*
când e grav și când nu
răspunde-mi zână electrică şi ocazională
lumina ta veghează patiseriile
parcurile
aleile și librăriile
când e grav și când nu
aşezat pe bordură încercând să înțeleg lumea
suntem singuri și dacă da
de ce încă ne simțim bine
de ce ascultăm muzica și alergăm după fibra emoţională
când e grav și când nu
când te doare stomacul sau când caşti gura
ca să înghiți noaptea cu străzile
casele
oamenii şi uzinele
când e grav și când nu
când copilul tău plânge sau când nu vei auzi
niciodată un plânset de copil
când e grav și când nu
când se strecoară greaţa și parfumul nopții
neoanele îți întind pielea străvezie a orașului
fumul
nisipul
şi gustul fierului care-ți arde măruntaiele
otrava șerpuitoare
când e grav și când nu
când mama copilului tău tremură și încearcă să aprindă o țigară
sau când ai pierdut noţiunea timpului
și eşti peştele fără apă lovindu-se de peretele bolului
cerând ajutor
și oprindu-te la un moment dat
când e grav și când nu
când ai nevoie de linişte și ea nu mai vine
sau când ea vine și te simți aiurea pentru că nu ai nevoie
de ea
când e grav și când nu
când ai nevoie de ea
dar ea lipseşte
sau când ea e aici cu tine
dar zâna electrică şi ocazională
pătrunde în starea ideală
și brusc ți se face răcoare

*
vrei să scrii un poem și nu găsești repetiția potrivită
mănânci o chiflă cu brânză și ții pumnul strâns
ca să nu fugă starea
nu ești omul nicotinei și nici al alcoolului
ceva nu e ok cu becul din baie
pâlpâie
pâlpâie și viața ta
asta nu te inspiră pentru că ești un fricos
asta o spui în toate textele tale
vrei să scrii un poem care să nu fie despre tine
vrei să scrii un poem care să fie despre lume
dar acest lucru îți iese rar
și atunci îți spui că pe lângă faptul că ești un fricos
mai ești și-un ratat
și atunci scrii un poem care e despre tine
despre jegul care ți se scurge când îți scoți hainele
despre faptul că arăți mai tânăr
dar de fapt e un dezavantaj
pentru că tu nu arăți mai tânăr
adică arăți
dar pe lângă faptul că arăți mai tânăr
pe lângă asta
mai ești și foarte complexat
și atunci te gândești
ce folos că arăt mai tânăr
dacă-n suflet sunt un măr putred cu un vierme barosan
care îmi arată degetul mijlociu și se pișă pe suferințele mele
viermele barosan e mai fericit decât mine
mi-a hălit interiorul și stă cu burta la soare
visez doi purcelușu care se fut și mă-ntreb
oare ce a vrut să spună spiritul de această dată
de fapt care spirit
viermele barosan a mâncat tot ce era mai bun iar mie
mi-a lăsat resturile de mâncare și mirosul excrementelor
doar resturi de mâncare și mirosul excrementelor

*
norii
copacii și luna sunt aproape
în mână am o sticlă goală de plastic
pe care o ridic deasupra capului
de fiecare dată
când trec de felinarul galben
lumina pătrunde
în ochi și derulează filmul
în față umbra curajoasă
care nu se teme de nimic
cristale
cuburi de gheață și stele
după sticla de plastic
galbenul e plăcut și excită retina
copacii foșnesc
norii mângâie
luna e un cais răscopt
în față e orașul
vântul tăios
liniștea
întunericul care mă așteapă
ridic stilca de plastic deasupra capului
culoarea se schimbă
iar cu ea și starea
poze cu tine
pe blocuri
pe cer
și pe pământul adormit

*
seara când se strecoară tristețea
tristețea plutește în aer
e la masă cu singurătatea
acum ai ocazia să asculți
să auzi șoaptele cele mai îndepărtate
ale vântului ale pădurii
ale tale
acum ai ocazia să te întrebi
cum a fost ziua de azi
cum te simți
ce te doare
din păcate e secolul
în care șoaptele
se aud atât de rar
e seara când se strecoară tristețea
tristețea plutește în aer
printre rafturi
printre coperți
printre rânduri
urcă sus
sus
sus
până-n tavan
ca o pasăre ce-a intrat întâmplător
dinspre grădini
dinspre grădinile
ce după mii
după milioane de ani
au rămas
singuratice