Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Un interviu cu Vocea Filmelor – Irina-Margareta Nistor la Sunscreen 2023

Atunci când Irina-Margareta Nistor acceptă o conversație cu tine la a doua ediție a Festivalului de Film & Artă Sunscreen, îți faci bocceluța și pleci la mare.

Doamna Nistor are toate datele unui icon de cinema. De la rochia din dantelă neagră și accesorizare, până la cadența vorbirii și felul în care își ține mâinile… it’s the small gestures (and the big jewelry). Cel mai valoros accesoriu rămâne acea dulce iscodeală, farmecul suprem al feminității ascuțite de inteligență. Zâmbetul nostru „de cinema” și cea mai recognoscibilă voce din industrie aparțin unui critic de film și nu unei actrițe, așa cum se obișnuiește pe alte meridiane.

Preambulul discuției noastre a fost cine-concertul Genuine — povestea unui vampir (regia Robert Wiene, Germania, 1920). Atmosfera filmului a fost completată de ansamblul Foley’Ala, care a interpretat coloana sonoră originală. Un episod din evoluția genului horror, cu pasaje din Kafka și scene din Irma Vep, narat live alături de actorul Daniel Popa. Un mix interesant, care face cu ochiul cinefililor, dar și iubitorilor de teatru și melomanilor. Și ce altă călăuză mai bună prin textele lui Kafka decât vocea doamnei Nistor? Îi mulțumesc pentru că a petrecut (nu puțin) timp cu mine. Am vorbit ca de la pasionat la pasionat, ca de la specialist la neofit (evident, e vorba despre mine), ca de la filolog la filolog. Premiile nu ar trebui să fie fluide, dar conversațiile da, iar a noastră a fost. Continuarea firească pentru o discuție nocturnă cu bule e o discuție matinală cofeinizată. Poate după Oscaruri. Eu mai am întrebări de pus. Și ca să parafrazez o referință Hindu din filmul pasibil de Oscar anul acesta: Now I am become interview, the destroyer of backstage. Sau Now I am become backstage, the destroyer of interview. One may never know. Vedeți mai jos de ce.

Vă mulțumesc pentru că ați acceptat acest interviu. Profit literalmente de discuția cu dvs. ca să aflu ce mai înseamnă astăzi un film bun?

Unul care să te emoționeze, atât! Din punctul meu de vedere, altceva nu mai înseamnă. Și nu efecte speciale, ci pur și simplu, să reușească să ajungă până la tine și să demonstreze că totuși ți-a mai rămas măcar o bucățică de suflet și că ești în stare să verși o lacrimă fără să-ți fie jenă că ai vărsat o lacrimă.

Tarantino spune că el nu mai reține niciun nume de critic de film, ci doar publicațiile pentru care aceștia scriu. Dumneavoastră sunteți critic de film cu un nume (și o voce) pe care le-am reținut cu toții. Considerați că democratizarea fenomenului cinematografic a dus la o oarecare devalorizare? Care mai este relevanța criticului de film azi, în era rețelelor de socializare, unde toată lumea poate scrie orice, oricând?Faptul că pot scrie orice, oricând, nu e cel mai bun lucru dar, pe de altă parte, lumea s-a schimbat și atuncea eu cred că, de fapt, scopul unui critic de film (eu îi spun mai mult un comentator de film decât un critic de film) e cel mult să sugereze un film bun sau un film mai puțin bun, ca să nu-ți pierzi 2-3 ore din viață aiurea, în condițiile în care tu gândești aproximativ la fel cu respectivul, adică ai și încredere în ce îți recomandă el. Altfel, nu, cum să-ți spun, altfel înseamnă realmente că ai nevoie de un psihanalist dacă îți imaginezi că cineva e atent doar la ce spui tu sau că se impresionează cineva că ai spus ceva rău de un film de-ale lui (în cazul în care e vorba de un film românesc). Nu e ca altă dată, să aibă o influență foarte mare, pentru că acum sunt, cum bine zici, influencerii, ei dau tonul. Pe de altă parte, dacă poți să ajuți… uite, acum două zile am văzut un film care o să intre pe 1 septembrie și care se numește Zăpadă de august. În sală erau oameni extrem de tineri, filmul era de o duioșie extraordinară, n-au înțeles nimic, au plecat pe la jumătate. Și m-a durut sufletul, pentru că filmul era un fel de Amélie austriac, știi… și mi-am zis totuși, sunt oamenii care ne înconjoară… nu cred nici că au o vină în mod special, dar nici nu cred că i-a învățat nimeni să fie tandri, adică… s-au făcut niște distanțări din astea între părinți și copii, nu mai sunt diferențe între ei, sunt niște prăpastii pur și simplu între generații și dacă ele la un moment dat fuzionează și funcționează, atunci se produce catalizatorul ăla care ne face mai buni și cred că asta e foarte important, știi, în momentele dificile, că abia trecurăm câteva. Și suntem și work in progress, apropo de momente dificile.

Filmele biografice au câștigat teren în ultima vreme. Elvis, Blonde (filmul despre viața lui Marilyn Monroe), Oppenheimer anul acesta și Napoleon cu Joaquin Phoenix, alt film biografic foarte așteptat. Maestro, filmul despre compozitorul și dirijorul american (de fapt evreu) Leonard Bernstein va avea premiera la începutul lunii septembrie, în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.

Tarantino a afirmat recent că filmele biografice sunt un fenomen corupt și reprezintă doar niște scuze bune pentru actori ca să pună mâna pe un Oscar. Dacă stau bine să mă gândesc, Daniel Day-Lewis a luat (al treilea) Oscar pentru Lincoln, Rami Malek pentru Bohemian Rhapsody, Eddie Redmayne pentru The theory of everything (Redmayne a mai fost nominalizat la Oscar pentru rolul principal din The Danish girl, tot un film biografic). Are Tarantino dreptate? Ce părere aveți?

Părerea mea e că în felul ăsta descoperim pe o parte din ei. În cazul lui Bohemian Rhapsody, eu nefiind o fană a muzicii de genul ăsta, că de-aia m-a distrat teribil atunci când ai zis că vrei să facem un interviu în backstage, m-am simțit foarte rockeriță, deci îți mulțumesc foarte mult, a fost un gest foarte drăguț din partea ta, n-am să-l uit așa ușor, așa că ai rămas în memoria mea afectivă și nu numai! Cred că au importanță din punctul ăsta de vedere, dar nu știu dacă reflectă mereu realitatea. Contează cât de bine joacă actorul respectiv… acuma, faptul că Tarantino văd că s-a transformat el… deci zice așa: că n-ai nevoie de critici de film, dar s-a făcut el critic de film! Noi știm foarte bine cum a început el, practic, văzând filme pe casete… deci suntem colegi! Vezi că am până și evantaiul dintr-un film de-ale lui! Cred că au rolul lor, dar sunt și filme care nu ies în mod special. Nicole Kidman, care e fermecătoare, e minunată, când a jucat-o pe Grace Kelly, n-a funcționat! Așa cum nici pentru Marilyn Monroe, știi foarte bine că fata aia era și pe la zmeurici, și pe la Oscaruri, așa că… nu toate sunt la fel de bune. Dar reprezintă o șansă pentru noi toți să descoperim anumite personalități, nu cred că cineva se apucă neapărat să citească sau, mă rog, publicul larg după ce a văzut Oppenheimer începe să citească despre Oppenheimer. Cred că cel mult li se pare așa, un nume… bă, parcă era ceva în Al Doilea Război Mondial, nu știm bine ce… era neamț, era american… un nume ambiguu… de-aia îți spun că sunt importante, ca să înțelegem mai bine și istoria recentă, că majoritatea sunt pe istorie recentă. Sigur că atunci când spui Napoleon, e ceva mai încolo… Joaquin Phoenix, eu sunt foarte curioasă cum o să fie!

Și eu! Abia îl aștept.

L-am și cunoscut la București, e fanul meu, te rog! A vrut să mă cunoască după ce a văzut Chuck Norris vs Communism. Chiar a fost o întâlnire foarte înduioșătoare, apropo de ce-ți spuneam mai devreme și de emoție, mai ales că nu te aștepți din partea unui personaj atât de cunoscut, de faimos, de nu știu ce ca la un moment dat să-l impresioneze ceva de genul ăsta, adică ideea că filmul te poate ajuta să depășești niște momente dificile, cum i-a ajutat filmul pe cei din România până în 1989 și, mă rog, faptul că eram acolo interfață, nu neapărat filmul, de fapt conta și acolo, știi… Sigur că oricând îl voi prefera pe Charles Boyer și oricând o voi prefera și pe Greta Garbo în Contesa Walewska, așa că eu zic să le dea la pachet și să aleagă fiecare ce vrea. Dar nu cred nici că sunt o trișerie, cred că sunt o modalitate de a merge pe alte subiecte pentru că altfel ar fi tot timpul povestea el și ea, se iubesc, se despart sau nu e de acord familia cu ce se întâmplă, că asta e peste tot pe planetă de la Shakespeare încoace și mai dinainte. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, de la Antoniu și Cleopatra!

Tot Tarantino (îmi place mie de el și sunt la curent cu ce spune) într-un interviu recent afirmă că așa cum regizorii din anii ‘60 au sărbătorit declinul musicalurilor, așa și regizorii de azi abia așteaptă declinul filmelor cu supereroi. Dumneavoastră cum vi se par filmele cu supereroi?

Sunt pentru o generație mult mai tânără decât generația mea, sunt repetitive… sigur, sunt spectaculoase — efecte, inteligență artificială…

Dar nici eu nu le agreez prea tare, mai degrabă m-aș uita la Joaquin Phoenix!

Joaquin, da, normal! Nu sunt niciodată niște filme de foarte mare valoare, nu sunt art-house… iar pentru noi, noi suntem puțin în urmă, adică suntem puțin defazați, mai ales generațiile astea… nu neapărat voi, cei foarte tineri, dar chiar și voi. Voi n-ați cunoscut benzile desenate de la care ei pornesc și atunci ați năvălit pe ei… adică ei au năvălit pe voi. Pentru români, de exemplu, până în ‘89 supereroul nu însemna asta. Supereroul însemna Bruce Willis, însemna Chuck Norris, Schwarzenegger, oricine dădea un pumn și o palmă, că ziceau „mamă, vin ăștia, îl caftesc pe Nea Nicu și scăpăm de el!”. Pentru noi ăsta era supereroul, să ne înțelegem! Ah, că mai auzisem de un Superman, că nici pe la Batman nu ajunsesem încă, deci îți dai seama că nu ne impresionau. Noi aveam vampirii noștri, nu aveam nevoie de ăștia… ah, că noi nu suntem în stare să facem un film ca lumea, trecem, dar totuși, noi i-am inventat, puțin respect, cred că trebuie să ne dea niște drepturi când fac povestea asta cu liliecii, nu? Iar în rest, dacă mergi pe un Spiderman, nu știm cum să-l omorâm mai repede! Știu, dacă-l omori de dimineață, îți merge prost, dacă-l omori seara, e un semn bun, am înțeles, da’ totuși…

Killers of the flower moon — a șaptea colaborare dintre Leonardo DiCaprio și Martin Scorsese — a avut premiera în mai, la Festivalul de Film de la Cannes. Din distribuție mai face parte și Robert De Niro. Deși filmul a fost prezentat în afara competiției, a primit o ovație de 9 minute din partea publicului. Există instituția formulei câștigătoare în cinematografie? Sau ar putea să aibă soarta lui The Irishman în 2020 — aceiași Scorsese și De Niro, de data asta cu Al Pacino și Joe Pesci, dar fără Oscar?

Da, e adevărat, dar aici cred că va avea un Oscar. Categoric pentru filmul ăsta. Nu neapărat Oscarul cel mare, adică cel mai bun film, dar este clar că și-a învățat lecția și că nu trebuie să meargă pe căi bătute, a avut grijă să fie și politically correct… de când spun eu că toată lumea se ocupă de afro-americani și asiatici și nimeni nu-i bagă în seamă pe indieni?! Cred că m-a auzit Scorsese! Că acum s-a concentrat pe indienii pieile roșii, nu știu dacă am voie să zic pieile roșii, da’ mă rog! Deci indienii din America, aici va avea câștig de cauză și are mari șanse actrița care joacă (Lily Gladstone). Pe de altă parte, l-a construit altfel, iar finalul este atât de bun, nu vă spun mai mult pentru că vine în octombrie pe marile ecrane! Finalul e atât de bun și atât de inteligent, cu atâta umor — inclusiv Scorsese apare acolo. Știi cum e, cum zicea Vornicu: e important cum deschizi și cum închizi o emisiune. Așa e și la filme. Exact cum zice francezul, pour la bonne bouche, adică ce-ți rămâne, savoarea care-ți rămâne. A fost foarte atent la filmul ăsta. Inițial, De Niro nici n-ar fi trebuit să joace, el i-a făcut promisiunea doar lui DiCaprio, pentru că nu-l luase dincolo și cred că s-a și gândit că i-a mers atât de prost cu celălalt, pe care toată lumea a mizat și n-a funcționat, încât și-a zis „domne, ia să-l iau eu pe DiCaprio că poate merge mai bine cu el”. Pe de altă parte, a fost o lecție pentru foarte mulți, nu numai pentru Scorsese, ci inclusiv pentru cei care au făcut Indiana Jones: atunci când l-au întinerit pe Indiana Jones, n-au mai făcut greșelile din The Irishman, unde totul era penibil, întinerirea aia era una forțată, nerealistă și ridicolă. Pe când aici au reușit perfecțiunea! The Irishman a avut valoarea lui altfel.

Mă faceți atât de curioasă, abia aștept să-l văd!

Bine că au făcut reclamă, am fost foarte fericită că l-au cumpărat! Eu simt nevoia să împărtășesc când îl văd, nu mă amuză să-l văd doar eu, vreau să-l vadă toată lumea, mai ales dacă e un film bun, altfel nu.

Cum analizați în acest moment cea mai importantă noapte a lumii cinematografice, noaptea Oscarurilor? De la filmele premiate până la discursuri. Cât la sută influențează presiunile sociale de azi deciziile Academiei Americane și care mai e relevanța premiilor acordate de aceasta?

E curiozitatea foarte mare, chit că vor fi după șaptezeci de mii de comentarii, pentru că oricum lumea trebuie să scrie despre ceva și eventual să fie mai critică decât e cazul pentru că întotdeauna de pe margine e mai ușor să arunci cu pietre. Dacă ești chiar acolo, poate te lovește piatra chiar pe tine, care ai aruncat! Oricum, o să fie pe 10 martie, sper să fie pe 10 martie, pentru că deja știm foarte bine, Premiile Emmy au fost mutate în ianuarie, plus că avem experiența trecutului, tot de la greva de acum câțiva ani, când Globurile de Aur s-au dat pe repede înainte, s-au citit doar titlurile câștigătoare pentru că, de fapt, fiecare discurs în parte e scris, nu e nimic improvizat, în afară de, bineînțeles, cafteala de acum doi ani, dar în rest… știi că toată lumea a zis „dar dacă, totuși, era regizat?”. Nu era nimic regizat acolo, pentru că ălora le-au scăpat niște înjurături și ăștia n-au mai apucat să le pună bip-uri. Eu traduceam în noaptea aia, deci am auzit mai bine decât voi toți ce s-a întâmplat, și cu atenția pe care o ai atunci când traduci ceva în timp real, traduci pe Voyo, nu traduci la tine acasă sau în minte, cum mie în continuare mi se întâmplă. Orice aș vedea, traduc în minte, găsesc tot felul de sinonime și încerc să fiu mai deșteaptă decât sunt!

Considerați că spațiul european este mai deschis în acest moment?

Mă rog, n-a ajuns încă până aicea atât de puternic pe cât este în America povestea asta cu corectitudinea politică. O să treacă și asta cum a trecut până și cenzura din România, e același lucru! Și cenzura aia comunistă de până în ‘89 putea fi evitată, așa și cu corectitudinea asta politică, un pic trebuie evitată, o driblăm ca la fotbal, știi… așa funcționează. Pe de altă parte, e foarte greu să împarți lumea, toată lumea zice Hollywood, dar Hollywood dacă-l iei la bani mărunți, toți regizorii mari erau veniți din Europa. Fie că fugiseră în timpul războiului, păi să începem cu filmul meu preferat, cu Casablanca. Știi foarte bine, ăla emigrase taman de lângă noi, de-aicea, primele filme le făcuse chiar în Transilvania. E foarte greu să împarți în filme europene și filme mai puțin europene. De fapt, cine le face? Ai adus vorba mai devreme de Scorsese, păi Scorsese provine dintr-o familie de italieni.

Exact, la fel și De Niro, și DiCaprio. Pacino, Pesci.

Exact. Ca să nu mai spunem că toți actorii au cel puțin vreo bunică evreică prin nordul României, adică…

Are Academia Americană o sensibilitate pentru rolurile cu transformări fizice spectaculoase? Brendan Fraser anul acesta cu The Whale, Joaquin Phoenix ca Joker, Matthew McConaughey în Dallas Buyers Club — toți câștigători de Oscar.

Da, dar dintotdeauna, să știi. Uite, vezi, ești politically correct, că nu ți-ai amintit că aveam și o actriță acolo, care e frumoasă, frumoasă și care s-a sluțit îngrozitor și așa a luat un Oscar, când a jucat în Monstru. E din Africa de Sud, îți spun imediat… Charlize Theron!

Ca să nu mai spunem de Nicole Kidman când a jucat-o pe Virginia Woolf (The Hours). Și știi, a fost și bancul acolo, că în englezește mergea: by a nose. Că ea a câștigat… deși, îți spun foarte sincer că și acolo mi s-a părut că a fost mult mai bună Frida Kahlo.

Ah, Salma Hayek! Mi-a plăcut, da…

Da, mult mai bună. S-a nimerit ca în același an să fie două filme foarte puternice și a luat ăla cu transformarea fizică mai evidentă. Și dincolo era o transformare fizică, dar… mda, funcționează asta, din păcate. Deci și la femei poți da exemple acolo, dar mie mi se pare cam simpluț. Să nu uităm că în America votează foarte mulți oameni din diverse meserii. Desigur, toate meserii cinematografice, dar nu de același nivel, nu e un juriu ca la Cannes, Veneția sau Berlin, un juriu format doar din mega specialiști în care, din când în când, poa’ să pice și un Tarantino de exemplu, pe care să-l aplaude juma de sală și cealaltă jumătate să-l înjure.

După 2000, regizorii români au început să fie din ce în ce mai vizibili în Europa, prin participarea la cele mai importante festivaluri de film europene și chiar câștigarea marilor premii acordate de acestea. Când credeți că va fi momentul nostru în America?

Atunci când vom fi mai puțin europeni. Deocamdată, nu numai că suntem europeni, suntem est-europeni și a fascinat povestea asta. În momentul în care vom deveni universali, atunci o să funcționeze mai bine. Deocamdată, îți spun, ne concentrăm pe poveștile noastre, din spațiul ăsta, care sigur că tentează, dar atunci când ele vor fi aplicabile pretutindeni, va fi altceva. O să-ți dau și un exemplu concret: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a luat Palme d’Or, da, e un film absolut extraordinar. După care, după câțiva ani buni, a venit L’Evénement, în care joacă tot o româncă, după cum bine știi, Anamaria Vartolomei. Filmul are același subiect: tot cu chiuretaje, cu avorturile interzise, nu știu ce. Între filme cred că sunt 10-12 ani, ceva de genul ăsta. Tot așa, nu a funcționat decât strict în Europa. A fost un subiect care, în principiu, ar fi trebuit să miște pe toată lumea. Ei bine, nu. Au făcut și englezii o variantă tot pe tema asta, care a funcționat poate ceva mai bine în America, dar englezii sunt mai apropiați de americani în ideea că americanii ce sunt, de fapt? Majoritar, niște englezi stabiliți acolo sigur de câteva secole deja și mai sunt și ceva francezi pe acolo, prin Louisiana.

Disputa subtitrare versus dublaj. Dumneavoastră ați dublat peste 3000 filme în România socialistă. Filme de Hollywood interzise la acel moment. Deși contextul în care s-a născut această practică nu mai există, dezbaterile politizate din jurul ei încă persistă. Spania, Italia, Rusia și chiar Franța, care nu a avut parte niciodată de un regim totalitarist, practică dublajul. Acum câteva zile, eram în vacanță în sudul Franței, ploua torențial și am intrat într-un cinematograf să văd Barbie. Presupun că francezii văd dublajul drept o marcă a naționalismului? De ce se mai dublează azi filmele? Agreați dublajul? 

Și Germania, ai pus Germania acolo, că parcă nu. Și Germania, îți spun eu, că nu pot să văd niciun film acolo. De bine, de rău, în Germania mai ai câteva cinematografe care dau și varianta originală. În legătură cu naționalismul, nu, sunt pur și simplu leneși și învață mai greu limbi străine toate țările pe care le-ai menționat. Eu nu agreez dublajul, absolut nu! Eu am fost un rău necesar. Doi, eu nu le dublam, ci se auzea originalul pe dedesubt. E o mare diferență. Nu e ca la desene animate, când tu nu mai auzi nimic. Și chiar și comuniștii au venit cu ideea asta la un moment dat, să dubleze, ca să poată cenzura mai ușor. Știi, că atunci tu nu mai auzi originalul. Inclusiv spaniolii. În Casablanca există o replică despre Franco, pe care ei la dublaj au înlocuit-o cu altceva, au trișat, cum se spune. Dar e doar dintr-o lene, nimic altceva. Și să știi că pe ei i-a lovit foarte tare chestia asta, pentru că le e mai greu să citească, apoi au un sindicat extraordinar de puternic al actorilor care dublează. Pe o parte dintre ei i-am și cunoscut. Dacă intră ăia în grevă…

Ah, s-ar desființa multe locuri de muncă…

Exact. Și atuncea zic „ahaaa, ne-ați luat, ne-ați făcut, ne-ați dres”, plus că ei dublează tot, nu numai filme. Fac simultanele la televizor când e o chestie politică, când nu știu ce Dumnezeu se întâmplă nu știu pe unde… au un sindicat extrem de puternic, vorbesc strict de Franța, dar asta se întâmplă în toate țările celelalte. Bineînțeles că este oribil și că trebuie să auzi vocea originală, oricât de mare ar fi actorul care dublează… că sunt țări în care, într-adevăr, dublează și actori foarte mari, nu actori care se ocupă strict cu asta. Nu e același lucru… iar eu sunt total împotriva dublajului, crede-mă, și am fost dintotdeauna. Aici a fost o mare dezbatere la un moment dat în România, cineva care a vrut să facă o lege pe chestia asta, nu mai știu… îl cauți tu și îl bagi aici, fostul soț al Marinei Almășan, mă rog… 

[L-am căutat, deci îl bag aici: propunerea legislativă din 2011 a lui Victor Socaciu (cântăreț folk), pe atunci deputat PSD, pe motivul afectării identității naționale din cauza deteriorării limbii. Prin dublaj, populația ar fi asimilat cuvinte noi (?!). O aberație. Revenind.]

Îi trimitea pe toți jurnaliștii la mine și eu le spuneam că sunt total împotriva dublajului și am această teorie la care țin foarte tare: nici DeNiro nu-l poate dubla pe Dinică și nici Dinică nu-l poate dubla pe DeNiro! Nu are nicio legătură, e o prostie.

Și întrebarea fără de care nu mai putem trăi: Barbie sau Oppenheimer? Barbie a depășit pragul de încasări de 1 miliard de dolari la doar 3 săptămâni după lansarea în cinematografe, o premieră pentru o peliculă regizată de o femeie, trebuie neapărat precizat și asta, nu-i așa? 

A regizat-o cu foarte multă ironie, inclusiv la adresa femeilor, aș vrea să nu trecem peste chestia asta, mi s-a părut o notă de curaj!

Filmul a făcut obiectul unei intense campanii de marketing. Cum comentați această isterie?

Ar trebui să învățăm și noi ce înseamnă o campanie de marketing! Și să facem asta pentru toate filmele noastre, poate așa ar funcționa ceva mai bine. Mi-e foarte greu să aleg între cele două, pentru că sunt total diferite, așa încât combinația asta pe care o fac ei… ca dovadă, le-au dat o dată pe amândouă, n-au făcut o distanțare, nu nimica, în plină vacanță, după pandemie… au fost niște cozi nesfârșite și acolo, dar și la noi, sold out chiar și în orașele mici cu cinematografe… deci cred că a fost o lovitură totală și nu numai una cinematografică, într-adevăr, de marketing și cred că cel mai bine ar fi să învățăm cum să procedăm în astfel de situații. Nu să treacă filmele pe lângă noi și să mă întrebe câte cineva „mă, da’ când vine filmu’ ăla?!”; „mă, a și fost! A fost două săptămâni, nu v-ați dus la el, în a treia l-au scos!”. Vorbesc de filmele românești.

Nu vi se pare că filmele mari, capodoperele semnate de Fellini, Tarkovski să spunem… tind să aibă aceeași soartă ca textele marilor clasici? Prezența lui Război și pace pe raftul unei biblioteci ne face să tresărim de emoție, dar nu mai considerăm necesar să-l și citim. Nu atât de multă lume din generația mea a văzut Casablanca

Da, anul ăsta a fost îmbulzeală mare și la TIFF, și peste tot. L-am dat la Timișoara la Flight Festival și s-a stat și pe jos!

Da, am vorbit cu tineri pe la TIFF înainte de proiecție și chiar îmi ziceau că e prima oară când văd Casablanca. Cum nu atât de multă lume a citit Anna Karenina, dar datorită faimei de capodopere universale, avem impresia că le cunoaștem deja, cu toții știm „despre ce e vorba”. 

E bine că știm și nu zicem altceva… era un banc într-un film la un moment dat „și Romeo și Julieta au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. În afară de mine și de prietena mea, din toată sala aia plină nu a râs nimeni!

Serios?!

Serios! E grav. Crede-mă, e grav. Nu, cred că ele pot funcționa în continuare, streamingul ăsta le ajută să nu moară, știi, pentru că le oferă așa, o a doua tinerețe, a treia, a câta vrei. În cazul cărților, e altceva… filmele sunt totuși mai la îndemână și dacă nu le vezi, regizorii sunt tentați ulterior să facă referiri la ele, deci n-ai să înțelegi ce se întâmplă. Trece viața pe lângă tine, cam asta este. Așa cum a fost, de exemplu, scandalul cu Pe aripile vântului, când eu am constatat cu stupoare câtă lume nu văzuse Pe aripile vântului. Și am zis foarte bine, mai vreau niște scandaluri de-astea că e păcat să nu le vezi. E o bucurie atât de mare, sunt niște filme cu adevărat extraordinare. Au fost făcute altfel, cu mai multă grijă, cu mai multă… aveau și ideea asta, să cucerească publicul, era mai la început… pe când acuma, așa ca la semințe, știi… e un fast-food, eu prefer un slow food. Cam asta este. Să fie un gourmet, nu un gourmand. Dar mai era ceva la întrebarea asta, mai zi-mi-o o dată pe asta!

Voiam să vă întreb la ce pericole poate duce această atitudine. Chiar și pe Eminescu, doar programa obligatorie de bac și Ziua Culturii Naționale îl mai resuscitează. Păcat că Liviu Rebreanu figurează cu romanul Ion și nu cu Pădurea Spânzuraților, probabil majoritatea elevilor ar fi văzut filmul lui Liviu Ciulei, care mi se pare unul extraordinar. Avem tendința să admirăm de la distanță, să punem capodoperele într-o vitrină și să nu le mai deranjăm niciodată. Doar eu am impresia asta? 

Extraordinare și filmul, și cartea! Să ne înțelegem, în primul rând a fost lăsat la alegerea profesorilor, eu am întrebat chestia asta la Iași, când am fost cu Pădurea Spânzuraților acum câțiva ani acolo și nu știau nici de Pădurea Spânzuraților, nu știau nici de domnul Rebengiuc, am fost șocată. Și am zis, fraților! Cică nu, că noi putem să alegem între Ion și Pădurea Spânzuraților. Și zic alegeți Ion de ce? Că suntem mai rurali sau mai sexy, că mi-e neclar. Sau direct pornografici, cum vrei s-o iei. Nu știu de ce alegem asta. Poate pentru că e mai pe gustul nostru, mai pe mintea noastră… celălalt e mult mai subtil, într-adevăr, iar subtilitatea asta am pierdut-o complet. Asta e foarte grav. În privința lui Eminescu, mie nu mi se pare normal ca la bacul ăsta, al doilea, care și așa era cum era, s-o dai pe Maria Banu și să nu-l dai pe Eminescu… iar în partea cealaltă să alegi pe cine? Pe Sadoveanu sau pe Călinescu, geniali amândoi, dar amândoi s-au dat cu puterea! Puterea comunistă. Și tocmai pentru că erau geniali, nu aveau nevoie să se dea cu puterea! Dacă erau imbecili, da, de acord! Bun, aveau patru clase, vorba aia, ajunseseră scriitori, am înțeles. Dar când ești atât de bun, de ce? Da, știu! Sadoveanu spunea că nu poate trăi fără icre negre. Crede-mă că s-ar fi găsit cineva să-i ducă niște icre negre!

Sunt convinsă. Am absolvit amândouă Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, la specializări diferite: dumneavoastră franceză-engleză, eu engleză-rusă. 

Aoleu, mă sperii! (râde)

[Am încercat să mormăi ceva aici întru liniștirea doamnei Nistor, dar nu a ieșit nimic relevant, așa că am râs și eu și am continuat întrebarea.]

O întrebare pentru filologul Irina-Margareta Nistor: care sunt cărțile dumneavoastră preferate și, dacă sunt ecranizate, care vă place mai mult — cartea sau filmul? Îmi permit să răspund și eu aici cu un titlu de carte și film (ambele îmi plac la fel de mult): Doctor Jivago de Boris Pasternak și filmul cu același nume.

Categoric, da! Dar varianta pe care a făcut-o David Lean.

Da, cel în care joacă Omar Sharif (a fost o bucurie să descopăr că filmul a luat, printre altele, și Oscarul pentru cel mai bun scenariu adaptat).

Exact, nu cea pe care au făcut-o rușii, care e scăpată din mână total. E un miniserial făcut după destrămarea URSS, dar tot nu le-a ieșit. Asta este. E printre cele mai bune, categoric. Și Pe aripile vântului e foarte bun. Casablanca știi ce a fost? O piesă de teatru pe care n-a vrut nimeni s-o joace. Și ăia, disperați, un el și o ea, că un cuplu a scris-o, au vândut-o pe o nimica toată. Vezi? Acolo nu e cartea sau filmul, acolo e piesa sau filmul.

În ultimii ani, am fost martori la niște acțiuni de o logică incertă: filme ca Pe aripile vântului sunt retrase de pe platformele de streaming pe fondul protestelor sociale față de rasism, Aida și Nabucco de Verdi sunt boicotate, Ceaikovski este eliminat din programele orchestrelor simfonice…

El e eliminat, dar pe de altă parte, a fost de curând un film făcut de ruși în care Ceaikovski era tratat oribil, eu pe ăla l-aș fi interzis, nu muzica lui. Se numește Soția lui Ceaikovski.

Se dezbate inclusiv intervenția asupra unor texte considerate clasice, cum ar fi Zece negri mititei de Agatha Christie.

Da, știu, că eu am tradus-o și nu m-a lăsat nepotul lui direct, a fost de acord să traduc piesa de teatru, dar am fost obligată să-i spun Și din zece n-a mai rămas niciunul. [Piesa se joacă cu trupa Teatrului Avangardia la Sala Rapsodia, dacă vreți să o vedeți.]

Iar David de Michelangelo devine subiect de dezbatere pe tema pornografiei. Corectitudinea politică este un fenomen care a ajuns să sufoce cinematografia și artele în general. Cum comentați această situație? Unde se termină evoluția și începe cenzura?

E o involuție totală. E o cenzură, e un alt tip de cenzură, cred că au avut foarte mult timp liber, n-au avut ce face și atunci le-a mai venit ba o idee, ba alta… poate acum că ne-am repornit și fiecare dintre noi trebuie să-și câștige din nou pâinea și să se miște dintr-o parte în alta, ăștia care fac afaceri, să facă afaceri, poate ne mai lasă cu toate prostiile astea că sunt foarte agresive, sunt absolut aberante și dovedesc și o doză mare de prostie și de neînțelegere a fenomenului. Povestea asta cel puțin, cu Albă ca Zăpada mi se pare mai mult decât bizară. Culmea, a apărut și actorul ăsta, Peter Dinklage, care joacă și în Urzeala tronurilor și care este mărunțel să zicem, că n-am voie să zic pitic. Bun. Și tocmai el zice că e o insultă adusă celor… păi dimpotrivă, dacă el nu era așa și era unul dintre celelalte milioane de actori, nu cred că-l băga nimeni în seamă! Tocmai asta l-a ajutat să fie atât de celebru. Așa că puțină recunoștință eu zic că ar trebui să avem, inclusiv să ne transformăm defectele în calități! Și asta o știe toată lumea, dar dacă dă bine să mai facem puțin scandal, why not?

Ați vorbit de multe ori despre latura educativă a cinematografiei. Credeți că arta poate modela o societate?

Da, dar e o chestie de durată. Nu poți să povestești doar o dată ceva și să speri că asta o să schimbe. Dacă o iei treptat și îl înveți să descopere niște lucruri, niște detalii, niște profunzimi, atunci da, poate să modifice. Cred că ne mai scapă de superficialitate, ăsta cred că e cel mai mare pericol pentru noi și mai ales pentru voi, pentru generația voastră. Superficialitatea asta totală, pojghița asta… dar știi cum e, și la un tort… nu vrei numai glazura, parcă vrei să mergi cu felia până jos.

Cum credeți că va arăta cinematografia peste 10 ani?

Eu cred că va arăta absolut la fel, întrebarea asta se pune de acum 100 ani, de când spuneau că o să dispară cinematografia…

Dar acum inteligența artificială scrie scenarii, spuse Zoe iscoditor.

Ei, da! O să le treacă, îți dai seama că nici inteligența aia artificială nu funcționează fără oameni, că nu e perpetuum mobile ca să funcționeze de capul ei și nici fantomă! Cineva introduce niște date, deci este alimentată cu ceva… de curând, la Serile Filmului Românesc la Iași, cineva mi-a făcut și mie o serie de imagini cum mă vede pe mine inteligența artificială. Tot așa, el a băgat niște date: că sunt blondă, că am ochelari, că-s așa, că-s pe dincolo, așa cum, apropo de ce spuneai de 15 ianuarie… vă reamintesc că el de fapt nu era născut pe 15 ianuarie, atunci a fost botezat. Dar pe vremuri așa era, momentul botezului era preluat în registru ca data nașterii. Mă rog, trecem peste. Tot băiatul ăsta din Iași cu ocazia zilei de 15 ianuarie mi-a făcut o conversație între mine și Eminescu, pe care am și citit-o la un post de televiziune, despre ce ar fi spus Eminescu despre filmele din ziua de azi. Deci el a băgat o grămadă de date despre Eminescu, despre mine și cum ar face conversația. Oricum cineva trebuie să pornească chestia asta. A existat Eminescu, am mai existat și eu și a existat și ăla care a băgat datele. Deci inteligența asta nu e ceva, așa, care apare din neant. Și nici nu va exista vreun robot care ne va da în cap și va ajunge el mare șef pentru că, spre deosebire de noi, nu mănâncă, nu bea, nu râde, nu plânge și? Și ce? Și nu crede în Dumnezeu. Doamne Doamne o să se supere, să știi. Pare că e deja destul de supărat.

O curiozitate personală (la fel ca toate celelalte): e adevărat că vă uitați la cel puțin un film în fiecare zi?

Da! Dar cel mai mult mi-a plăcut acum la Karlovy Vary, unde am reușit să văd opt filme într-o zi, asta este ceea ce-mi doresc cel mai tare. Deci idealul pentru mine e să văd opt filme într-o zi. Când trăgeam pe casete, trăgeam opt. Nu le vedeam practic, le traduceam la prima vedere.

Wow. Ca să încheiem într-o notă mistică, ce filme sau actori credeți că vor intra în cursa pentru Oscar?

Ah, ție nu ți-am spus asta, am spus mai devreme într-un alt interviu. Sigur o să intre Cillian Murphy, dar și Downey Jr. Sper să-i detașeze, adică să-l pună pe Cillian la rol principal și pe celălalt la secundar, pentru că merită amândoi. Dacă numeri replicile, sunt cam egale… dar aș vrea să… așa, sigur că Margot Robbie o să fie, e foarte bine pe ce face acolo, eu cred că pentru asta a fost concepută! Greta n-a luat-o degeaba. La regizori, acolo sunt foarte curioasă, pentru că o să fie tentați cu politically correctu’… săracu’ Nolan, iar n-o să… eu zic să le despartă, știu, sunt politically correct. Să dea un Oscar pentru femei, un Oscar pentru bărbați, știu, acuma suntem toți fluizi. Îmi pare rău, dar un Oscar pentru fluizi nu se poate. Știi că în Germania la Berlinale deja nu se mai dă pentru actor și actriță în rol principal, se dă pentru interpretare. Deci poate fi ce vrei tu!

Păi dacă joc eu într-un film, concurez cu Al Pacino?

Da.

Nasol!

Pentru el! (râde)

Ultima întrebare: ce este pentru dumneavoastră cinematografia?

O iubire absolută și o modalitate de a trișa timpul și de a trăi însutit.

Sursă foto: Facebook

CITEȘTE ȘI

Interviu Eva Garet după debutul cu Filarmonica George Enescu

Pe 7 și 8 decembrie, Orchestra Filarmonicii George Enescu împreună cu Christian Badea a propus un final basmic pentru anul aniversar Rahmaninov: Concertul Nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, Op. 18 cu Eva Garet în rol solistic. Din program a mai făcut parte și Simfonia de tinerețe nr. 1, în re minor,

Citește mai mult »

De vorbă cu actrița Carmen Tănase la Sunscreen 2023

Pe 20 august, Carmen Tănase a fost prezentă la Sunscreen Film&Arts Festival pentru a susține un masterclass de actorie la Universitatea Ovidius, Facultatea de Arte, urmat de proiecția în avanpremieră a filmului Dragoste pe muchie de cuțit (regia Germain Kanda), în care actrița joacă rolul principal.

Pe 12 august, cu o săptămână înainte, Carmen Tănase s-a mai întâlnit cu publicul constănțean în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS),

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: