inima mea e cealaltă

se zice că o lume bună e utopie
de aia trebuie să fie puţin rău
ca să pară real de aia
durerea intră ca pietrişul
în carne se-ncheagă se-nmoaie
în final se netezeşte & e a ta
mă voi linişti când
lumea nu va mai fi
o rană proaspătă
până atunci mă întind
ca plasticul topit
formez reţele subţiri
peste tot ce mângâi

nu mă atinge o să treacă
nu mă atinge uite

oamenii pe care-i iubesc
sunt ca cioburile
când îmi e greu îi strâng
în palme & curg
în linişte
cu aceleaşi mâini
îmi ţin amintirile
în blistere la-ndemână
ca iodul în caz de radiaţii

uite
după ce plângi aerul
miroase a carne crudă
lumina te izbește
ca un elastic înapoi
unde
inima mea e cealaltă
unde
viaţa se întinde se strânge
în spirală ca
un fluier de petrecere

te rog
suflă şi pentru mine
în caz că nu ajung

kanenas

după ce strângi totul
îţi mai rămâne doar
ecoul camerei
care nu e decât
forţa centrifugă
ce te desprinde

philia

încă
iubesc pe toată lumea
dar nu mai vreau decât
lucruri mici care
trec repede & încap
în buzunare

s-a stins disperarea
penelopa
şi eu am un cuib
de inimi
fiecare e mângâiată
cu grijă apretată
ca o haină de primăvară
pe care ştii că nu o mai
poţi purta

xenia

desenez chipul tău
pe apă ca şi cum
aş încerca să-mi
amintesc ceva
n-am cum să te opresc
din a mă locui

a cui e vina
poate că doar
am mai fost pe aici

punctul nemo

iar tu vei pluti pretutindeni,
ca un balon care și-a găsit locul
Anne Sexton

merg prin camerele somnului
unde mamele aranjează
iarba cu mâna
să nu intre pe alee
să nu fie călcată
toţi copiii au ochii
ca ouăle fierte prea
fierbinţi să fie descojite

e întuneric şi răcoare
ca în orice oboseală
te mângâi cu mâinile grele
ale asistentelor

venele perforate
linişteşte-le puţin

într-o dimineaţă te vei trezi
& vei fi ajuns deja
îţi vei opri toate alarmele
& vei fi un om liber
în sfârşit departe
cel mai departe
ca un neg între istoria
lumii & istoria ta
vei fi departe departe
în punctul nemo al memoriei
unde tot ce îţi aminteşti
e doar al tău
un nor poros ca oasele
va semăna cu un câine pe care
l-ai iubit nu te-ai gândit
că o să dispară aşa repede
cum nu te gândeşti la asta
niciodată când iubeşti

vine noaptea

sub tine sticle goale de parfum
cărţi deja colorate
hainele de copil
câteva desene & stilouri
obiecte pe care nu trebuia
să le mai vezi

cum te depăşesc
cum rezistă
oamenii sunt departe
pluteşti & e târziu
apropierea – un satelit scufundat
pe cer sticlă
niciun elicopter
măsori amintirea
luminilor intermitente
unghiile care cresc rămân
cel mai bun ceas
pluteşti & te încordezi
în echilibru
visezi că ai ajuns
departe departe departe
crezi că e ziua
în care vei putea să renunţi dar
fuga ta nu are sfârşit
eşti rapid ca un incendiu
de vegetaţie
azi îţi poţi permite
dispariţia