Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Maria ORBAN

Tot timpul ești la un pas să fii bine

1. 

Încă e frig în mașină, dar asta nu o deranjează, ba chiar se simte mai vie, cu toate simțurile ascuțite. Se întinde să dea drumul la muzică. Vocea tânguitoare a femeii o ia prin surprindere. Nu înțelege mai nimic, e un cuvânt care se tot repetă. Chuva

– Ce înseamnă?

Chuva? Ploaie. Parcă.

– Ai făcut un playlist special pentru călătoria asta?

Bărbatul dă din cap că da și zâmbește. 

– Te deranjează?

– Nu, doar mă miră efortul.

Își mută privirea pe geam, zărește casele mici de pe partea dreaptă a drumului, un câmp alb-gri, alte case, șiruri de plopi, mesteceni. Un tir trece pe lângă ei în viteză. 

– Ce cauți, boule, la ora asta pe șosea? îl aude întrebând furios.

– Poate se grăbește să ajungă și el acasă de Crăciun…

Bărbatul râde și o mângâie ușor pe cap. 

Întotdeauna i-au plăcut gesturile astea blânde, venite de niciunde, când ar fi zis că e nervos și o să facă o criză, uite că nu, parcă vrea să o protejeze. O singură dată l-a văzut izbucnind, se certa cu soră-sa, la telefon, era ceva legat de moștenire. Vocea lui, atât de sigură și egală, se subțiase și părea plângăcioasă. De ce pula mea nu spuneți adevărul, mă? a insistat atunci de vreo 3 ori și ei i-a fost teamă, dar pe urmă, nu știe cum, lucrurile s-au calmat și el a revenit la tonul cunoscut. 

– N-am mai fost la Oradea de vreo 4 ani, o să ne întâlnim și cu George, de care ți-am mai povestit eu, ăla care crește albine și…

Da, știe de George. Știe și de soția lui, Alina, și de fosta și mereu actuala iubită din facultate, Mirela. Chiar își dorește să-l vadă. Cum arată oare un bărbat care de 10 ani e mereu împărțit între două femei pe care pretinde că le iubește? Cum o fi să iubești doi oameni în același timp, se întreabă, iar mâna ei atinge mâna lui dreaptă, pe volan, apoi se retrage rapid, de parcă s-ar teme.

– Am luat cameră fix în centrul vechi, la Atrium. O să-ți placă!

Orice e mai bine decât să fie singură acasă de sărbători. Și zâmbetul lui fericit, și muzica, și imaginile care se succedă rapid, o fabrică, un mall, câteva firme mai mici, o bucură și pe ea. O să fie bine, mâine o s-o revadă pe Maia, va fi bine!

2.

– Aveți lista cu ce trebuie să cumpărați de Rev? Eu n-am apucat să iau nimic deocamdată. N-am avut timp, nici Alina nu s-a simțit OK, a făcut niște analize, acum să..

După 5 ore de mers încontinuu, nu are chef să converseze cu nimeni, e semiîntuneric în bar și vocea bărbatului e din ce în ce mai slabă, acoperită de muzică și de zgomote. George o studiază din când în când, curios. Deci ăsta e marele cuceritor, deși nu pare, un tip banal, liniștit, ar fi zis ea, e clar că nu se mai pricepe deloc la descifrat fețe.

– Ea nu vine cu noi, merge la Baia Mare, răspunde și Radu, cu întârziere.

E mereu prea atent în jur, îi place să se uite la oameni, mai degrabă îi place să se uite la tot felul de femei, fără vreun interes anume. Îi aude continuarea replicii, dar deja e plicitisită și nici nu vrea să știe nimic despre nicio cabană și niciun revelion, oricum nu va fi acolo, cu ei. 

Își îndreaptă atenția spre ceilalți, încercând să ignore neliniștea că petrece Crăciunul printre străini. Dar gândul rămâne agățat de ea, și nici nu e așa rău, realizează subit, se duce în mijlocul ringului și începe să danseze. Numai atenția lui Radu o interesează, așa că se mișcă provocator și-i face semn să vină lângă ea. It’s a pitty, it’s a pittyyyyy, oare chiar e păcat că se întâmplă asta, e un semn? Nu vrea să se mai gândească la nimic. Trăiește clipa, i se spune mereu, nu mai analiza, și exact asta face, dansează și e liberă, și singură. Câteva clipe mai târziu,brațele lui Radu se strâng în jurul ei, se lipește de corpul lui, ridică ochii, menține privirea intensă, apoi îl sărută și toate gândurile ei amuțesc. 

3.

– Eu nu ți-am luat nimic, chiar îmi pare…

– Nici nu trebuia. Dar ai tot zis că-ți plac fotografiile mele și m-am gândit să-ți las câteva. 

– Somonul dumneavoastră, poftă bună!

Chelnerul se retrage încet, iar liniștea e întreruptă doar de zgomotele furculițelor în farfurie. Îl umărește cu atenție cum analizează, aude un ușor plescăit și simte cum i se strânge stomacul.  

– Îmi vine să te iau la bătaie, jur, îi spune în timp ce se uită la ea încă zâmbind. 

Trage aer în piept și împinge farfuria deoparte.

– Ratezi destul de mult la compoziție, deși subiectele nu sunt neapărat rele. Mâna e nașpa tăiată. Ori o lași toată, ori o tai mai de sus. Ca să faci fotografie de stradă, trebuie să fie ceva inedit. Și să fie o poveste. Sunt prea cuminți fazele astea!

Se ridică și se așază lângă el. Tresare de fiecare dată când îi respinge fotografiile, asta nu, asta nu, e din nou fetița din prima bancă, speriată de vocea învățătoarei. 

– Pe-asta de ce ai pozat-o?

– Mi-a plăcut că era lumina aia caldă, spune cu un glas mai puternic decât s-ar fi așteptat.

– Recadrează! Deschide tare diafragma și du-te mai aproape! Uite, și asta… e atât de nimic că … evită tâmpeniile astea cu bătrâni și copii!

Are dreptate. Întotdeauna i-a fost teamă să se apropie. Odată, o femeie i-a și zis când a trecut pe lângă ea, te rog să ștergi imediat pozele și ea a și apăsat pe buton, deși nu femeia o interesase, ci un cuplu, aflat undeva mai la stânga. Erau doi adolescenți, cu spatele, felul în care el o ținea strâns, pe după umeri, poziția ei, micșorată, lipită lângă silueta lui masivă…

– De zoom n-ai aflat până acum? Sau de un mic tele de 70? 

A ridicat puțin vocea și cei de la masa alăturată cască ochii la ei, vedeți-vă de treabă, le-ar spune, dar  nu o face, se uită fix la Radu. E ceva în felul în care bea din paharul cu vin și își trece limba peste buzele umede, în felul în care îi atinge nasul, în joacă și îi zâmbește atunci când se uită la ea și spune:

– Tot timpul ești la un pas să fii bine, dar îți scapă ceva. 

Pe urmă, cu un soi de afecțiune:

– Conduci tu, te rog? 

Ninge de câteva ore și drumul e tot mai dificil. Mai sunt doar câteva ore până la Maia, se gândește, Radu moțăie și ar putea fi o imagine frumoasă asta, dar nu.Vântul spulberă fulgii de o parte și de cealaltă a șoselei. Erau povești pe care i le spuneau ai ei despre iernile de demult și tunelurile pe care le făceau cu lopeți ca să ajungă la școală, despre bătăile cu bulgări. E o fotografie pe care a văzut-o undeva, nici nu mai știe unde, cu o cabină telefonică, pe un câmp acoperit cu zăpadă, o femeie și un bărbat se sărută înăutru, iar afară totul e înghețat.

– Pizda mă-tii! înjură Radu, trezit brusc de claxonul unui camion. 

Tu când ți-ai dat seama că vrei să ne despărțim? l-ar întreba, dar a ațipit din nou și, oricum, ce rost are, mai e puțin și fiecare pleacă de capul lui. Vorba vine, ea nu va pleca nicăieri, va rămâne la Maia o vreme, el se va duce spre Cluj.

O porcărie, ești sigură că asta vrei, să pleci de Crăciun cu un tip care ți-a zis clar că îți dă papucii? a întrebat-o atunci prietena ei și a râs, sigur, e cel mai bun mod de a-ți lua la revedere, frumos, civilizat, oricum n-a fost decât o aventură, e finalul perfect!, a mai adăugat încet, doar pentru ea. 

Nu e ușor, își spune acum, Radu s-a trezit și pare concentrat, serios, ar fi putut să-l iubească pe omul ăsta, dacă i-ar fi permis, ar fi stat lângă el, dar cât poți să te apropii când nu ești lăsat?

– Oprești la benzinărie, te rog?, nu mai am țigări. Tu vrei ceva?

Dă din cap că nu, nu vrea nimic, se uită direct în față și albul strălucitor se umple uneori cu mici puncte negre, mișcătoare. Se freacă la ochi și îl privește pe Radu din nou. Câteva minute mai târziu, când bărbatul iese din mașină, ideea îi vine brusc. Învârte cheia în contact, apasă pedala de accelerație la maximum și drumul se întinde drept în fața ei.

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: