Revista Tomis

Share on facebook
Share on twitter
Share on whatsapp

Creditorial

Devine tot mai evident că trebuie să ne opunem dușmanilor libertății de exprimare, indiferent de orientarea lor ideologică. Ne-am lăsat înșelați că România e un leagăn al democrației și toleranței fiindcă după moartea celui mai abject exponent al naționalismului lozincard de după 1990, C.V. Tudor, extrema dreaptă nu a mai fost reprezentată fățiș în Parlament, însă susținătorii acestei orientări au fost tot timpul aici, au prins curaj în urma tuturor evoluțiilor politice recente și sunt în ofensivă.

Mi se pare nostim și grăitor că această mișcare mustind de bigotism, în cazul țării noastre cu accente ultraortodoxe, suveraniste, șovine și intolerante față de minoritățile de orice fel se pliază pe retorica antiglobalistă al cărei vârf de lance e de un an și jumătate încoace Rusia putinistă. Pe de o parte, toată această puzderie de antisemiți, homofobi, conspiraționiști euforici, buni creștini cu avânturi inchizitoriale nu ar avea o voce și nu ar reuși să agrege un front comun dacă nu ar exista globalismul (fiind întotdeauna niște cópii de a doua sau a treia mână după mișcări similare de prin alte părți). Pe de altă parte, ei se aliază cu dușmanii naturali ai valorilor pe care le trâmbițează: libertatea și independența, în condițiile în care evlaviile lor se găsesc aproape întotdeauna în zona autocraților (politici și religioși), a celor care vor să-i jefuiască de drepturi și libertăți pe o parte însemnată dintre semenii lor.

Senatori populiști care cheamă poliția la un târg de artă, episcopii care cer interzicerea difuzării unui film care pune în discuție bigotismul României contemporane, amenințări, urlete, afurisiri și refuzul îndărătnic al dialogului și al conviețuirii pașnice – știm bine din istorie ce preced ele.

Virusul latent al extremismului este pe cale să provoace adevărata mare pandemie a acestui prim sfert de veac XXI. Trebuie să facem tot ce este posibil prin mijloacele pe care ni le oferă democrația și cultura liberală pentru a împiedica un dezastru iminent; poate că un proiect cultural precum „Tomis” își poate aduce contribuția la stăvilirea ignoranței belicoase și a șovinismului.

CITEȘTE ȘI

I se spunea Laurențiu

La o lună și jumătate de la sărbătorirea cu fast de către Academia Română a 100 de ani de viață (ocazie cu care a fost omagiat, printre alții, de președintele Academiei și de ministrul Culturii – fără să mai punem la socoteală ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” conferit de Patriarhul Daniel), Constantin Bălăceanu-Stolnici a răposat pe 20 august, lăsând în urmă o bogată activitate științifică,

Citește mai mult »

Creditorial

A făcut pe la mijlocul lunii trecute ceva vâlvă (fie și numai fiindcă a fost distribuită cu exaltare, de zeci de mii de ori, pe rețelele de socializare) o fotografie a lui Arthur Rimbaud (fără îndoială unul dintre cei mai enigmatici și mai mitologizați poeți din toate timpurile) de la nouăsprezece ani. Făcut de un anume Ernest Balthazar, un fotograf stradal parizian,

Citește mai mult »
Mai multe texte
RUBRICI: