vino să vezi

vino să vezi cum lumina cade ușor,
cum se strecoară printre noi ca un animăluț auriu,
vino să vezi cum pereții și cerul, patul și iarba,
masa și arborii vor străluci cum numai emoția
fără lacăt, fără traseu, fără orgoliu o poate face,
vino să vezi cum ne putem rezolva ambuteiajele interioare,
cum ne putem debloca, cum ne putem elibera
din carcasa pe care am învățat să o purtăm
ca pe o uniformă militară, vino să vezi cum
simplitatea va limpezi lumea, arătându-ne
frumusețea atât de bine ascunsă în lucrurile evidente,
vino să vezi toate astea, oricât de departe
ți se pare că ești, oricât de târziu
s-a făcut, vom avea de partea noastră
liniștea unei seri într-un golf din care bărcuțe
de pescari se îndepărtează lent, melancolic,
și nu ne va fi frig, și nu ne va păsa de nimic,
viața va avea sunetul valurilor spălând stâncile roșii
și nu o să mai fim obosiți. undeva, în viața de altădată,
din noi vor rămâne două grămezi de moloz
ca două morminte proaspete ale unor roboți.

în locul acela absurd, cenușiu

la atena, pe un țărm stâncos,
epava unui petrolier era nu departe,
apa murdară, ne-am așezat pe un bolovan
și am privit sinuciderea soarelui.
pulpa ta dreaptă, fierbinte, lipită de
pulpa mea stângă. eram pentru prima
oară în Grecia și nimerisem în locul acela
absurd, cenușiu, dar pielea ta arămie, peste
care soarele scuipa sânge, a fost cel mai
sălbatic lucru pe care l-am văzut în vacanța
aceea. îți răsuceai o șuviță pe deget, un
pescăruș aterizase la doar un metru de
noi și tot ce făcea era să miște din cap
stânga-dreapta. valurile clipoceau
lovindu-se ușor de mal, iar corpul
tău părea incendiat, în vreme ce al meu,
prin nu știu ce neajuns, rămânea palid
ca al unui înecat, pentru că eram prea
îngrozit de ideea că momentul acela,
ca toate celelalte, se va sfârși.

ca într-un poem de Seferis

am căutat pe net un drum fără taxă
am condus încet pe lângă autostradă
în dreapta destul de discret se vedea
Olimpul de culoarea măslinelor verzi
am cotit la stânga am nimerit într-un golf
unde nu erau decât o căsuță cu pereți albi
și acoperiș albastru o barcă roșie și un bătrân
pescar cu dinți de argint kaliméra ne-a zis
kaliméra i-am zis ți-ai aruncat tricoul pe un
pietroi și ai intrat în apă bătrânul pescar mi-a
spus ceva în grecește și m-a bătut pe umăr
am spus efcharistó și-apoi am tăcut amândoi
am privit cum înotai cu mișcări leneșe te scufundai
din când în când și trăgeai după tine câte un petic de cer
și totul era simplu și frumos ca într-un poem de Seferis.

bungee jumping

suntem bolnavi,
viața s-a îndepărtat de noi
ca într-un bungee jumping,
transformându-se într-un punct,
urcând apoi către privirile noastre
obosite, coborând din nou,
până a prins a se bălăbăni jalnic,
sleită de-a binelea, așteptând să fie
recuperată, să fie adusă-napoi,
pe podul pe care noi bem ceaiuri,
ne îndopăm cu medicamente și dormim
îmbrățișați, ca într-o lună de miere a unor
masochiști, cu câinele vomitând pe
carosabil, vârându-și apoi botul murdar
între piepturile noastre, scâncind și visând
cum ne mănâncă înnebunit inimile.

vacanță la Bruges

trebuie să învăț să
fiu bătrânelul perfect, tandru
până la anularea de sine,
mă poți lua de mână,
mă poți duce pe aleile parcului
cu lacuri și rațe, îmi poți verifica
pulsul din 10 în 10 minute,
ne vom așeza pe o bancă,
vom forma o masă indistinctă,
seara va lăsa peste noi un goblen,
vom moțăi pe muzica măturătorilor,
vom visa că suntem două păsări
flamingo în vacanță la Bruges,
neștiind care pe care, cine pe cine,
așteptând să se-ntâmple,
să ne dispară o aripă,
un organ, să ne împuținăm,
să ne transformăm în două
grămăjoare de pene.