Revista Tomis

revistă de cultură

Laura Francisca Pavel

Facebook
Twitter
WhatsApp

Efect de fantomă

Lumina pătrunde difuz printre storuri
(un început-clişeu de nuvelă Belle Époque)
şi scoate la iveală: pălăria cu boruri
fetrul impecabil, alura de ventriloc,
respectabilitatea, pantalonii la dungă,
cămaşa pepit şi timiditatea nătângă
plus un guler prea apretat din care urcă
fără nimic, dar chiar nimic glorios
în loc de cap un fum parşiv, înecăcios
Ştiu că-i momentul şi uite-mă cum
sar să-mi verific ceasul de mână
Cadranul, făcut cioburi, orgolios
se adună iute la loc, e iar omogenă
sinteza
scrobitelor vanităţi
încui uşa febril în urma mea
mă pornesc, sunt gata, devin
matriţa
câtorva probabilităţi

Ce mă pune în mişcare
poate să fie sau
poate să nu fie
totuna cu ce mă apără de
ridicol:
nu atât instinctul
cât gustul pentru gratuit
carcasă goală în carcasă goală
falsul simţ al evaziunii
puseul previzibil sictirit

Instinctul nu prea are de-a face cu asta
mai mult gratuitatea care vine
la pachet cu el, asta tot zic.
Mă mişc agil, fug oblic
spre nimic, zău, e o plăcere
intensă pe care nu mi-o interzic,
numai că tălpile nu mi se ridică
de pe duşumea, mă zbat
ritmic mă zbat
sunt toată numai ambiţie
isterie adaptabilitate,
dărâm cu mişcări iritate
vaze luxoase de cristal,
cariatidele lor zvelte
au siluete imperfecte,
genunchii sparţi, calamitaţi,
broboane de tandreţe scurse
prin crăpăturile de pe obraji.

Aş râde şi eu puţin, aici între
obiecte protectoare
de o familiaritate casantă
numai că
nu-mi simt tălpile,
le las pur şi simplu să alunece
printre lucruri anume dispuse
pentru alergat în cerc

sau în spirală, totuna,
fiindcă
rezultatul prudenţei
rezultatul concesiei
aici ar fi de găsit
carcasă goală în carcasă goală
falsa deplasare, puseul
previzibil sictirit

O formă de probabilitate

Până mai ieri ne-ai hărţuit
cu candoarea ta rece şi calculată
Te-ai adăpostit în scenarii de melodramă
Ai simţit după scheme prestabilite
fiecare imperfecţiune, fiecare mişcare oraculară,
captivă în acelaşi happening demodat
à la Yoko Ono
Tu nu aveai voie să mori,
ăsta era consemnul.
Azi cade peste corpul tău inert
o lumină candidă şi puţin fanată.

Iar noi, fanii tăi? Ce ne rămâne decât
să răsuflăm greu la linia de sosire.
Pierdem din energia isteric pozitivă,
empatia nu se arată încă,
doar spaima, pur şi simplu,
un sentiment scormonitor
al urgenţei.

Descoperim cum se iartă şi cum nu,
cum se mângâie un obraz despicat,
cum nu se mai mângâie niciodată
suprafaţa pielii şi încăperea ei de dinăuntru,
şi cum se sufocă pereţii interiori
din artera tiroidă superioară, artera linguală,
artera faringiană ascendentă
artera maxilară, artera temporală superficială
cu furie cu neînţelegere
faţă de orice expertize medico-legale,
cum se apropie palmele, cu ardoare
prelungă, protectoare
cum se strânge între ele
o pală de aer cu particule de epidermă
risipită în patru vânturi,
vezi bine, ca în atâtea fabule insipide,
lecturi obligatorii
care încă te chinuie

pentru că ele aduc la suprafaţă
o formă de probabilitate
greu de tolerat
o formă a unei stări,
o modalitate a înaintării
irepetabile
(ca în tactica militară a pământului pârjolit)
înspre locul defrişat unde rămăşiţele anatomice
evocă întregul –
aşa asimilăm purgatorii unde nimic nu mai e energie mistică
unde dezbaterea etică vine ca o recunoaştere postumă
unde totul e dispunere strategică, tranşare a produselor unicat

Deprindem câteva mişcări esenţiale
care au o eleganţă de faţadă,
tehnici târzii de imersiune
în real

Zona gri

Ştii aeroporturile aproape pustii noaptea
Acolo domină o stare de
împăcare a obiectelor
ele între ele
Ȋn zona gri a afectelor
rămân redundanţe:
privirea iscoditoare care scoate
evenimentul imprevizibil
din piatră seacă
și-un rest timid de emoție
dincoace de barieră
unde pulsează
intersecţii sociale
puse pe mut

Există în asta o predispoziţie
discret manifestată
pentru design
Spirala descrisă în aer
după decolare
face parte dintr-un
laborator de creaţie
a ritmului
Pilotului i se dedică
proiecţiile noastre bovarice
despre eroism şi
accesoriile lui facile
ca de benzi desenate

E o liniște suspectă, compactă
aici unde mă pregătisem
să dau la maximum
sonorul, vociferările
pretinsele porniri caritabile
tot ce te năclăieşte înăuntrul
stării de a fi în comun
între atâtea gesturi obsesive
de apartenență
cu tot cu fragilități dependenţe vibrații
părți dintr-o coregrafie cu mișcări
ritmice repetitive

Şi ce am la îndemână:
un mănunchi de false amintiri
ruşinoase vâscoase
plus încăpăţânarea cu care zgândăr
înăuntrul unui rest de emoţie
timid, aproape asocial
încăpăţânarea cu care zgândăr
înăuntrul formei
în spaţiul de decolare
limpede trasat către
locul de origine unde pulsează
intersecţii sociale
puse pe mut

DE ACELAȘI AUTOR
citește și
RUBRICI: