„Oh, nu ar trebui să vă fie frică, copiii mei! Am trăit o viață lungă și binecuvântată. Nu vă fie frică! Moartea e, simplu spus, un alt nivel al vieții”, le spunea Grand Elder namekienilor în ultimele clipe, înainte să moară. Când am aflat de moartea lui Akira Toriyama, după ce mi-am revenit cât de cât din șoc și întrebările inutile au încetat să mi se mai învârtejească prin minte, ultima parte din discursul lui Grand Elder mi-a ieșit pe gură fără să vreau. 

Nu cred că a fost nimic întâmplător, așa că înainte să scriu acest text a trebuit să revăd episodul 105 din Dragon Ball Z și să recitesc volumul 12 din manga cu același nume. Evident, am revăzut și recitit mai multe momente importante din serie, însă mă opresc puțin asupra ultimelor momente ale lui Grand Elder pentru că am remarcat ceva interesant. Toriyama era conștient de problemele de sănătate pe care le avea; în multe interviuri a vorbit despre oboseala și stresul pe care le-a trăit lucrând la Dragon Ball. Pentru cei care nu știu, un volum manga reprezintă o muncă solitară, iar în momentul în care lucrezi la o serie ai deadline-uri și trebuie să sacrifici o mulțime de lucruri pentru a duce la capăt fiecare volum. Vorbim de peste 200 de pagini de desen și poveste. De multe ori Toriyama a simțit că nu mai poate, motiv pentru care s-a retras din activitate în câteva rânduri; corpul lui nu mai ducea toată această muncă de unul singur. 

Grand Elder se poate considera norocos; Toriyama nu a trăit o viață lungă, murind la 68 de ani, și nici prea binecuvântată nu aș zice că a fost. Dar nu am cum să nu mă întreb: dacă, ipotetic vorbind, ne-ar fi putut trimite un mesaj înainte să moară, acesta ar fi fost asemănător cu al personajului său? Grand Elder a murit zâmbind, împăcat cu el însuși. Toriyama era mereu cu zâmbetul pe buze, în majoritatea pozelor, interviurilor, întâlnirilor. Bineînțeles, asemănarea este forțată; poate că, de fapt, este doar nevoia mea de a fi împăcat cu gândul ăsta.

Ce i-ar spune Akira Toriyama unui băiat din România care aștepta, la cei 5-6 ani pe care îi avea, să înceapă la televizor Dragon Ball? Cu siguranță nu i-ar fi spus că nu trebuie să îi fie frică; probabil i-ar fi spus un simplu „Arigatou” ori „Sugoi”, ori poate ambele. E ciudat că am atâtea amintiri despre o serie când, de fapt, nu ar fi trebuit să le am. Toriyama a spus de multe ori că, până la urmă, nu există un mesaj în Dragon Ball, că nu e construit ca să însemne ceva, ci este, pur și simplu, divertisment. Contrar portretizării americane a lui Goku, Toriyama nu l-a văzut niciodată ca pe un erou. Acel Goku care luptă pentru salvarea universului nu există în viziunea lui, ceea ce se vede în felul în care accentua fight scene-urile. 

Îmi aduc aminte de lupta dintre Goku și Frieza, care a durat undeva pe la 20 de episoade. În manga nu este chiar atât de lungă, dar animatorii au dus suspansul la maximum. Sunt multe lupte care îmi vin acum în minte: Buu Saga, Cell Saga, Majin Vegeta Saga sunt doar câteva momente de care îmi amintesc, fiecare dintre ele cuprinzând mai multe lupte. Este important acum să ne debarasăm puțin de anime și să mergem spre manga. Akira Toriyama a fost un adevărat maestru al portretizării fight scene-urilor, și mă refer aici la desen. Un shonen bine construit atribuie o mare importanță acestui element. Toriyama acordă o deosebită atenție, alternând panel-uri long shot cu panel-uri close-up. Creează un efect de mobilitate, cinematic aș spune, dându-i cititorului posibilitatea de a vedea întreaga scenă desfășurându-se: loc, emoție, lovitură după lovitură, daunele, tot. 

Nu putem, astfel, ignora influența pe care a avut-o Toriyama asupra industriei. Sunt mulți creatori de shonen care desfășoară fight scene-urile după modelul acesta. O astfel de asemănare am observat la Sui Ishida, în noua sa serie „Choujin X”. Această alternare de panel-uri, vizualizarea personajelor din diferite perspective, ca de altfel și folosirea destul de deasă a panel-urilor wide, sunt tehnici pe care Toriyama le-a utilizat în manga lui. Atenția pentru localizarea bătăliei și introducerea acestor wide panel-uri care să îi arate cititorului locația, iar mai apoi transformarea ei împreună cu personajele, este încă una dintre cele mai utilizate tehnici în manga. L-am luat pe Sui Ishida drept comparație pentru că Choujin X este cel mai recent shonen pe care l-am citit, însă tehnica aceasta o vezi în mai toate shonen-urile de după Dragon Ball, fiind folosită și de Hajime Isayama, de Eiichiro Oda și de Masashi Kishimoto, ca să dau alte câteva nume importante.

Ar fi multe de spus despre cât de influent a fost Toriyama pentru industria manga; pe lângă fight scene-uri, ar mai fi de discutat transformările personajelor sau capacitatea lui de a portretiza emoția, însă cred că un alt lucru foarte important care trebuie amintit este umorul lui Akira Toriyama. Într-un shonen, probabil cele mai plăcute personaje sunt cele comice. Iar Toriyama avea mult umor; capacitatea lui de a transforma, în cele mai dificile situații, un personaj comic într-unul serios, și încă să o facă atât de credibil încât tu, ca cititor, să nu ai nicio urmă de îndoială, este, probabil, atu-ul său cel mai important. 

În situația de față, cu Dragon Ball Super în hiatus, ar trebui să reluăm citirea seriilor lui Toriyama de la primul volum, iar acum că avem o mai bună înțelegere a fenomenului manga, să realizăm geniul care a fost Akira Toriyama. Oameni ca mine, Otaku, îi datorează lui Toriyama totul! Nu vorbim doar despre influența pe care a avut-o asupra altor artiști sau modul în care a revoluționat manga; este necesar să vorbim și despre influența pe care a avut-o asupra noastră, a cititorilor lui. Noi am contat mult pentru el, iar el a vrut să ne dea ceva care să ne distragă atenția de la ce ni se întâmpla fiecăruia în momentul în care am descoperit Dragon Ball.

Nu știu dacă Toriyama mi-ar fi spus că nu trebuie să-mi fie frică, nu știu nici dacă i-aș fi spus eu asta. Poate că moartea e, într-adevăr, un alt nivel al vieții. Cert este că Akira Toriyama a fost un om mult prea mare ca să fie lăsat să moară. Probabil că, în viitorul îndepărtat, interesul pentru Dragon Ball va dispărea încet. Însă atâta timp cât există artiști care fac manga în felul în care o fac, cu mâna lui Toriyama pe umăr, acesta nu va fi lăsat să moară niciodată.

Pierderea lui Akira Toriyama s-a simțit total diferit față de oricare altă pierdere a oricărui alt om pe care l-am apreciat. Pentru că nu pot vorbi de apreciere în cazul acesta; e ceva mai mult de atât; sentimentul acela că ai pierdut o bucată din tine, o persoană care a fost cu tine întotdeauna… Acum, de fiecare dată când deschid o manga, totul se simte mai trist. Pot măcar să închid ochii, să zâmbesc așa cum o făcea și el de fiecare dată când avea ocazia și să spun: 

Toriyama-san, domo arigato gozaimasu!