bamele bunică-tii

un sentiment probează o realitate
cam așa cum ceasul de aur te face
mare baștan.

că detești cu obstinație
bamele băloase din mâncarea bunicii nu face
bamele băloase din mâncarea bunicii, în esență,
detestabile. tot astfel, faptul că te simți ofensat
nu reprezintă un garant al existenței unei ofense.

chiar și așa, sunt zile când mă iau după ce simt și mă încred;
că lumea e suficient de îngăduitoare cu sentimentalul angajat
și, când mă-ncearcă toți dracii, pot suduí ca birjarii
din pragul sentimentului de îndreptățire.

o inimioară

e și cordul un creier, la o adică.
are și inima un soi de memorie,
fie și doar a uzurii ireversibile.

nu pristavlisește prin rețele neuronale,
cordul discută cordless cu alte corduri.
inima ciupește quantele în subspațiu,
e și inima un accelerator de particule:

inima suge și scuipă.

cordurile doboară recorduri;
miriade de corduri se vânzolesc
brownian în borcane cu cloroform.

corduri racordate la rețeaua globală de acorduri
pulverizează cordialitate peste piețele încordate.

cord la cord, în tribulație dezacordată,
până se strânge inimioara cât un pixél.

tortul 🎬 best cake scenario

îți zăresc privirea iscoditoare
din capătul opus al troleului.
se zburătăcesc fire de praf
în lumina ciufulită de zoaie.

o clipă numai,

pensulezi un gest înspre mine și capitulez:
fă-mă drum și rigolă, peisaj alpin și sirop
de pin, fă-mă să scap un suspin.

un tort alunecă din palmele preotesei
în stație la lizeanu. înghit în sec.

nuntă, bă! mă pomenesc gâdilat
de sărmăluțele saturate de fixativ
ale mătușii loreta de la calafat.

de la masa tineretului mă stârnește
surâsul tău clinchetiu; stânjeneala
mă mână să mă schimonosesc, mă
scufund cu talent, cu stânga la nas
și dreapta fluturată sub candelabru.

intră tortul miresei.

alerg fără șansă
în urma taxiului tău
pe bulevardul obregia.

uit cu totul de tort.

porți pe brațe catalogul,
o cutie mai mare ca tine,
închizi ușa cu piciorul
și dai să te prăvălești
la doi pași de catedră.

un val de hăhăieli și
chiloțeii tăi cu hello kitty
ajung instantaneu pe instagram.

tortul sărbătoritei
supraviețuiește
demnității tale.

și iar nu mă bucur de tort.

ai mei invită la masă, de ziua lor,
pe soții pop și pe fiica lor, dumitrița,
de mult plecații prieteni din canada.

la joacă, copii!

mă pune să-i dau o palmă la fund,
fundul dumitriței tremură. la plecare,
trece arătătorul peste tortul maică-mii
și-l înfige în gura lui taică-său.

greața și erecția mă țin departe de tort.

punem mână de la mână să îți luăm tort;
dezbatem la sânge între diplomat și red velvet.

ne pitim care pe unde apucă, după draperii,
prin dulapuri și în spatele canapelei.

dai buzna pe ușă cu sutienul în mână și
mâna pe după gâtul unuia abia agățat.

cu nodurî în gât, consum toată seara
consolându-l pe victor, care chiar te iubea.

cine să mai aibă poftă de tort?

mânuțele căuș, parcă ispitind ploaia,
ochii bulbucați și pofticioși.

să-ți mai pun o felie, puișor?

mâinile care frământă în copaie, față cu
mânuțele care ne frământă la ore mici.

făina și drojdia, coca lăsată
în fereastră să crească,
o rochie poate mai fistichie,
tortul din care ne tot înfruptăm.