar mă gândesc.

Mulți pianiști celebri, printre care și Martha Argerich sau Radu Lupu, au menționat de-a lungul carierei tracul de scenă. Tu cum ești înainte să intri pe scenă? Ai un ritual înainte de concerte?

Nu am un ritual, dar am multe emoții! Foarte mari emoții și sunt o persoană foarte critică. Dar încerc să mă calmez pentru că-mi dau seama că cu cât îmi alimentez emoțiile, cu atât îmi fac mai mult rău și, de fapt, de fiecare dată când am eșuat pe scenă ca să zic așa, a fost din cauza emoțiilor. Unul dintre cazurile bune a fost Concursul de Pian din Ferrol, pe care l-am câștigat, dar cred că aș fi putut să cânt mai bine! E o competiție din patru etape live, din juriu au făcut parte Cyprien Katsaris, Elisabeth Leonskaja, Cristina Ortiz, Lilya Zilberstein… ar fi trebuit și Berezovski, și Kovacevich, dar nu au mai venit. Atunci am fost emoționată cum n-am fost în viața mea! Părinții mei deja se uitau pe atracțiile turistice din oraș, au crezut că nu voi trece mai departe (râde). Am ajuns în finală, unde am cântat Saint-Saëns 2, a fost prima dată când l-am interpretat, îl învățasem cu două săptămâni înainte. Am câștigat premiul al doilea. Philippe Entremont a mai fost! Nu m-am încurcat, dar am cântat un pasaj prea repede. Toți francezii îl cântă așa… Ortiz chiar mi-a spus după concurs că îi pare rău, că am avut cel mai bun Andante Spianato pe care l-a auzit.

Spui că îți place să crezi că ai trecut de faza copilăriei. Cum se împacă impulsurile adolescenței cu rigoarea activității pianistice? Cum ajungi la un echilibru?

Fără nervi (râde). Te pui la pian, aștepți să treacă nervii și… depinde de zi. Am zile în care simt că dacă studiez, îmi fac mai mult rău. Sunt zile în care studiez și șase ore, cam ăsta e maximul, mai mult de șase ore nu prea pot. Până la urmă, contează cum studiezi, nu cât studiezi, deci…

Și care a fost cea mai mare pauză de la studiu?

Vara asta am avut o vacanță, în sfârșit, după câțiva ani de studiu neîntrerupt. Am stat zece zile fără să cânt la pian. Nici n-am simțit când au trecut!

Ce alte forme de artă te inspiră? Ce îți place să faci în timpul liber?

Care timp liber?!

Ăla puțin care e…

Mai citesc, îmi place să mă uit la filme cu prietenii… acum citesc Scrisorile lui Mozart.

Doar ce le-am terminat și eu.

Foarte interesant. Am început și Jurnalul lui Salvador Dali. Era nebun omul (râde).

Ce e pentru tine muzica?

Este modul meu de viață. Fără muzică, mă simt incompletă.

Foto: Darius-Hristu Geambazu

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: