Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Arina GHEORGHE

5 milioane de ani de mers biped

constanța îmi aduce aminte de moarte
constanța e o mlaștină în care mi se împotmolesc picioarele
brusc 5 milioane de ani de mers biped degeaba
bine că m-a învățat unchi-miu să înot că altfel nu știu ce mă făceam
chiar dacă am plâns atunci
camera mea e vopsită albastru
pernele sunt albastre cu texturi ce mă suprasolicită senzorial
așternuturile sunt albastre și mult prea groase pentru anotimpul ăsta
pielea mea e prea groasă în general și mă strânge la extremități niciodată n-a crescut cu mine
pielea mea e albastră și am visat la stâncile din eforie
o să mă aducă valurile cu holeră până pe plajele absurd de late
până la un chioșc cu înghețată să îmi iau un magnum la mai mult de cinșpe lei
libertatea e dulce și constanța miroase a moarte
libertatea e mucegăită și algele se descompun la mal
ne maturizăm nu ne mai e scârbă să călcăm pe ele
pe ea?
eu sunt doar ce-a rămas din mine
din alge
din așternuturi albastre
din magnum cu sirop de caramel
din cei 5 milioane de ani de mers biped
vom sta întinși pe plajă când murim

delia,

mă gândesc des la tine
mi-e dor de tine ca de un membru fantomă
ca de o piersică de pe aceeași cracă, care s-a izbit de pământ cu un sunet surd,
(erai prea coaptă)
ca de un nor de praf care indică doar o absență.
(norul de praf a ieșit din patul în care n-a mai dormit nimeni de 6 luni)

delia,
ai rămas ca o urmă de scotch la locul crimei
și adevărul este că mai mult n-ai fost aici
dar ai lăsat în urmă un contur de cărți de dazai și freud și pensule de machiaj
și poze cu tine în care chiar n-arăți ca tine
un exoschelet cu păr colorat
înfipt cu pioneze în perete
PERSOANĂ DISPĂRUTĂ
recompensă?
nu știu, 2 lacrimi dacă aș putea plânge

delia,
ți-aș spune secretele mele
și le-ai băga în buzunarul hanoracului
sau în spatele pantalonilor
le-ai ține cu tine lângă o afină răzleață și un malboro de 7
(acum cred că fumezi pallmall sau winston.
am uitat.)
sau doar le-ai ține în mână și ar dispărea
mereu ai fost un magician
the world is your oyster
promit

delia,
ai putea să mă iei și pe mine
am vrut de nenumărate ori să-mi sap o groapă undeva în textilele tale
ca un labirint izolat de societate
aș sta ca o cârtiță pufoasă care nu iese la inventar
să uit de capitalism și de convenții și de norme de gen
și cum laptele de vacă napolact la 1L chiar nu merită 7 lei 50
cum ți-aș șopti păcatele mele, o spovedanie sub așternutul prea prăfuit,
care 100% mi-ar provoca tuse convulsivă
măcar știu că ai greșit la fel de mult ca mine.

delia,
am învățat iubirea ca pe o glumă.
dacă o spui prea serios se ridică și pleacă.
nu doar minciuna are picioare scurte,
ba chiar,
dacă rămân, își îmbârligă mâinile mici și dibace prin corzile sufletului tău
și apoi te cântă ca pe un HIT de la tzancă uraganu
de asta cred că îți plac femeile mici și rele

delia,
„doar pe tine te iubesc”.

delia,
în seara în care am adormit pe gresia din baie,
după ce m-am eviscerat mai mult sau mai puțin metaforic,
mi-ai spus că sunt oglinda ta
și m-ai băgat în pat
mulțumesc.

nu știu cum să separ

eu nu știu cum îți arată camera, dar
îmi imaginez că ai așternuturi albastre
și poze cu X. din toate țările în care ați zâmbit
toate lucrurile care să îți amintească de reușite atârnate pe lampa de birou

îmi imaginez
că ai mâini cu piele fină
și puțin nesigure (drăguț)
păr puțin aspru
un zâmbet neconvins

îți mângâi unghiul mandibulei care iese în afară
eu nu știu cum să separ bunătatea de mângâiere și mângâierea de sex,
deci o să mă fut cu toți sfinții (ne)canonizați
ating toate geamurile din acvariu și mă întreb dacă peștii mă iubesc înapoi

Y. avea o medalie de la cangurul lingvist și a fost prima oară
când am fost tristă că unii pot mai mult decât mine
mă simt vinovată când mă masturbez cu gândul la oameni
pe care nici nu i-am atins
și au fost buni cu mine
Y. sigur n-a făcut asta
(sunt lucruri pe care alții n-ar trebui să le audă)
(îmi cer scuze)

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: