Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Andrei MĂJERI

Individual compus

(fragmente)

(Calmați-vă!) ești singur pe tot etajul și nimeni absolut nimeni nu mai este în clădire
te uiți la ceas
e 7. 30 dimineața
privești toate ceasurile smart de pe pereți asigurându-te că peste tot în lume se lucrează
într-un fel sau altul patima asta e globală.
azi viața ta s-a născut prematur
și nici nu ți-ai dat seama
dar nici vecinii tăi nu și-au dat seama
de parcă v-ar fi sunat ceasul, ceasul biologic, greșit tuturor
exact în același timp.

*

zeii le vorbesc oamenilor în vise.
dar asta a fost o noapte fără visare
dai vina pe cartier pe bloc pe prostia comună
și-ți trece instant
n-ai avea de ce să-ți verifici programul
bei cafeluța și-ți mai faci una/ strong
te plimbi haotic printre birourile colegilor tăi
le observi pozele de familie
post-it-urile perfect organizate
ordinea de pe birou lăsată cu o seară înainte
ba chiar le miroși birourile parfumate
te afunzi în scaunele lor. ce să mai, te învârți la fiecare câteva secunde
alergi, alergi, alergi, alergi zi lumină
și viața se scurge din tine ca-n centrifuga de miere
cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura.
you do you! (fă ca tine!)
te întorci la locul tău vrei să te învârți și-acolo
dar scaunul tău nu mai poate
la fel ca tine a renunțat
miroase a om bătrân.
n-ai nicio poză de familie pe birou
așa că le pescuiești pe cele două cu mama și bunica rămase pe fundul genții
ok. e-ok. te simți ok.
te mai învârți câteva minute bune în scaunul colegului de lângă
nici nu realizezi cât de repede trec două ore
colegul tău ajunge lângă tine
îți face semn că i te-ai așezat pe scaun
ba chiar că i l-ai fi furat intenționat
ba chiar mârâie la tine
ceva ce nu ți s-a mai întâmplat.
te ridici politicos și te întorci la scaunul tău bun de nimic
el își miroase locul. pare nemulțumit
și când te gândești că și el afișează a mask of sanity on a daily basis.

*
telefoanele încep să sune. vocile încep să se încălzească
ba parcă se aude și-o soprană. sau o fi o mezzo-soprană?
n-ai avea de unde să știi.
open space-ul devine în același timp sală de concerte și arenă de lupte
printerele încep să scoată foaie după foaie
iar mintea îți fuge la copacii tăiați inutil în Amazonia
printezi hârtii goale
la fel de goale ca tine. nu ca tine!
nimeni nu te observă.
Hei, tu! Hei, tu! Da, da, tu!
acest refren se repetă până ajunge o voce comună
ca într-o polifonie bulgărească perfectă
întreg etajul te strigă în cor
mai ceva ca la operă
mai ceva ca la operetă
Hei, tu, îți iese fum din birou! Ești cretin?
ți se dă un alt birou chiar lângă al șefei
provizoriu. nimic mai mult. nu-ți imagina altceva.

*

soldații din războaie
care se salută militărește înainte de luptă
te simți responsabil pentru ei. mai responsabil ca niciodată
dar tu, da da, tu n-ai avea de unde să știi toate astea pentru că n-ai fost acolo
din lașitate ți-ai ales un job care te ține departe de lumea asta
plină de moarte și onoare.

*

fără bucățica ta lumea ar fi un pic mai în urmă
trăiești ambalat așa cum a vrut mama ta,
care suferă de sindromul wonder woman
așa cum a vrut tatăl tău
care suferă de sindromul generației de sacrificiu
și crezi și simți și cauți cu orice preț să fii genial
numai că geniul nu ne atinge automat
cum și-ar dori părinții tăi
sau cum ai ales tu la tăierea moțului de pe tava cu opțiuni.
simți cum se trag jaluzelele de la geamul din dreapta ta
lumina care îți bate pe birou crește
dar refuzi să privești
refuzi să mai fii luat de prost
mai refuzi un pic și cedezi
pe biroul ei… un buchet de trandafiri albi enorm
o cutie enormă frumos împachetată
iar ea citește din picioare un cartonaș colorat
îl repune într-un buchet de trandafiri enorm
dinții ți se încleștează
penibil. n-ai mai pățit asta din copilărie
de când purtai gutiera aia stupidă noapte de noapte ca să nu-ți muști limba
e comic, e comic, nu? cum ne rămân intacte toate amintirile astea
și revin inoportun în momentele de criză. e comic!
te stăpânești. trebuie! te atingi în buric să știi că mai ești viu.
dar te apucă paranoia, în buric e plin de microbi.

CITEȘTE ȘI

Silviu GONGONEA

Când mă întorc acasă

Ne-am mutat și cerul are altă culoare
ne-am găsit o casă un loc ne-am regăsit
finețurile gesturilor domestice
șlefuite în ani
Fetița noastră a crescut și ochii ei
au rămas albaștri
Poți iubi poți dărui fără să ceri nimic înapoi
poți trăi fericit
O coțofană dojenește câinele de sus de pe gard
în soarele oblic
ochii lui i se par strălucitori
lătratul lui se aude în tot cartierul de case
Noaptea e întuneric beznă la noi
când mă întorc acasă
aprind lanterna telefonului.

Citește mai mult »

Paul MIHALACHE

Istoria lui FDP

(fragment)

Iulian Ghervas este regizor de film documentar. A cochetat o vreme cu proza scurtă, dar nu a publicat niciodată. Florin mi-a spus că este unul dintre prietenii lui vechi, printre puținii care îl cunosc foarte bine, și că ar trebui neapărat să discut cu el, m-ar ajuta pentru carte. I-am scris pe Facebook și am stabilit să ne vedem miercuri seară,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: