Nu vă supărați, am și eu ceva de spus, dacă tot a început încă o campanie electorală. Nu e ceva nou, scriu despre asta, într-un fel sau altul, de peste 35 de ani. M-am și speriat când am făcut scăderea pe calculator (că nu-s cu aritmetica). Probabil că anii ăștia, mulți, în care mă tot plâng public de lipsa infrastructurii culturale din orașul Constanța și tot aud promisiuni că se va face și se va drege sunt și explicația tonului meu mai nervos.
Ca și în campania electorală anterioară, cultura ocupă deja un loc fruntaș în topul promisiunilor gratuite. Pe principiul „spunem și noi, că nu ne doare gura și dă bine să ne prefacem interesați de domeniul ăsta”. Mai precis, de teatrul pe care Constanța nu-l are, de un iluzoriu palat al culturii și posibilele amplasamente ale celor două clădiri de basm, în orașul ăsta în care principala preocupare e să pui mâna pe terenuri și să construiești blocuri cât mai înalte, cu cât mai multe apartamente de închiriat la turiști.
A început un fel de licitație: unul vrea să facă teatru în locul sălii sporturilor, altul, pe terenul de la Palatul Copiilor, uitând să precizeze că ideea nu-i aparține. Apoi a fost lansată, tot pe fond electoral, o idee care pare foarte sexy, aceea de a da Cazinoului renovat funcțiunea de teatru – ceea ce oricui știe cum arată un teatru și câte ceva despre cum e compartimentat Cazinoul și despre obiectivele renovării, trebuie să-i dea cu rest. Desigur, există o sală mică de spectacole, dar să muți acolo teatrul care deja funcționează într-o clădire și o sală prea mică pentru el o fi sexy, din punct de vedere electoral, dar e absurd. Plus că nu am face decât ce s-a făcut până acum: teatru în clădiri proiectate pentru cu totul altceva – cinematograf sau sală de festivități a unui liceu.
Da, Constanța nu are infrastructură culturală și asta pare să fie o problemă pur și simplu de nerezolvat. Probabil că rezolvarea ei ar lăsa candidații cu un gol de neumplut în programele electorale. Ce-ar mai zice, pe ce s-ar mai certa, în ce problemă și-ar mai arăta preocuparea sinceră și abilitățile de a încropi discursuri pline de idealism și dragoste de cultură?
Mi se pare ireal și absurd că nu s-a găsit niciodată un politician care să decidă să-și lege numele și mandatul de construcția unei clădiri emblematice de cultură, pe care artiștii și cetățenii acestui oraș o merită. Mi se pare ireal și absurd că sunt cheltuite multe milioane de euro pe beculețe și alte prostii efemere, dar nu se găsesc câteva milioane de euro pentru o construcție perenă.
Într-un oraș care se vrea și este turistic, cultura – de bună calitate, de anvergură, cu toate componentele ei – este crucială. Uitați-vă la Sibiu, care, printr-un festival internațional de teatru, de talie europeană, a devenit un pol cultural ce atrage anual zeci sau chiar sute de mii de turiști. Uitați-vă la Timișoara care, printr-o singură expoziție Brâncuși de importanță mondială, a atras peste 130.000 de vizitatori.
Uitați-vă și la Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS, care aduce la mare toate teatrele importante din țară, și la Festivalul internațional de teatru de stradă SEAStreet, cu un potențial turistic enorm.
Și, dacă mai aveți puțin timp, uitați-vă și la trupa Teatrului de Stat, care, în ultimii ani, a pus orașul nostru pe harta teatrală a țării, prin spectacole valoroase și premii importante și meritate. Și gândiți-vă că trupa asta joacă într-o sală mică, se schimbă și se machiază în cabine improvizate și așteaptă să intre spectatorii în sală ca să treacă prin foaier pentru a folosi singurele toalete din clădire.
Și acum citiți din nou titlul.
* „It’s the economy, stupid!” este o sintagmă celebră, vehiculată în campania electorală din 1992 a lui Bill Clinton, pentru a concentra discuțiile și atenția electoratului pe această temă, considerată printre cele mai importante.
