În perioada 25-26 septembrie, Institutul Național al Patrimoniului desfășoară în Constanța întâlnirea regională RO HAEREDITAS.
Programul RO HAEREDITAS urmărește să exploreze relația dintre patrimoniu și actorii regionali atât din punctul de vedere al beneficiilor ce pot fi generate pentru comunitățile locale, cât și din punctul de vedere al strategiilor ce pot fi aplicate pentru protecția, gestiunea și punerea în valoare a acestuia.
Scopul acestei serii de conferințe este de a identifica soluții printr-un dialog deschis, pe subiecte ce țin de problematica sectorului, pentru ca acestea să constituie puncte de plecare pentru elaborarea unor reglementări și acte normative relevante.
Am aflat mai multe despre cel mai amplu program de valorizare a patrimoniului românesc de la managerul Institutului Național al Patrimoniului, Oana Zaharia.
Povestiți-ne mai multe despre programul RO HAEREDITAS și ce presupune acesta.
RoHaereditas este un program pe care l-am lansat la începutul acestui an, mai exact pe 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale.
De cele mai multe ori, lipsa de comunicare este un factor important în „dinamica” eșecului. Sectorul nostru, și mă refer aici la patrimoniu, nu la cultură în general, bifează nu neapărat o lipsă de comunicare cu alte sectoare complementare, ci un dialog pe frecvențe diferite, dacă pot spune așa. Mesajul transmis nu „atinge” interlocutorul, de cele mai multe ori numitorul comun nu este găsit. Legătura între specific și restul celor care sunt la intersecția cu patrimoniul, pe diferite axe, trebuie să fie făcută de un „comunicator”, care să poată „traduce” mesajul în termeni de interes pentru partenerul de discuție. Plecând de la misiunea pe care o avem, aceea de a proteja, conserva și promova patrimoniul național, am gândit că primul pas ar trebui să fie cunoașterea problemelor cu care se confruntă toți cei care, într-un fel sau altul, sunt implicați în „viața” patrimoniului. De la această idee, sau mai bine spus necesitate, a pornit RoHaereditas.
Aceste întâlniri regionale reunesc toți actorii din societate care interferează, într-un fel sau altul, cu patrimoniul, cu scopul de a identifica problemele cu care ei se confruntă și de a găsi soluții pentru acestea.
Am început seria întâlnirilor la București, cum era și firesc, dar având ca parteneri de discuție, la această masă rotundă, experți de nivel național.
Suntem acum pentru două zile la Constanța și aducem la aceeași masă autorități locale și centrale, operatori din turism, Horeca, proprietari de imobile clasate în Lista Monumentelor Istorice sau în zone protejate, cercetători, restauratori, agenți economici care își desfășoară activitatea în astfel de zone sau clădiri.
Temele de discuție sunt trasate plecând de la ceea ce am gândit inițial în strategia programului, la care am adăugat ceea ce ne-au evidențiat cele două episoade anterioare, Sibiu și Alba-Iulia.
Scopul este acela de a trage linie la sfârșitul anului și din tot ceea ce aceste întâlniri aduc în discuție, să reușim să propunem modificări ale cadrului legislativ, astfel încât progresul economic să se producă non-invaziv pentru sectorul nostru.
În perioada 25-26 septembrie se va desfășura ediția RO HAEREDITAS în Constanța. Care sunt monumentele din focusul acestei ediții?
Nu avem anumite monumente pe care să ne concentrăm la Constanța, ne vom focusa pe chestiuni legate de restaurare, conservare, punere în valoare și valorizare a monumentelor. Discutăm aspecte care nu sunt specifice unui monument în particular, ci în general, și mai degrabă ne interesează modul în care putem susține sectoarele adiacente prin îndrumare, prin corelări cu practici europene și internaționale, prin prezentarea de exemple de bune practici, prin soluții de finanțări etc.
Patrimoniul poate și trebuie să fie un catalizator pentru societate, pentru economie, pe câtă vreme el este perceput ca un sector consumator și, din păcate, tratat la „și altele”.
Cum ați descrie, din punctul de vedere al stării actuale în care se află patrimoniul cultural, orașul Constanța, unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României și cel mai mare port la Marea Neagră?
Eu sunt constănțeancă, așa încât această ediție a RoHaereditas sigur că are un loc special în sufletul meu. Mi-am petrecut în copilărie ore în șir în Muzeul de Marină, în Muzeul de Istorie, în Edificiul Roman cu Mozaic, în zona veche în general, bunicii mei locuind chiar vis-a-vis de Teatrul Fantasio. Ca să răspund direct la întrebare, Constanța de azi din perspectiva patrimoniului, este ciuntită. Fie că ne referim la restaurări, la punere în valoare sau valorizare, nu putem să nu observăm lipsa de abordare unitară, dezvoltări care nu își aveau locul acolo unde au crescut, clădiri aflate în precolaps sau colaps. Constanța este un oraș al cărui turism ar trebui să fie unul primordial cultural, având un asemenea potențial uriaș! Cu toate acestea, toate statisticile ne arată că orașul se promovează mai degrabă prin divertisment și, în mod firesc, prin litoral, nu prin acest vast și valoros patrimoniu pe care îl deține.
Ce programe și ce proiecte aveți în desfășurare în acest moment și ce urmăresc acestea?
Institutul Național al Patrimoniului este principala instituție de nivel central care are atribuții în conservarea, restaurarea, punerea în valoare, valorizarea monumentelor istorice, care are un rol important în trasarea politicilor publice și a cadrului legislativ, gestionează două mari programe de finanțare, întocmește dosarele de nominalizare pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial, este responsabil de Lista Monumentelor Istorice, promovarea tradițiilor și a patrimoniului imaterial, digitalizare și digitizare și enumerarea poate continua. Așadar, raportându-ne la această vastă listă de atribuții, programele și proiectele noastre sunt numeroase și complexe.
Aș vrea să amintesc de două reușite pe care România le-a înregistrat anul acesta, și anume includerea în Lista Patrimoniului Mondial a Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu Jiu, operă a marelui sculptor român Constantin Brâncuși, și Frontierele Imperiului Roman Dacia, dosar extrem de dificil și până la acest punct, dar mai ales de acum încolo.
Ca viziune și abordare, suntem obligați să identificăm și să implementăm surse alternative de finanțare, ținând cont de faptul că la nivel internațional bugetele alocate domeniului sunt subdimensionate față de nevoile acestuia. Asta este universal valabil, păstrând proporția, bineînțeles. Așa încât, în cheia abordării patrimoniului nu numai din perspectiva valorii identitare, culturale, ci și din perspectiva potențialului economic, ținta noastră este să situăm patrimoniul printre marii jucători pe piața politico-economică.
Parteneriatul Public-Privat este una dintre prioritățile noastre, ceea ce gândim fiind mai degrabă o combinație între PPP și concesiune. Ce ne atrage spre această variantă de abordare, este foarte simplu, și aș începe prin a vă spune că, din punctul meu de vedere, aceasta este singura șansă de a restaura, conserva, promova și valorifica patrimoniul construit, într-un orizont de timp rezonabil. Bugetul pentru restaurare intră în sarcina partenerului privat, cu garanția calității garantată de INP, prin implicarea în fazele de proiectare, execuție, monitorizare și mentenanță; cheltuielile aferente administrării sunt tot în sarcina partenerului privat; ca efect al funcționalizării, comunitatea locală este implicată, se creează locuri de muncă, se plătesc taxe la bugetul de stat, deci social, turistic, economic efectele sunt spectaculoase.
Digitalizăm arhive deosebit de valoroase și le punem la dispoziția publicului de specialitate și nu numai.
Pe patrimoniu imaterial ne implicăm în susținerea meșterilor, prin proiectele pe care le derulăm, dar și prin propuneri legislative care să poată susține acest sector, atât de fragil, dar atât de necesar. Pierderea tehnicilor tradiționale, a obiceiurilor, a meșteșugurilor este o amenințare pentru identitatea noastră. Este drept că migrarea din rural în urban este un fenomen care contribuie la scăderea numărului viitorilor potențiali meșteri, la lipsa de interes pentru specializarea în diferite meserii sau meșteșuguri, dar trebuie să găsim metoda pentru a oferi celor care azi aleg să plece, un orizont financiar atractiv, recunoaștere în societate și o piață de muncă constantă.
Cum a evoluat activitatea de restaurări ale monumentelor istorice în ultimul an și ce estimări aveți pentru anul următor?
Vă spuneam mai devreme că INP gestionează două mari programe de finanțări pentru punerea în siguranță, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului construit. Acestea sunt Programul Național de Restaurare și Timbrul Monumentelor Istorice.
Programul Național de Restaurare, finanțat integral de la bugetul de stat, are ca scop finanțarea restaurării imobilelor clasate în Lista Monumentelor Istorice, aflate în proprietatea statului sau a cultelor. Cele mai mari probleme pe care le întâmpinăm aici din cauza legislației pe achiziții publice, care nu diferențiază între lucrările civile și cele de restaurare și din cauza lipsei companiilor specializate în lucrări de restaurare. Totuși, față de anii trecuți, numărul de șantiere a crescut considerabil, corespunzător și bugetul alocat programului.
TMI, aici înregistrăm o premieră absolută, anul acesta! La începutul anului s-a reușit o modificare legislativă care a permis completarea bugetului apelului de finanțări TMI de la bugetul de stat. Trebuie să specific că lucrurile nu stau foarte bine pe partea de colectare a taxei de timbru, în ciuda tuturor eforturilor depuse de colegii din departament, pentru că vorbim despre o taxă parafiscală și foarte mulți, pur și simplu, nu știu de ea. Revenind, urmare a modificării de care v-am spus — modificare care a fost un punct pe agenda ministrului culturii, doamna Raluca Turcan, încă de la începutul mandatului — s-a alocat programului un buget de 446 milioane lei, credite de angajament! Asta versus un buget din colectarea taxei, de între 3 și 5 milioane lei, anual. Am lansat patru apeluri tematice: Muzee în aer liber, Edificii de cult, Case memoriale și Restaurare, urmând un tematic pe Gări monumente istorice (anul acesta sau cel care urmează).
Aș vrea să mai adaug că un punct foarte important al misiunii noastre este acela care privește educația, prin și pentru patrimoniu. Cu mare regret constat că materii determinante pentru conturarea personalităților, pentru alegerea reperelor, pentru profunzime și echilibru, sunt minimizate în programa școlară, fiind înlocuite de materii care pot fi încadrate, mai degrabă, în sarcina părinților, a societății, care prin exemplu și conduită ar trebui să îi ghideze pe tineri. La început de secol XX se studiau 12-13 ore de istorie pe săptămână, în timp ce acum studiul istoriei a fost restrâns la 1-2 ore, funcție de profilul școlii sau liceului.
Ceea ce eu transmit constant tinerilor cu care interacționez, la muncă sau nu, este să privească trecutul cu fața spre viitor, să înțeleagă că singura diferență între oameni — și de altfel valoarea absolută a individului — este cunoașterea, pe care nimeni nu i-o poate lua sau trunchia. Patrimoniul, fie că ne referim la cel material sau imaterial, mobil sau imobil, este constanta, este trecutul care participă la cotidian. Cunoașterea, conservarea, restaurarea, punerea în valoare a patrimoniului este datoria față de generațiile anterioare și, în aceeași măsură, față de cele ce ne vor urma.
